Poruncile Iubirii

Chapter 52

Ce mai punea Laurie la cale? Nu avea şi aşa destule pe cap încercând să
găsească o modalitate de a trece ultima probă? Dacă era încă una dintre încercările lui Laurie de a-i contracara eforturile,oricât de vechi prieten i-ar fi fost,Max era obligat să-l bată.
Ploaia lovea puternic în fereastră.Fulgerele luminau geamu-rile,în spatele perdelelor trase; noaptea reflecta propria lui stare.Se lăsă pe spate în scaunul de birou şi studie biletul trimis de unul dintre slujitorii lui Laurie.Acesta îl aşezase pe o masă lângă uşă şi fusese trecut cu vederea aproape o oră înainte ca majordomul să-l aducă la el.

"Dragul meu Max,
Am decis să fac excursia de care am discutat,deşi nu voi călători pe ţărmurile străine.Nici măcar Scoţia nu mă atrage.Nu ştiu când mă voi întoarce,poate în
cinci luni,poate în cinci zile.Astfel,intervenţia mea în joc ia sfârşit.M-am gândit că ai dreptate.Căsătoria nu este o capcană dacă este planificată în mod corect.
Atitudinea mea anterioară a fost doar un truc,un truc jucat pe mine,pentru a evita inevitabilul.Ciudat,cum se pare că suntem condamnaţi să repetăm greşelile trecutului.Deşi trebuie să mărturisesc că aş prefera să fiu în baia mea,mereu frumoasă în acest moment al anului,contemplând acţiunile disperate ale drăcoaicelor şi ale celor asemenea,pentru a scăpa de îndoiala asupra propriei persoane.Iartă-mă pentru că te voi abandona în acest moment,dar nu am de ales.Am descoperit că trebuie să-mi urmez propriul drum,deşi,între noi fie vorba,m-aş fi aşteptat ca tu să urmezi acest parcurs,mai degrabă decât mine.
Al tău,Laurie

Max se încruntă nedumerit.Nu avea absolut nici un sens.De ce ar fi vrut Laurie să plece? Şi de ce ar lăsa un mesaj atât de criptic? în plus,scrisul în sine era mai ordonat decât mâzgăliturile obişnuite ale lui Laurie,iar mai multe cuvinte păruseră mai îndrăzneţe decât în mod normal.Max încercă să scape de sentimentul cicălitor de nelinişte.Fără nici un avertisment,uşa bibliotecii se deschise brusc.Un tunet izbucni afară chiar în acelaşi timp.
-Maximillian.Vocea familiară răsună în cameră.Vreau să ştiu ce se întâmplă.
Max gemu în sinea lui.Tunetul era mai mult decât adecvat.
-Bună seara,mamă.Contesa de Trent pătrunse în cameră precum o fregată cu vântul în pânze,înfăşurată în mătase şi pene.Impresionantă în cele mai inofensive momente,copleşitoare când se afla pe culmile indignării.Max era obişnuit să stea ferm pe poziţie împotriva ei,şi făcea acest lucru de la vârsta de zece ani.Totuşi,fusese nevoie să înfrunte moartea în faţa trupelor lui Napoleon ca să pună cu adevărat capăt mustrărilor pe care şi le făcea pentru că proceda astfel.
-Cum te poţi gândi să iei în considerare căsătoria cu acea...acea...
-Ce vrei să spui,mamă?
-Drăcoaica.Contesa scuipă cuvântul de parcă nu s-ar fi cuvenit să fie rostit într-o societate politicoasă.Totuşi,dacă cineva avea de ales între trupele lui Napoleon şi
Lady Trent...
-Care Drăcoaica? întrebă el inocent.Ea era uimită.
-Ai de-a face cu mai mult de una?
-Înţeleg că te referi la Pandora Effington,chicoti el.Şi nu,mamă,una e de ajuns.
-Este prea mult.Se umflă în pene,deşi nu era mai înaltă decât Pandora,şi îi
aruncă privirea care îi bântuise visele din copilărie.Ei bine,eu nu permit aşa ceva.
-Nu ai nimic de spus în privinţa asta.El zâmbi,mereu uimit că furia mamei sale îl amuza mai mult decât orice altceva.Ea făcu ochii mari.
-O interzic!
-Se prea poate,zise el şi ridică din umeri,dar mă voi căsători cu ea.În acest moment,sunt sigur de succes.
-Vorbeşti despre jocul pe care-1 jucaţi,nu-i aşa? Este o chestiune ridicolă!
Îşi puse palmele una peste alta într-o manieră severă.
-Toată lumea,pur şi simplu toată lumea vorbeşte despre asta.Niciodată nu am fost atât de umilită.El ridică din sprânceană.
-Nu am ştiut că eşti implicată.Ea continuă de parcă el nici n-ar fi vorbit:
-Propriul meu fiu.Să-şi joace viitorul în felul acesta.Să rişte un lucru atât de important precum cine va fi mama moştenitorilor săi.Nepoţii mei.Este pur şi simplu prea mult! îşi duse dosul palmei la frunte,închise ochii şi întinse cealaltă mână într-un gest rugător.Eu nu pot să îndur nici măcar acest gând.Mă tem că o să leşin chiar aici.El încercă să nu râdă.Mai văzuse acea scenă de nenumărate ori înainte.
-Atunci,ar trebui să-ţi sugerez să te muţi lângă canapea,mamă.
Este mult mai confortabilă pentru leşin.Ea deschise ochii şi se uită urât la el.
-Îţi mulţumesc pentru grija ta,dar senzaţia a trecut.Se duse spre canapea şi se aşeză precum o regină înainte de a conversa cu oamenii de rând.
-Spune-mi un singurlucru,Maximillian,de ce ea? Dintre toate femeile din Londra,din Anglia,de ce ai ales-o tocmai pe ea?
El zâmbi,mai mult pentru sine decât pentru ea.
-Am motivele mele,mamă.Mă îndoiesc că vei înţelege.Ochii ei se îngustară şi îl studie cu atenţie.În cele din urmă,gemu.
-Dumnezeu să ne ajute,eşti îndrăgostit! Se aşeză mai bine pe canapea şi îşi făcu vânt cu mâna.O,acum sunt cu adevărat la un pas să leşin.
-Ce te face să crezi că sunt îndrăgostit?
El puse biletul lui Laurie pe birou şi se aşeză pe scaunul din spatele ei.Ea ridică iute capul şi se încruntă,
-Sunt mama ta.Fie că ne place sau nu,eu te cunosc.O văd pe faţa ta.
-Serios? murmură el.Cât de interesant.
-Nu este deloc interesant.Îşi lăsă încet capul pe spătarul canapelei.Este
devastator,completă ea şi îşi ridică din nou capul.E una dintre femeile din familia Effington,ştii?
-Ştiu.Mama lui era mai degrabă o snoabă,deşi o snoabă amuzantă.
-Nepoata unui duce.
-Măcar atât,spuse ea şi dădu din cap apoi se opri.Ştii cum i se spune?
-Te referi la Drăcoaica din Grosvenor Square? Ea dădu din cap.
-Sunt conştient de asta.Încă o dată,capul mamei sale căzu pe spate.
-Ea chiar nu a făcut atât de multe pentru a câştiga acest titlu,mamă.
-Ha! Din cauza ei au avut loc dueluri şi pariuri şi,Doamne,Maximillian.De data aceea nu se mai obosi să-şi ridice capul şi se uită la el pieziş.E la al optulea sezon.
-Al şaptelea,mamă,spuse el şi îşi stăpâni un rânjet.
-Nu contează,zise ea şi dădu din mână epuizată.Atunci,mă întreb de ce nu s-a căsătorit până acum dacă,aşa cum spui,nu a făcut prea multe pentru a-şi câştiga reputaţia.
-Nu s-a căsătorit până acum,spuse el şi îi adresă un zâmbet îngâmfat,pentru că nu m-a cunoscut.Contesa făcu ochii mari de parcă nu-i venea să creadă că putea fi atât de arogant,apoi,fără nici un avertisment,izbucni în râs.
-Maximillian,eşti un diavol amuzant.Îndrăznesc să spun că nu pot da vina pe fetişcană pentru că s-a abţinut până te-a cunoscut.
-Mulţumesc,mamă.Ea oftă resemnată.
-De asemenea,îţi cunosc şi tonul.Nu pot face nimic să te opresc,nu?
-Absolut nimic.
-Eşti la fel de încăpăţânat ca şi tatăl tău.
-Ai putea să-mi doreşti numai bine.
-Aş putea.Dar nu sunt mulţumită de situaţia asta.Oftă din nou.Eu încă nu înţeleg
cum poţi dori să te căsătoreşti cu o femeie care a fost scandalos de implicată într-o aventură cu cel mai bun prieten al tău.
-Cel mai bun prieten al meu? întrebă el şi ridică din sprâncene,confuz.Despre
cine vorbeşti?
-O,ştii tu,răspunse ea şi dădu din mână de parcă ar fi vorbit despre un lucru lipsit de importanţă.Vicontele Bolton.El este cel care a fugit la Gretna Green cu ea.
Când a fost? Cu şase ani în urmă?
-Cinci,murmură el.
„Laurie?” Era contrariat.El ştia de incident,desigur,dar nu aflase identitatea acelui domn care o însoţise,I se păruse lipsit de importanţă la momentul respectiv.
-El e cel care i-a dat numele de Drăcoaica din Grosvenor Square.Dacă îmi amintesc bine bârfele de atunci,ea chiar i-a frânt inima,bietul de el,spuse ea şi se luptă să se ridice în picioare,cu ochii la el.Nu ştiai asta,nu?
-Nu.Desigur.Totul căpăta sens.Obiecţia de neclintit a lui Laurie faţă de relaţia cu Pandora.Comentariul lui ciudat că se simţea umilit ori de câte ori era în preajma cuiva din familia Effington.Modul în care el şi Pandora se purtaseră la ţară...
„Ciudat,cum se pare că suntem condamnaţi să repetăm greşelile trecutului.”
-Greşelile trecutului? Simţi un gol în stomac şi inima i se opri în gât.
-Ce-a fost asta?
-Nimic,mamă.Sau fusese totul.El se uită pe birou,luă biletul lui Laurie şi îl citi a doua oară,concentrându-se pe cuvintele cu înţeles obscur.Nu voi călători Scoţia,  ma voi in întoarce cinci zile, iar  jocul va lua  sfârşit.
-Dacă eu pot spune când eşti îndrăgostit,îmi pot da cu certitudine seama când ceva te-a supărat.Acum,ce este?
-Domnişoara Effington a fugit cu Laurie,murmură el.Căsătoria nu planificată doar un truc.
-O,într-adevăr? rosti,cu o undă de mulţumire.
El îi aruncă o privire tăioasă.Imediat,ea afişă o mină deprimată.
-Am vrut să spun...de fapt,of...spuse ea şi oftă cu compasiune.Serios.
-Îţi mulţumesc pentru grija ta.
Baia frumoasă,acest moment al anului disperate drăcoaicelor pentru a scăpa.
-Ei bine,nu e nici o îndoială că tot răul e spre bine şi trebuie să spun că sunt
mulţumită că eşti în sfârşit interesat de ideea de căsătorie.Cunosc câteva
persoane extrem de potrivite şi într-adevăr destul de fermecătoare...
-Am de gând să mă însor cu domnişoara Effington,mamă.
Iartă-mă-nu am de ales-să urmezi acest parcurs.
-Mă duc după ei.
-Maximillian,nu poţi vorbi serios.Ea se ridică în picioare.E,de...
El îi aruncă o privire hotărâtă.
-Ei bine,cred că este o greşeală.Ea a fugit cu Bolton la Gretna Green data trecută
şi...
-Nu se duc în Scoţia.Laurie făcuse o treabă al naibii de bună cu transmiterea
informaţiilor.Totuşi,de ce acel subterfugiu? Cu excepţia situaţiei în care ar fi fost modul lui Laurie de a-şi exprima loialitatea împărţită în acel moment.
-Cred că se duc la Bath.
-La Bath? Se încruntă,nedumerită.
-Nimeni nu fuge la Bath ca să se căsătorească.
-Ei nu se căsătoresc.Trebuia oare să se îndrepte spre Bath chiar în acel moment?
Nu.În primul rând trebuia să se oprească la casa Pandorei.Dacă Laurie fusese atât de inteligent încât să-i trimită un mesaj,poate era destul de inteligent încât să împiedice plecarea.Ea gemu.
-Este deplorabil!Scandalos!Maximillian,nu te poţi duce după această...drăcoaica.
-După cum ai subliniat,mamă,drăcoaica aceea este femeia pe care o iubesc,zise
el şi se îndreptă spre uşă.Şi fuge,pentru a scăpa de căsătoria cu mine,se pare.
Dacă Max ajungea prea târziu...frica rece îl prinse ca într-o menghină.Nu ar fi fost imposibil să nu se lase găsită în următoarele cinci zile.Câtă vreme rămânea cu Laurie,era în siguranţă,dar o cunoştea pe Pandora şi nu putea fi sigur că nu plănuia să plece de capul ei.
-Maximillian,aşteaptă.Compasiunea reală răsună în vocea mamei lui.Vrei să forţezi o femeie să se mărite cu tine,deşi e disperată să evite căsătoria şi,iartă-mă,dragul meusau să te evite pe tine,încât ia această măsură extremă,disperată,de a fugi cu un alt bărbat? Şi,mai mult de atât,chiar îţi doreşti o astfel de femeie?
-Ai dreptate numai pe jumătate,mamă.Mă tem că problema crucială nu e dacă o doresc eu.El îşi trecu încet degetele prin păr.Ci dacă ea o să mă mai vrea.
Lady Harold coborî pe scară,cu un bilet în mână şi cu Lord Harold la un pas în spatele ei.Cynthia zâmbi spre ei.