Poruncile Iubirii

Chapter 23

   Îi aruncă Pandorei o privire    indiferentă,ca şi când
n-ar fi meritat nici o atenţie,şi se întoarse spre Max.Puse halba cu grijă în faţa lui,cu o mişcare lentă,provocatoare şi se aplecă spre el,cât pe ce să-i atingă faţa cu pieptul generos,cu sânii aflaţi în pericol de a scăpa din corsetul sumar.
Pandora simţi cum o cuprinde mânia,dar îşi stăpâni o replică tăioasă.
-Mai doreşte ceva domnia voastră? întrebă ea cu o voce îmbietoare ce-i sugera Pandorei exact ce mai avea de oferit femeiuşcă.
Îşi dădu ochii peste cap de enervare.Max privi bustul expus în faţa lui doar o secundă,o secundă prea lungă după părerea Pandorei; dar putea fi iertat,căci nu avea cum să se uite în altă direcţie,blocat de amploarea ofertei din faţa lui.O privi pe femeie şi zâmbi.
-Nu în seara asta.
-Sau în orice altă seară,comentă Pandora cu jumătate de gură.
-Mă cheamă Muriel.Dacă mai aveţi nevoie de ceva...Practic,saliva după el.
Dezgustător.Max scoase o monedă şi i-o aruncă.Femeia o prinse,se uită la ea cu mulţumire,apoi se rezemă de masă,cu dosul mai să-i atingă faţa Pandorei,care-şi schimbă iute locul pe bancă astfel încât să nu se sufoce.
-Nu vă văzui pe-aci,până acu',domnule.
-Şi nici de-acu încolo n-o să-l vezi,mormăi Pandora.
Dacă femeia aceea avea să-l atingă chiar şi numai cu un deget,Pandora era hotărâtă să-i dea cu halba în cap.Femeia îi ignoră remarca,dar Max îi aruncă o privire aspră.Şi iarăşi,neruşinată,se aplecă înspre el ca să-i şoptească ceva,la ureche de data asta.Rânjetul lui Max se accentua.
-O,asta-i prea mult.Pandora sări în picioare.
-Stai jos,mârâi Max printre dinţi.
-Nu,replică ea şi se aşeză la loc.
-Ce-i cu flăcăul? Muriel îi aruncă Pandorei o privire peste umăr.
-Nu-şi mai încape în pantaloni,răspunse Max şi o avertiză pe Pandora printr-o
privire.Îi lipseşte o bătaie bună.Pandora voia să-i scoată limba,dar se stăpâni.
Muriel se întoarse spre flăcău să-l privească mai bine.
-E arătos foc.Poate nu bătaia îi lipseşte,spuse ea.Muriel se sprijini de masă şi se aplecă de i se vedea practic tot pieptul şi de acolo mai jos,până în vârful picioarelor.Max închină halba şi o duse la gură,fără îndoială ca să-şi ascundă zâmbetul.Bestia se amuza.Pandora scrâşni din dinţi.Muriel îi făcu ochi dulci şi zise:
-Poate că flăcăul are nevoie de o femeie,nu de bătaie.Max scoase un sunet ciudat şi se înecă cu berea.Începu să tuşească şi nu mai putu respira.Aşa-i trebuia!
Muriel sări să-l bată pe spate.
-Dă mai tare,spuse Pandora,privindu-l pe Max cu un zâmbet dulce.
Max ridică o mână,s-o oprească pe Muriel.
-Nu,mulţumesc.De-ajuns.Mi-am revenit acum.
-O,sărăcuţul de dumneata,spuse Muriel,luându-i capul şi strângându-1 la generosul ei piept.Capul lui Max se afundă,astfel că arăta ca şi cum ar fi purtat o bonetă.În altă situaţie,Pandorei i s-ar fi părut totul foarte amuzant,dar acum nu avea de gând să lase femeia aceea să-l sufoce cu sânii ei,tocmai pe Max,
bărbatul cu care era posibil să se mărite.
-Ţi-a spus că şi-a revenit.O împinse pe Muriel cu toată forţa,ca să fie sigură că Max îşi putea dezlipi capul din strânsoare.Muriel zbură înapoi,se împiedică şi îşi pierdu echilibrul,aterizând cu zgomot pe o masă,împrăştiind halbe,farfurii şi sticle.Cei doi bărbaţi de la masă,care stătuseră liniştiţi de vorbă până atunci, săriră în picioare răcnind un şir de înjurături atât de colorate,că-i arseră urechile Pandorei,în timp ce ea se străduia să le memoreze,chiar şi numai de dragul ingeniozităţii lor.O bancă se răsturnă în calea unei altei fete care ducea câte şase halbe în fiecare mână-o îndemânare pe care Pandora nu putea decât s-o admire.
Fata căzu cât era de lungă şi scăpă şi halbele,împrăştiind berea pe o suprafaţă remarcabil de mare.Întreaga încăpere explodă într-un caleidoscop de zgomot şi agitaţie.Pandora sări înapoi,se lovi de ceva ca un zid şi se retrase din calea altui val cu miros puternic,spirtos,care se izbi de zidul din spatele ei.Un răcnet veni dintr-acolo,şi Pandora se întoarse şi văzu că zidul era un munte de om ce o fixa cu priviri ucigătoare.Inima îi bătea ca ciocanul şi se zbătu să iasă din raza lui de acţiune,în timp ce el zbiera ceva ce Pandora nu înţelese,în hărmălaia generală.Îşi dădu seama dintr-odată că era în pericol.Unde dispăruse Max?
Cercetă frenetic cu privirea peste marea de trupuri încise în bătălie.O cuprinse panica şi ţipă cât putu de tare:
-Max!
-Aici!Se uită în direcţia vocii şi îl văzu cum se feri să nu încaseze un pumn,dar reuşi să plaseze unul la rândul său,cu un zgomot înghiţit de tumultul din jur.Max îi aruncă o privire hotărâtă,şi ea înţelese că nu avea să permită să i se întâmple nimic.Max sări peste o masă,spre ea,dar cineva o apucă de haină şi o trase.Se zbătu să nu-şi piardă echilibrul şi aruncă o privire înapoi.Doamne,era zidul!
Dacă reuşea să-i smulgă haina sau,mai rău,căciula,urma o scenă care nu avea decât să înteţească lupta.Se zbătu să scape.Surprinzător simţi că haina i se desprinse.Se repezi sub o masă şi stătu acolo ameţită,preţ de un moment.Ce trebuia să facă acum? Privi precaută în jur,de sub baricadă.Max era prins într-o bătălie aprigă cu zidul.Îi plasă un pumn dibaci,iar Pandora se auzi strigând încurajări.Nici Hercule n-ar fi putut lovi mai aprig.Imediat,un pumn îl lovi pe Max în falcă,şi capul i se smuci înapoi.Pandora strânse tare ochii,simţind şi ea
lovitura.Din punctul ei de observaţie,Pandora putea vedea întreaga scenă a încăierării.Max făcea ce putea-şi era de-a dreptul impresionant-,dar,de câte ori dobora un duşman,altul îi lua locul.A doua zi urma să aibă mai mult ca sigur câteva vânătăi.Însă avea spiritul şi îndemânarea unui erou.Cu toate că...O lovitură în stomac îl îndoi pe Max,iar Pandora îşi ţinu răsuflarea...Cu toate că trebuia să-şi perfecţioneze stilul defensiv înainte de a se mai aventura amândoi într-un loc precum acela.
Cum aveau să scape de acolo? Era clar că nu putea sta ascunsă sub masă până când venea Max să o salveze.Chiar şi numai pentru că erau prea mulţi în jurul lui cu care trebuia să lupte,deşi se părea că aceştia se luptau şi între ei,şi loviturile cădeau când asupra unui duşman,când asupra unui aliat.N-o încânta gândul de a-şi părăsi ascunzătoarea,dar ştia că trebuia.Întrebarea era când.
Max tocmai se descotorosi de o brută aprigă cu dinţi puţini,când un alt atacator îi sări în spate.Pandora se indignă.Asta nu era cinsit,nu era deloc în spiritul luptei.Max avea nevoie de ajutor.Cineva trebuia să i-l dea.Şi,din câte se părea,tocmai ea era acel cineva.Luă o gură mare de aer,îşi făcu curaj şi se strecură de sub masă.Poate,dacă mergea pitită,nu avea să atragă atenţia atenţia.
Cu o viteză ce o uimi şi pe ea,Pandora ajunse la Max,fugind în patru labe.Se ascunse de câteva ori sub mese,se feri de câte un corp în cădere,dar ajunse.Se ridică şi văzu că Max încă nu-l scuturase pe nemernic din spate-sau poate era alt nemernic.Cum îndrăznea bruta aia să-i facă rău lui Max?
Se înfurie,uită de frică şi privi în jur după o armă.Orice armă.Apucă două sticle de pe o masă şi încă una de pe alta,toate rămase în mod miraculos intacte.Se urcă pe o masă din spatele lui Max,puse două sticle jos la îndemână,o ridică pe a
treia deasupra capului,ţinti şi-1 lovi pe atacatorul lui Max în cap,cât de tare putu.Băutura se împrăştie.Bucăţi de sticlă îi împunseră mâinile,dar pe moment nu se întâmplă nimic altceva.Apoi omul alunecă la pământ cu o mişcare ce,în alte împrejurări,ar fi părut chiar graţioasă.Max se răsuci iute şi privi când la ea,când la omul lungit pe jos.
-Ce,în numele tuturor sfinţilor,cauţi aici?
-Te ajut.Pandora aruncă din mână ce mai rămăsese din sticlă şi zâmbi,mirată de
calmul ce o cuprinse.Ar trebui să-mi mulţumeşti.