Poruncile Iubirii

Chapter 39

-Nu pare deloc în apele ei astăzi.
Max îşi linişti calul ţinându-l alături de iapa gri,mult mai blândă,a domişoarei Weatherly.
-O deranjează ceva?
-Nu ştiu,răspunse domnişoara Weatherly gânditoare.E neobişnuit de tăcută.Nu am văzut-o niciodată atât de rezervată,îi place să călărească şi de obicei e plină de viaţă.Max o studie pe Pandora peste mulţimea mişcătoare de călăreţi şi cai.Şedea pe o şa laterală,cu o expresie de încredere deplină întipărită pe chip.El bănuia că i-ar fi plăcut să călărească la fel ca bărbaţii,dar era prea conştientă de regulile sociale ca să le ignore în public.Max zâmbi.Câte dintre aceste reţineri avea să ignore odată căsătoriţi?
Pandora îi întâlni privirea,iar Max îşi scoase pălăria şi îi zâmbi.Ea îi răspunse cu un zâmbet cordial,dar reţinut,ca şi când ar fi fost simple cunoştinţe.În numele tuturor sfinţilor,cu ce mai greşise de data asta? Revizui evenimentele de noaptea trecută.Nu făcuse nimic care să o supere,cu excepţia faptului că o fermecase pe bunica ei.Dar asta nu numai că era în spiritul jocului,ci şi în interesul lor,pe viitor.Pe lângă asta,îi plăcuse mult de ducesă şi îi plăcuse şi ideea că spiritul ei avea să dăinuiască în copiii lui.Dar trebuie să se fi întâmplat ceva.O văzuse pe Pandora ultima oară chiar după recitalul domnişoarei Weatherly.El vorbea atunci cu domnişoara Weatherly,iar Laurie li se alăturase şi...
-Domnişoară Weatherly,credeţi că ar putea fi geloasă? Tânăra se încruntă.
-Geloasă pe cine?
-Pe noi doi.Chyntia făcu ochii mari.
-E absurd.Nu există nici un motiv ca Pandora să fie...O,Doamne...
-Da? Ce este? întrebă Max încercând să nu pară nerăbdător.
-Păi...am zis odată că,dacă nu vrea să se căsătorească ea cu dumneavoastră,spuse ea roşind,o voi face eu.Max zâmbi.
-Sunt măgulit.
-O,nu trebuie să fiţi,replică Cynthia şi oftă.A fost numai o vorbă aruncată la mânie,negândită,dar asta,desigur,nu înseamnă că...Max ridică din sprânceană.
-O,îmi pare rău.Sper că nu v-am jignit.
-Numai în mândria mea,răspunse el scurt.
-Ce putem face ca să o liniştim? Max îşi îndreptă atenţia spre Pandora,care stătea dreaptă în şa; era imaginea perfectă a unei fiice de nobil.
-Nu putem să o lăsăm să creadă că este ceva între noi.O Effington perfectă.
-Trebuie să fim siguri că înţelege asta.O contesă de Trent perfectă.
-Domnul meu! spuse domnişoara Weatherly care îşi pierdu răbdarea.Auziţi ce spun?
-Da,aud.
-Atunci ce credeţi că ar trebui să facem?
-Să facem,domnişoară Weatherly? Nu se putu stăpâni să nu zâmbească larg,cu bucurie în suflet.Gelozia avea o singură sursă.Păi nu cred că trebuie să facem absolut nimic.
-Splendidă dimineaţă,nu crezi? Max îşi îndreptă calul spre Pandora.
-Minunată,spuse ea şi zâmbi politicoasă.
Doamne,n-avea idee ce să spună.Nici cum să se comporte.Nu se mai simţise atât de stângace din copilărie,când descoperise că erau diferenţe interesante între băieţi şi fete.Nu.Dacă se gândea mai bine,cam în acelaşi timp descoperise că fetele aveau o putere aparte asupra băieţilor şi nu se mai simţise deloc stângace.
Până în prezent.
-Nu mă aşteptam să fie atâta lume,spuse Max şi se uită în jur ca să-i cuprindă cu privirea.Cred că sunt în jur de o sută de oameni.
-Cel puţin.Effingtoni,oaspeţi de tot felul şi vecini.Îşi păstră zâmbetul perfect pe faţă,dar se înfiora în sinea ei.Oare vorbele îi părură şi lui Max tot atât de insipide precum credea ea că fuse-seră? Acum,că înţelesese ce simţea pentru el,nu-şi dorea decât să fie alături de el în fiecare clipă.Şi,în acelaşi timp,să-l ţină la distanţă.A devenit un eveniment important.
-Da? Îi sclipeau ochii şi părea amuzat.Ce i se părea aşa amuzant? Nu avea de unde să ştie ce simţea ea.Bestia!
-Povesteşte-mi despre vânătoare.
-A început când o ducesă,mai demult,a hotărât că vânătoarea de vulpi e barbară.
Cel puţin pentru vulpi.Aşa că a decis ca vulpile să nu mai fi vânate pe domeniul Effington.
-Înţeleg.Şi,cum era una dintre acele extraordinare femei Effington,nimeni nu a îndrăznit să se opună.
-N-aş crede c-ar fi îndrăznit.Femei extraodinare? O includea şi pe ea în aceeaşi
categorie?
-Dar nu a interzis nimănui să participle la alte vânători,în alte părţi.
Numai aici.De fapt,cea mai interesantă parte a vânătorii nu este vulpea,ci cursa
peste obstacole de tot felul,peste garduri,boscheţi şi prin pârâuri.Max zâmbi.
-Cam ciudat,o vânătoare de vulpi fără vulpe.
-Chiar aşa.Şi e derutant să mergi fără nici un ţel,fără o direcţie precisă şi fără vreun scop la capătul drumului.Simţea cum tensiunea se risipea cu fiecare cuvânt,numai pentru că era în prezenţa lui.Aşa că a fost realizat un traseu şi i s-au adăugat,de-a lungul anilor,alte şi alte obstacole şi a fost gândit şi un sistem de punctaj.Şi vânătoarea a devenit astfel Partida de Călărie.Pandora arătă spre un om care dirija călăreţii.Argatul-şef răspunde de acest eveniment;hotărăşte traseele şi,cum sunt mulţi participanţi,ne împarte în echipe cam de douăzeci de persoane.
-Sper să fim în aceeaşi echipă.Suntem amândoi competitivi şi,oricât de
provocatoare poate fi orice competiţie între noi,cred că împreună formăm o echipă grozavă.
-O,aşa crezi? Simţi un val de plăcere în tot corpul.Evident,nu avusese nici un motiv să fie îngrijorată din cauza Cynthiei.Poate prea grozavă.
-De-abia aştept să vedem,spuse Max într-un mod plăcut,dar în cuvintele lui era un înţeles ascuns care îi dădea Pandorei fiori pe şira spinării.
Se referea oare tot la partida de vânătoare?
Argatul-şef ceru să se facă linişte,şi toţi îşi îndreptară atenţia spre el.Pandora se aplecă să îi spună lui Max:
-În anii trecuţi,i-am cerut s-o pună pe Cynthia în echipa mea.Dar nu am avut şansa să vorbesc cu el anul acesta.”Pentru că am fost mult prea ocupată imaginându-mi lucruri care nu există.”Îi părea rău.Nu e atât de expertă la călărit precum e la pianoforte.Dacă va ajunge în echipa ta,te rog să nu o scapi din ochi.
-Nici o grijă,răspunse Max politicos.Pandora se uită spre Cynthia şi îl văzu pe Bolton lângă ea.Oftă exasperată.
-Prietenul tău e mereu lipit de ea.
-Aşa se pare.
-N-am încredere în el.
-Nici eu,spuse Max,căzând pe gânduri.Pandora îi aruncă o privire aspră,dar primi ca replică una inocentă.Să fi fost îngrijorat din cauza Cynthiei? îl deranja atenţia pe care i-o acorda Bolton? Alungă întrebările acestea din cap.Se repezea
iarăşi să tragă concluzii nefondate.Îşi jură să nu mai piardă timpul cu gânduri prosteşti şi îşi îndreptă atenţia spre argatul-şef.Spre uşurarea ei,Cynthia şi ea erau împreună,în a treia echipă de cinci.Max şi Bolton erau în a patra.
Max îi ură succes şi porni spre echipa lui.Se opri însă şi îi vorbi peste umăr:
-Apropo,sper că eşti conştientă de faptul că am câştigat încă un punct.
-Iepele mâncătoare de oameni? întrebă ea cu un zâmbet resemnat.
-Ce altceva? replică Max amuzat şi porni calul spre locul unde se aduna echipa lui.Pandora privi în urma lui,neştiind dacă îi venea să strige,furioasă,sau să râdă de plăcerea pe care i-o provoca aroganţa lui încântătoare.După câteva clipe,porni
calul şi ajunse lângă Cynthia.
-Bună dimineaţa,o salută Cynthia zâmbind nesigură.
Fără îndoială,biata de ea era deja îngrijorată din pricina vânătorii.
-E o zi frumoasă,nu-i aşa? spuse Pandora veselă,observând în sinea ei că era într-adevăr mai frumoasă de când vorbise cu Max.”Extraodinar!”îi zâmbi Cynthiei şi o bătu uşor peste mâna cu care ţinea strâns hăţurile.Încearcă să te relaxezi.Caii simt când călăreţii sunt nervoşi.Cynthia făcu ochii mari.
-Dar nu sunt nervoasă.Pandora ridică din sprânceană.
-Poate numai un pic,zise,apoi se încruntă şi se mişcă neli niştită în şa.Eu am mereu impresia că alunec din şaua asta,şi e o distanţă mare până la pământ.
Pandora îşi aminti când Cynthia căzuse de pe cal şi zise:
-Încearcă să te mişti împreună cu calul,nu împotriva lui.
-Bineînţeles că încerc.Cynthia nu părea sigură de cuvintele ei.Unde dispăruse fiinţa încrezătoare din seara precedentă? Pandora o privi o clipă,apoi se aplecă
să-i şoptească:
-Cânţi la pianoforte ca un înger.E un talent,un adevărat dar.Eu nici măcar nu pot fredona o melodie,oricât aş încerca.Şi nu mai încerc,de când am văzut ce reacţii stârneşte cântatul meu.Cynthia zâmbi,sincer amuzată.
-Şi nu voi putea cânta niciodată mai bine,continuă Pandora şi ridică din umeri.
Călăresc bine,dar asta e ceva învăţat,nu un talent.Am călărit bine toată viaţă.E o chestie de execiţiu.Cu cât exersezi mai mult,cu atât călăreşti mai bine şi,poate, într-o bună zi...
-N-o să apuc ziua aia.Ar trebui să trăiesc mult prea mult,spuse Cynthia sec,dar părea mai liniştită.
-Ei,eu o să mor înainte de a fi în stare să interpretez o melodie.
-Asta este una dintre prelegerile tale pe tema „Am şi eu defecte”?
-Exact,admise Pandora şi zâmbi.Dar adu-ţi aminte că ai trecut prin cursă doi ani la rând şi ai scăpat cu viaţă.Nu uita că poţi evita orice secţiune a traseului doreşti.