Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 16

Sunt momente în viață în care simți că te sufoci, că orice ai face nu mai poți s-o scoți la capăt și simți că cazi tot mai adânc în prăpastie și deznădejde.
Eu n-am trăit vreodată astfel de momente, dar ei da. Ei le trăiesc chiar acum.
Orice aș zice și aș face, nu pot decât să mărturisesc că astridienii sunt oamenii cu cele mai înalte principii, dacă au fost în stare să suporte asa ceva, decât să-i slujească Fiarei.

Plâng. Plâng. Plâng cu lacrimi de sânge neîncetat și nu mai sunt oameni, asta-i grozăvia. Picioarele au prins rădăcini în pământul moale, mâinile peste față au încremenit ,parul lor are o tenta verzuie și numai plânsul lor ne mai amintește ca au fost cândva oameni.

Jumate din poporul Astrelor nu mai subt oamenii, ci copaci.
Jumătate din Pădurea Nimănui este formată din astridieni deveniți copaci

Și eu ce ar trebui sa fac? Uciderea Fiarei ce ar rezolva? Eu i-as lua puterea, dar cum să-i ajut? Nu exista încă o vrajă care să le redea viață de dinainte. Nu pot să le rezolv eu problemele, numai Seth poate, pentru că el le-a pricinuit. Astridienii nu sunt niște oameni ai materiei, am înțeles asta.Ei sunt niște oameni superiori din punct de vedere psihic ,pentru că ei sunt ghidați de principii și idei, iar adevărată lor problema este că nu uită nerespectarea trecutului lor, sfidarea neamului, trădarea. De exemplu, să presupunem că aș deveni liderul lor, aș ilumina Astridienii, as face soarele sa apăra, castelele și casele ar fi din nou la fel și viata ar părea ca este minunata, dar în fiecare zi, dar de fiecare data când ar vedea soarele ei s-ar fi gândit la moartea lui Roth, la trădare.Si-ar fi dat seama ca trăiesc o farsă. Ce contează dacă în jurul tău e lumină,dacă în tine e întuneric? Dacă aș fii eu regina, as fii regina unor morți. Însă dacă Seth ar fi regele lor, situația ar fi una diferita .Ei s-ar lupta împreună sa iasă la lumina.

Și sunt destul de înțeleaptă încât sa-mi dau seama ca Puterea Astrelor m-ar distruge și ca în loc sa -i vindec pe acești sărmani, i-as arunca mai adânc în mizerie , în întuneric. Un întuneric al mintii. Asa ,pe jumătate plante, astridienii încă mai sunt vii, de fapt mustesc de viață prin intensitatea emoțiilor lor.
Eu nu pot să primesc puterea , iar în Leonard n-am încredere. El nu vrea sa inteleaga ca soluția nu este uitarea, ci împăcarea. Nu vrea sa afle ca singura scăpare este Seth, și nu el. Deși ideea asta este destul de înfricoșătoare.
De exemplu,dacă ar fi vrut sa faca ceva în privința poporului sau,n-ar fi trebuit sa aștepte decenii reîntoarcerea Fiarei, ci mai degrabă sa-si imbarbateze oamenii.

Dar,nici Fiara nu-mi dă de ales. Ori eu, ori ea.

Scufundată în gândurile mele,nu mi-am dat seama că mă desprinsem de grupul de astridieni și că încet mă apropriasem de un copac autentic, vechi al cărui trunchi era îmbrăcat într-o pătură de mușchi.
Nu știu de ce, dar mă simțeam atrasă de el. Mi-am ridicat mâna să culeg un fruct. Nu știu ce era exact, dar era prea apetisant, zemos ca sa mai fiu circumspectă și atenta. Deși mi-as fi dorit sa-mi fi venit în minte ca nu tot ce zboară, se mănâncă.
Am dus la gură acel fruct, l-am muscat și am căzut. Unde? Probabil în moarte.