Închise ochii şi îşi puse mâinile sub cap.Balul bunicii e diseară,şi eu sunt deja obosită.
-Nu arăţi obosită.Îşi rezemă furca într-un colţ şi merse să se întindă pe paie, lângă ea.Arăţi foarte atrăgătoare.
-Nu mă simt deloc atrăgătoare.Şi asta e numai vina ta,să ştii.Zâmbi,dar nu
deschise ochii.Nu ar fi trebuit să permit aşa ceva.
-A,atunci e,de fapt,vina ta.Câteva paie îi acopereau gâtul în locul în care se
termina bluza.El dădu paiele la o parte şi observă pulsul ei la baza gâtului.Cedă tentaţiei de a se apleca uşor şi de a săruta locul acela.Pandora îşi ţinu răsuflarea.
-Ce faci?
-Am dat la o parte nişte paie,spuse el absent şi continuă să exploreze cu buzele pielea caldă a gâtului ei.Ştia că era o greşeală,dar nu era în stare să reziste.
-Max.Pandora se încordă lângă el.
-Da? Depuse o linie de sărutări pe gâtul ei.Încă o clipă,şi avea să înceteze.
-Asta e împotriva regulilor,
-Îmi pare rău.Trase adânc aer în piept.Am uitat pentru un moment.
Se ridică numaidecât.
-Max.Pandora îl apucă de mânecă şi îl privi fix.Ai mai încălcat regula şi înainte, Max simţi un ghem în stomac.
-Da,dar acum pare...
-Max.Mai încalcă regula o dată.Îl trase spre ea.Sărută-mă!
El îşi plecă privirea către ea.Avea obrajii încinşi,părul presărat cu paie,iar trupul ei frumos stătea în faţa lui precum o ofrandă adusă zeilor.
-Un sărut ar putea duce la altul...
-Ar putea? întrebă ea şi îl trase mai aproape.Să vedem cum!
Se întinse lângă ea,o luă în braţe,îi întâlni buzele,gura caldă şi moale.O sărută încet,stăpânindu-se,rezistând nevoii care creştea în el,atingându-i doar uşor buzele.Pandora oftă şi deschise gura.El îşi plimbă limba peste buzele ei,apoi mai adânc,în gura ei.Îi întâlni limba,şi fu cuprins de un fior.O trase mai aproape,simţind cum căldura trupului ei îl ardea.Ea îi cuprinse gâtul cu braţele în timp ce mâinile lui o mângâiau uşor pe spate,în cercuri delicate,şi coborau spre fese.Ea îşi apăsă gura pe a lui,tremurând.O mângâie pe corp şi îşi strecură mâna sub bluza ei,mai sus,şi atinse pielea golaşă şi baza sânilor.Ea îşi ţinu răsuflarea şi încremeni,dar nu-şi retrase gura.Max îi cuprinse sânii în palme.Erau plini şi fermi şi îl făcură să o dorească şi mai mult.Atinse cu palma sfârcurile tari,care se
întăriră şi mai mult sub mângâierea lui.O simţi ca prin vis trăgându-1 de cămaşă şi sesiză răcoarea aerului de dimineaţă pe spate.
Îşi îndepărtă buzele de ale ei,se ridică,îşi dădu cămaşa jos şi o aruncă.Ochii îi ardeau de dorinţă.
-Ar trebui să ne oprim acum,Drăcoaico,şopti el,cu gâtul uscat.
-Ar trebui? Ea inspiră adânc,sacadat,şi zâmbi.De ce?
-Pentru că mai târziu n-o să mă mai pot opri.
-Bine,murmură ea.El închise ochii,dorindu-şi să-şi poată stăpâni trupul rebel.
Mâna ei se opri pe stomacul lui şi trasă cercuri largi.Max deschise larg ochii şi inspiră adânc.Mâna ei coborî mai jos,spre betelia pantalonilor lui,şi el ştiu că era pierdut.Se aşeză peste ea şi o cuprinse cu picioarele.Pieptul ei se ridica şi cobora în ritmul repiraţiei precipitate.Se lăsă deasupra ei,îşi întinse picioarele pe lângă ea.Îi ridică bluza,observă pielea albă a sânilor şi se întrebă cât avea să mai poată rezista.Îi atinse sânii cu buzele,cu limba.Ea se arcui sub el,apoi se lăsă pe spate.
Luă un sfârc tare între buze şi îl prinse uşor cu dinţii până când ea gemu şi îl strânse în braţe.Încet,îşi plimbă gura de la un sân la altul,sărutându-i şi
dezmierdându-i cu gura.
-Max,o,Max,gemu eaEl se lăsă uşor pe o parte,se întinse lângă ea şi îi întâlni buzele,gura aceea ce devenise insistentă.Îi răspunse la sărut,o mângâie pe sâni cu o foame aspră,şi ea se chirci lângă el.Gura ei era peste tot în acelaşi timp.Îi gusta gâtul,umerii,degetele,îi explora pieptul şi alunecă spre stomac.El îşi ţinu răsuflarea.Mâna ei se plimbă mai jos,iar degetele atinseră membrul excitat.
Pandora ezită ca şi când s-ar fi întrebat ce voia ea şi ce-şi dorea el.
El îi imită mişcările,îşi plimbă mâna peste burta ei,peste pantaloni,spre locul unde se îmbinau coapsele.Ea îşi strânse picioarele,dar mâna lui se strecură şi simţi căldura umedă.O mângâie până când ea gemu uşor şi îşi depărta picioarele.
Degetele lui atinseră zona umedă,ca o a doua piele protectoare,iar şoldurile ei începură să se mişte ca să-i întâmpine atingerile.
-Pandora.El gemu şi se retrase,încercând să-şi recapete calmul.Pandora îl privi,cu buzele uşor umflate,cu părul în dezordine şi cu ochii licărind de pasiune.O dorea cum nu dorise nici o femeie în viaţa lui.La naiba! Era al dracului de dificil să fie eroul ei.Toată treaba asta cu eroismul necesita mai mult efort decât îşi imaginase vreodată că era posibil.Totuşi,un erou nu ar fi profitat de femeia pe care o iubea.
-Nu-i prea târziu să ne oprim.
-Să mă opresc? Ai mai sugerat asta o dată.Ea se propti în cot şi se uită la el cu neîncredere.De ce-ai vrea să mă opresc? El oftă din greu.
-Nu vreau în mod special să te opreşti.Doar că mi-am dat seama...
-Că o să câştigi jocul?
-Fără îndoială.
-Atunci,voi fi soţia ta? El încuviinţă încet din cap.
-Asta-i intenţia mea.Pandora îl studie un moment îndelungat.Părul lui era
ciufulit,iar pieptul gol se ridica la fiecare respiraţie.Ochii lui erau întunecaţi de dorinţă plumb topit,iar în ei ardea mocnit pro-misiunea.Oare simpla dorinţă îl putea face pe acel bărbat să arate aşa? Inima ei bătea să-i spargă pieptul.Nu,în privirea lui se citea mai mult decât nevoia fizică.Inima ei îşi luă zborul.
-Ai vrea să ştii care-mi este intenţia,Max?
-Intenţia?
-A-ha.Ea îl dorea,dorea să aibă parte de experienţa asta,dincolo de consecinţe,de ce avea să fie în viitor.Indiferent dacă urma să câştige sau să piardă,ştia că nu avea să mai fie cineva în viaţa ei pe care să-l iubească aşa cum îl iubea pe el dacă va mai iubi vreodată.Şi orice bărbat care se uita aşa la ea,sigur era şi el îndrăgostit.Se aplecă în faţă şi îşi scoase o botină,apoi pe cealaltă.
-Intenţia mea sinceră?
-Sinceră?
Ea se dezechilibra încercând să se ridice şi întinse mâna spre el.El o apucă şi se trase în picioare.Ea se lipi de el şi îşi întinse mâinile,odihnindu-le pe pieptul lui,iar el o luă în braţe,
-Îţi aduci aminte când am crezut că o să mă siluieşti şi tu n-ai făcut-o?
El dădu din cap.
-Ei bine...Se aplecă în faţă şi îşi trecu limba peste sfârcul lui plat,iar el tresări sub atingerea ei.Am fost destul de dezamăgită.
Se strădui să-şi menţină vocea calmă.Cum de putea fi aşa de indecentă?
-Da? zise el înghiţind în sec.
-Tu n-ai fost?
-O,ba da,şopti el,trăgând înfiorat aer în piept.
-Atunci...Ea se uită în ochii lui şi ştiu că nu mai era nevoie de cuvinte.El îi trase cămaşa în sus şi i-o scoase pe cap.Apoi îşi lăsă mâi nile spre şoldurile ei,îi trase în jos de pantaloni,iar aceştia căzură într-un morman la picioarele ei.Ea rezistă tentaţiei de a se acoperi cu mâinile şi îşi ţinu privirea aţintită asupra lui.
El se aplecă şi îşi scoase cizmele,apoi scăpă repede de pantaloni.Ea ar fi vrut să se uite la el,la trupul lui întreg,dar nu reuşi să-şi adune curajul pentru a coborî privirea.În schimb,se uita în ochii lui.Apoi el o trase spre el,iar ea îl simţi tare şi fierbinte între picioarele ei.I se înmuiară genunchii şi se lipi de el,apoi îşi dădu capul pe spate ca să-i întâmpine buzele cu ale ei.El o săruta cu o lăcomie care îi îndepărtă orice îndoială sau temere,iar ea descoperi în el o poftă egală cu aceea pe care o simţea ea însăşi.Voia-nu,avea nevoie-să-i guste buzele,gâtul,braţele.
Să-i simtă muşchii pieptului,spatele,fundul sub degete.Era o nevoie care se
transforma într-o frenezie de gust,atingere şi dorinţă.
El o ţinu strâns şi o coborî pe paie,iar ea îi simţea carnea arzând-o pe a ei.Îşi trecu mâinile de-o parte şi de alta a trunchiului lui,le coborî spre abdomen şi mai jos,până îi apucă bărbăţia,fină precum catifeaua şi totuşi tare ca fierul.
-Doamne,Drăcoaico! gemu el.
Mâna lui alunecă între picioarele ei,iar degetele,umede şi alunecoase de la dorinţa ei,o mângâiară uşor.Ea îşi ţinu respiraţia i se încordă de nerăbdare.
Apăsarea mâinii lui se înteţi,iar ea îşi muşcă buza ca să nu scâncească de
plăcerea inimaginabilă care o cuprinse.Totul în jurul ei se făcu nevăzut,iar ea nu mai există decât în senzaţia care se ridica în spirală din îmbrăţişările lui,înconjurată de ceaţa splendidă a dorinţei.Se înfiora la atingerea lui şi se întrebă dacă putea supravieţui unei asemenea stări extraordinare de tensiune maximă.În mod cert avea să explodeze !ntr-un milion de scântei.Dintr-odată,el se opri şi,înainte ca ea să poată protesta,se rostogoli şi ajunse deasupra ei.Întinse mâna în jos şi îşi ghidă cu blândeţe bărbăţia spre intrarea în trupul ei,strecurându-se
uşor în ea.Ea icni.
-Max?
-Da? întrebă el,oprindu-se.
-Ştii că n-am mai făcut asta niciodată? El se uită în ochii ei.
-Ştiu.
-Atâta timp cât ştii...El o mângâie cu nasul pe obraz şi o sărută pe linia bărbiei.
Se împlântă şi mai mult în ea şi o umplu,senzaţie ce păru la început ciudată şi uimitoare,şi continuă până ce atinse bariera fecioriei sale.
-Drăcoaico,îmi e teamă...nu vreau să te rănesc.Ea ştia la ce să se aştepte,ştia că era inevitabil,dar ajunseseră prea departe ca să se oprească.Şi să se oprească era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit.Se încorda.
-Continuă,Max.Te rog.El se mişcă plin de blândeţe şi se strecură afară,apoi o pătrunse din nou.Îi acoperi gura cu a lui,limba lui căutând iscoditoare şi
excitând-o din ce în ce mai tare.Apoi,fără nici un avertisment,el se împinse cu putere şi se adânci în ea.O senzaţie ascuţită de durere o străbătu brusc şi ţipă.
-Max,nu! Opreşte-te.Acum.
-Aşteaptă,Drăcoaico,murmură el cu buzele lipite de gâtului ei.Răbdare.
CITEȘTI
Poruncile Iubirii
Historical FictionCele douăsprezece munci ale lui Hercule,interpretate de Pandora Effington,din scrierile lui Lord şi ale lui Lady Harold Effington: -Înfrângerea leului din Nemeea -Înfrângerea hidrei cu nouă capete -Capturarea cerbului cu coarne de aur al Diane. ...