Poruncile Iubirii

Chapter 56

-Eu tot mai cred că e o greşea...Uşa se deschise larg şi întrerupse cuvintele lui Laurie.Vântul pătrunse în hol şi o mulţime de picături de ploaie se împrăştiară pe podea.
-Peters!Vocea de neconfundat a lui Harry răsună peste zgomotul furtunii. Grace şi Cynthia intrară în foaier,agăţându-se una de cealaltă.Arătau mai
degrabă ca nişte păpuşi de cârpă ude leoarcă decât ca două fiinţe umane.Peters sări în ajutorul lui Harry,ca să închidă uşa.
-Mamă!Pandora aproape zbură prin încăpere şi se aruncă în braţele lui Grace.
-Dora,draga mea.Grace o îmbrăţişa tare,apoi făcu un pas înapoi şi îşi puse palmele pe obrajii fetei sale.
-Te simţi bine? Pandora dădu din cap şi clipi să-şi alunge lacrimile.
-Am crezut că n-o să vă mai văd vreodată.
-O,draga mea,noi nu te vom abandona niciodată,indiferent cu cine alegi să te măriţi.Sau cum.Ea se aplecă şi îi şopti la ureche: Presupun că prezenţa ta aici înseamnă că nu te-ai măritat cu nimeni.
-Încă nu,zise ea încet.
-Domnişoară Weatherly.Laurie se îndreptă spre Cynthia şi făcu o plecăciune elegantă.
-Sunteţi minunată în seara asta,ca de obicei.Cynthia îşi îndepărtă de pe faţă o şuviţă de păr din care picura apă,îşi îndreptă umerii şi întinse mâna într-o manieră regală.
-Vă mulţumesc,Lord Bolton,Laurie îi luă mâna şi o duse la buze,ca şi cum n-ar fi fost deloc neobişnuit pentru el să sărute mâna umedă a unei femei ude leoarcă.Îi dădu apoi drumul,se îndreptă şi îşi îndepărtă relaxat apa de pe vârful degetelor.
-Spuneţi-mi,domnişoară Weatherly,cum aţi reuşit să scăpaţi de conspiratorii greci?
-Cum? Mimica nu i se modifică,dar în privirea ei se putea citi stânjeneala,când se uită spre Grace.
-Şi eu mă întrebam acelaşi lucru,spuse Pandora,uitându-se cu atenţie la mama ei.Cum aţi scăpat?
-N-a fost deloc uşor,murmură Grace.Au fost chiar...o,nu ştiu cum s-o spun.Cynthia? Tu cum i-ai descrie?
-Eu? Cynthia făcu ochii mari.Eu aş spune că au fost...ăăă...poate...
-Neclari? Greu de atins? Dificil de ţinut sub observaţie? întrebă Laurie şi ridică din sprânceană.
Exact,răspunse Grace pe un ton semeţ.Chiar şi Pandorei îi era clar că
suspiciunile lui Max şi ale lui Laurie despre răpitori fuseseră îndreptăţite.
-Spuneţi-ne mai multe,continuă Pandora şi îşi încrucişa braţele la piept.
-Nu sunt prea multe de spus,replică Grace şi făcu un gest menit să anuleze gravitatea răpirii,de parcă ar fi fost un lucru ce se petrecea în fiecare zi.
Conspiratorii greci sunt,mă rog,cons-piratori greci.Şi nu seamănă deloc cu cei francezi,deşi nu sunt la fel de nepoliticoşi,sau cu cei germani,chiar dacă ei sunt foarte organizaţi,sau cu cei italieni pe care i-am simţit întotdeauna...
-Despre ce vorbiţi? întrebă Harry complet confuz.Ce conspiratori? Ce greci? Ce italieni?
-Ni s-a dat de înţeles că aţi fost răpiţi de conspiratori greci,spuse Max pe un ton moderat.
-Răpiţi? pufni el cu scepticism.Ce v-a făcut să credeţi asta? Ne-am dus după Dora.Din nou.N-am ajuns însă prea departe.Nenorocita de roată de la trăsură s-a rupt în primul sfert de oră şi a trebuit să venim înapoi pe jos.El se încruntă şi o ţintui cu privirea pe fiica lui.A fost ultima oară,Dora.Mărită-te cu cine vrei.Fugi cu cine vrei.Sau n-o face.Dar gata cu urmăririle după tine de fiecare dată când vrem să te salvăm de tine însăţi.
-Nu trebuia să mă urmăriţi.Nu era nici o nevoie,spuse Pandora indignată.Şi n-am făcut-o decât o dată la cinci ani.
-Deci,fără conspiratori greci,nu-i aşa,domnişoară Weatherly? zise Laurie şi rânji.
-Nu cred că a spus cineva că n-au fost conspiratori greci,spuse Cynthia şi îşi şterse fruntea udă cu dosul palmei.Lord Harold doar a subliniat...
Brusc,încăperea fu invadată de acuzaţii,scuze şi negaţii.
-De ce ar vrea cineva,greci sau altă naţie...
-Eu chiar nu cred că au trecut cinci ani între...
-Ţi-ai petrecut prea mult timp...
-Dar,Dora,intenţiile noastre au fost...
-Linişte!Vocea lui Max răsună în foaier cu toată autoritatea cu care un zeu din Olimp se adresa muritorilor de rând.
-În timp ce aţi discutat cu toţii despre conspiratori,fie ei reali sau nu,despre fuga în lume,din nou mai mult sau mai puţin reală,mi-am dat seama că singura realizare a acestei seri a fost faptul că am obţinut cel de-al unsprezecelea punct.
Pandora rămase năucită.
-Cum este posibil ca toate astea să însemne un punct câştigat de tine?!
-E destul de simplu.Se pare că eu şi numai eu nu am fost implicat în diversele evenimente care au avut loc în seara asta,de aceea e treaba mea să le lămuresc.
Proba aceasta a presupus să înving bestia cu trei capete care păzeşte porţile iadului.Din câte văd eu privind la grupul din faţa mea,cele trei capete ale intrigilor,escapadelor şi aşa mai departe,sunt Pandora,Cynthia şi Lady Harold.
Nimeni nu poate nega faptul că tot ce s-a întâmplat în seara asta a semănat foarte tare cu iadul.În plus,am fost nevoit să salvez un prieten de pe Jilţul Uitării,spuse
el şi dădu din cap spre Laurie.Greşelile trecutului,fie ele uitate sau pur şi simplu
ascunse,au fost acum scoase la iveală.
-Excelent,Lord Trent,zise Grace şi aplaudă.Foarte bine.
-Bravo,domnule,spuse Cynthia şi zâmbi.
-Întotdeauna am ştiut că se va descurca,rânji Harry.Pe Jupiter,bărbatul acesta se
va integra atât de bine în familia Effington,încât va părea unul de-ai noştri prin naştere.
-Nu sunt decât unsprezece,spuse Pandora şi făcu un pas spre el.A mai rămas una.El o privi în ochi.
-Da?
-Da.Merele de aur ale Hesperidelor.Sunt ale lui Zeus.Un dar de la soţia lui,zise ea şi trase adânc aer în piept.Un dar de nuntă.
-Ştiu.Timp îndelungat,el nu mai spuse nimic.
-Din fericire,încă mai am câteva zile rămase.Merele de aur sunt foarte greu de găsit.Apoi îşi luă privirea de la ea şi se adresă restului adunării: Şi,pentru că a fost o seară lungă,eu o să plec.Dădu din cap spre toţi şi se îndreptă spre uşa unde doamna Barnes apăruse ca prin magie,cu haina şi mănuşile lui.
„N-a vrut să câştige ultimul punct?”
Când avu această revelaţie,simţi ca un pumn în stomac şi rămase pentru o clipă fără suflare,Laurie spusese că Max avea deja merele.Dacă n-ar fi fost privirea aceea,ea ar fi crezut că el încerca s-o ţină în suspans.
Poate că aştepta până în ultimul moment ca să treacă de încercarea finală.Asta era,desigur.Era o prostie din partea ei să creadă altceva,în plus,nu era decât un singur motiv pentru ca Max să nu-i dăruiască merele.Şi oricât de conştientă era că nu putea nu voia să ia în considerare acea posibilitate,nu şi-o putea scoate din minte.Se părea că,în ciuda asigurărilor lui Laurie,Max nu o iubea.