Poruncile Iubirii

Chapter 11

-Nu vreau să te văd ucis.
-De ce,Pandora? Înainta spre ea.Ea rămase nemişcată şi se uită ţintă la el.
-E o dovadă de cruzime să încerci să omori un om care a făcut prea puţin ca s-o merite.
-Nu te cred.El veni mai aproape.
-E de-a dreptul necuviincios,pufni ea.Întreabă pe oricine.
-Nu vorbeam despre asta.Te întreb de ce nu vrei să pun în aplicare testul tău.
Numai câţiva centimetri îi despărţeau.
-Vina,Max.Nu vreau să fiu răspunzătoare de moartea ta.Asta-i tot.Aş avea aceleaşi scrupule dacă ar fi vorba despre un câine de pe stradă.
Sfidarea îi sclipea în ochi.Ochi adânci,azurii,fascinanţi.
-Ai avea oare? îi vedea pulsul bătând la baza gâtului.Tot nu te cred.
Şi parfumul ei.Ce era? Vreo floare exotică? Vreo mirodenie rară? Nu putea spune precis,dar îi pătrundea în suflet.
-Da,aş avea.Îmi plac foarte mult animalele.Vorbea încet,ca şi când ar fi ştiut că vorbele aveau prea puţin de-a face cu ceea ce îşi spuneau.
-Nu am nici o îndoială.Privirea lui se opri asupra buzelor ei,pline,coapte şi
colorate ca fructele de pădure.Pandora îşi muşcă buza.Simţi un gol în stomac.
-Şi asta ar fi de ajuns ca să pun punct întregii nebunii cu testul.
Părea să respire mai precipitat,ca şi când.nu avea îndeajuns aer.
-Probabil.Dar nu ăsta e motivul tău.Privirile lor se întâlniră.
-Nu crezi că e? întrebă ea abia şoptit.
-Nu.O privea în ochi şi ştia că era pierdut.Că amândoi erau pierduţi.Ar fi putut s-o ia în braţe chiar în acel moment,şi ea nu i s-ar fi opus.Ar fi putut s-o facă a lui.În acel moment.Fără toată prostia cu testul ridicol,cu jocul prostesc.Dar
nu.Nu putea s-o lase să renunţe la test.Ar fi fost acelaşi lucru cui înfrângerea-şi nici nu putea,nici nu voia să accepte înfrângerea.
-Nu,draga mea.Trase adânc aer în piept,ca să se liniştească.
-Pur şi simplu te temi că voi câştiga.Dorinţa ce se năştea în ochii ei dispăru brusc; în locul ei apărură flăcări.Se retrase un pas de lângă el.
-Nu mă tem.Nu ai cum să câştigi.
-Înţeleg.Încerca s-o înţeleagă.În cazul ăsta,probabil te temi că voi pierde.
-Bineînţeles că vei pierde.
-Dar atunci voi sfârşi prin a fi nevoit să mă căsătoresc cu altcineva.Şi de asta te temi.Acesta e singurul motiv pentru care nu vrei să accept testul tău.
Uimirea se citea pe faţa Pandorei.
-N-ai nimic de spus? Mă gândeam eu.Totul e în mâinile tale acum.
Pe de o parte,aş putea să-mi pun viaţa la încercare cu testul tău-şi aş face-o
bucuros;pe de altă parte,ai putea retrage provocarea.Iar,în acest ultim caz,m-aş considera logodit şi aş procura chiar mâine un permis de căsătorie.
Pandora îşi încleşta pumnii.
-Tu,arogantule,tu...
-Bestie? Se încruntă,şi linia gurii seducătoare deveni aspră şi tăioasă.
-Mult noroc,domnul meu.Cred că vei avea nevoie de mai mult noroc decât
Hercule.
-Aşa cred şi eu.Deşi ştiu că recompensa mea va fi mult mai mare decât a lui.
-Ce vrei să spui? întrebă ea roşind suspicioasă.
-Recompensa lui Hercule a fost doar nemurirea.A mea eşti tu,zise el cu
intensitate şi o privi fix în ochi.Pandora se uită la el un moment lung,nesigură de.sinceritatea lui.
-Ştii să întorci vorbele cu iscusinţă,Max.
-Mulţumesc,replică el şi ridică modest din umeri.
-Oricum,discuţia noastră a ajuns la sfârşit.Voi aştepta veşti de la tine.Făcu o pauză şi răsuflă adânc.Nu doresc să mă căsătoresc cu tine,Max,Nimic nu va schimba asta.
-Înţeleg.O privi lung,încercând să nu zâmbească desluşind sinceritatea vorbelor ei.
-Aş prefera totuşi să faci cumva să nu fii ucis.Vina,ştii tu.Nimic altceva.
El încuviinţă din cap.
-Nimic altceva.
-Nu uita asta,zise ea şi îi întinse lista cu muncile.
-Nici gând.Se apropie şi luă hârtia,mâna lui zăbovind lângă a ei.Şi de această data prezenţa ei îl împresura.Îl sufoca.Îl ţinea captiv.Ea îşi ridică privirea înspre el,cu ochii măriţi de nelinişte şi de dorinţă.
-Max? Vocea ei era stridentă şi seacă.Îşi umezi buzele cu o agitaţie care stârni ceva în sufletul lui Max.
-Chinurile iadului,Drăcoaico! O trase în braţele lui şi îşi lipi buzele de ale ei.Ea ezită,apoi îşi petrecu braţele pe după gâtul lui.Ea avea gust de şampanie dulce,şi promisiuni,şi toate aromele pe care el le îndrăgea.El se cutremură în clipa când înţelese că ei doi s-ar potrivi de parcă ar fi făcuţi unul pentru celălalt.Meniţi să fie împreună.Dar nu în seara asta.Îşi dezlipi buzele de ale ei.
-Pentru numele lui Dumnezeu,Max,icni ea.Ce ai...noi...
El eliberă un râset tremurat şi slăbi strânsoarea.Şi totuşi,ea nu se retrase din îmbrăţişarea lui.Într-un final,el se dădu în spate şi rânji înspre ea.
-Drăcoaico,aş zice că tocmai ne-am pecetluit învoiala.
Într-un cerc de lumină aruncat de lumânarea pe care o ţinea tatăl Pandorei,se vedea că un grup mic se adunase la capul scării.Peters stătea lângă părinţii ei şi părea să le explice tuturor ce îi scosese pe toţi din pat la acea oră şi de ce se strânseseră acolo.
-Ce s-a întâmplat?
Pandora porni pe scări în jos,strângând bine şalul în jurul ei.Trei perechi de ochi
se întoarseră în direcţia ei,şi ea se opri brusc.Cel puţin nu făcuse nimic care să scoale toată casă în miez de noapte.De data asta avea conştiinţa curată.
-Vino jos,draga mea,spuse tatăl ei,cu toată autoritatea de care era în stare.
Pandorei i se strânse inima.Nu avea conştiinţa chiar atât de curată.Trase aer în piept şi coborî scările.
-Harry,Grace,bună seara.
Pandora ajunse la capul scării şi se apropie de părinţii ei cu cea mai mare demnitate,făcându-şi curaj.Nu trebuia să se uite ca să ştie că Peters îşi ridicase ochii spre cer implorând iertare când ea le spusese părinţilor pe nume.Dar Lord şi Lady Harold aveau convingeri aparte când venea vorba despre creşterea copiilor.Considerau că,dacă părinţii şi copiii sunt prieteni,nu numai rude,va fi  mult mai multă armonie între toţi.
-Pandora dragă,vorbi Grace veselă,se pare că ai primit un pachet.
-Câtă lipsă de consideraţie,bombăni Harry.Al naibii de inconvenabil.Sâcâitoare treabă,primirea pachetelor la miezul nopţii.
Peters îi înmâna Pandorei o cutiuţă.O notă de reţinere i se simţea în vorbe când spuse:
-Un băiat cam necioplit a adus asta,domnişoară.
-Ce interesant,comentă Grace,şi ochii ei sclipiră în lumina slabă.
Pandora trase de capătul sforii legate în jurul cutiuţei şi observă enervată că mâinile îi tremurau puţin.Poate numai din curiozitate.Scoase capacul şi se uită înăuntru.Era o broşa delicată de aur,sub forma unui corn de vânătoare.
-Aceasta a venit cu pachetul.Peters îi înmâna o notă.Avea blazonul contelui de Trent şi patru cuvinte scrise cu o mână sigură:
-"Draga mea,iată cornul",citi Pandora cu voce tare.
-Ce poate însemna asta,scumpo? o întrebă mama ei,curioasă.
-N-am nici cea mai vagă idee.