Poruncile Iubirii

Chapter 36

Pandora zâmbea şi purta o conversaţie de complezenţă,dar gândurile îi erau departe de domnul aşezat la masă lângă ea.Lord Wiltshire era o rudă îndepărtată,şi,cu cât vorbea mai mult despre subiecte care îl interesau numai pe el,cu atât
Pandora îşi dorea să fie mai departe.Doamne,şi ea care crezuse că Bolton era neghiob! Cu toate că erau prezenţi aproape cincizeci de oameni,pentru bunica ei
aceea era doar o masă de familie obişnuită.În absenţa ducelui,bunica Pandorei şedea în capul mesei,împreună cu ducesa,mătuşa Katherine,la dreapta şi Trent,surprinzător,pe locul oaspetelui de onoare,la stânga.Poate nu era corect după regulile sociale interminabile din trecut,dar,în casa lor,Effingtonii făceau cum voiau.Unchii ei,Lord Edward şi Lord William,împreună cu soţiile lor
Abigail şi Georgina şi cu părinţii acestora,stăteau la celălalt capăt al mesei.
Ceilalţi se aşezaseră după cum era mai convenabil pentru conversaţie şi pentru veşnic prezenta posibilitate a vreunui nou aranjament matrimonial.
Pandora îşi notă în minte să discute despre amplasarea la masa din seara aceea cu oricare dintre mătuşile care socotise potrivit s-o plaseze între Lord Wiltshire şi un tânăr cam palid care avea obiceiul enervant de a i se uita în decolteu ori de câte ori avea ocazia.
-A fost vina doamnei respective,în întregime,cu toate că,după părerea mea...Pandora aprobă din cap cu interes prefăcut,ştiind prea bine că era pricepută la acest tip de înşelătorie şi că domnul respectiv avea să fie convins că o cucerise cu conversaţia lui.Îi urmărea cu coada ochiului pe Cynthia şi pe Lord Bolton,aşezaţi în partea opusă a mesei.De-abia se abţinea să nu se holbeze la ei.Cynthia
îl fermeca pe neghiob.Din câte putea vedea,el îi sorbea cuvintele.Şi de ce nu?
Nu era Cynthia cea pe care o ştia ea.Ochii îi străluceau şi avea culoare în obraji.
Această Cynthia arunca priviri galeşe,iar râsul ei suna ca un clopoţel.Era o persoană de încredere şi frumoasă,exact cum se aşteptase Pandora."Bine că stă lângă Lord Bolton,nu lângă Max." Cum de-i trecuse un asemenea lucru prin minte? Şocant.Cynthia era prietena ei cea mai bună şi,în ciuda
comentariului pe care-l făcuse despre dorinţa ei de a se căsători cu Max,Pandora nu se îndoia că Cynthia voia ca Max să-i cucerească mâna.
Alungă ideea neplăcută ce-i trecuse prin minte.Era pur şi simplu gelozie.
"Gelozie?" Nu fusese geloasă pe nimeni,niciodată.Era Pandora Effington,nepoată de duce.Pe merit sau nu,era renumită drept Drăcoaica din Grosvenor Square.Nu avusese niciodată ocazia să fie geloasă.Îi juca iubirea vreo festă?
-Nu sunteţi de acord,domnişoară Effington?
Pandora se uită la el.Ce spusese oare? Aprobă din cap,cu un zâmbet neutru.
-Într-adevăr.
-Exact ce spuneam şi eu,continuă el dând energic din cap.Am spus exact aşa la următoarea...Iubirea.Ar fi putut să se declare învinsă chiar în acel moment.Îl iubea cu adevărat.Îl iubea când îşi ridica sprânceana neîncrezător şi când râsul lui o învăluia călduros.Îi iubea siguranţa de sine,şi aroganţa,şi încrederea în el,şi inteligenţa.Îl iubea când arăta un interes sincer pentru studiile părinţilor ei şi le făcea pe plac.Îl iubea chiar şi când îi spunea Dora sau,mai bine,Drăcoaica.Pe buzele lui,porecla era un alint.Dar el o iubea?
Aruncă o privire furişă peste masă.Max era preocupat să facă exact ce ştia mai bine: să îi încânte pe toţi membrii familiei,îndeosebi pe doamne.Erau deja vrăjite
de el.Cine le putea învinui? Bărbatul era într-adevăr un desfrânat,un ticălos,un sălbatic şi o bestie.Nici o femeie cu capul pe umeri nu ar fi putut rezista unei asemenea combinaţii.Cum de-şi dădea seama de asta abia acum?
Dar Lord Bolton avusese dreptate.Chiar dacă ea îl iubea pe Max,nu era de-ajuns.Nu ar fi putut suporta dacă el nu ar fi iubit-o la rândul lui şi nu s-ar fi
căsătorit cu el fără această iubire.Nu era nici o îndoială...Nu-l putea lăsa să
câştige.Lord Bolton mai avea dreptate într-o privinţă.În urma testului la care-l supusese pe Trent,era posibil ca unul din ei să se aleagă cu inima frântă.Şi tare se temea că ea avea să fie aceea.
-Spuneţi-mi,Lord Trent,v-aţi mai relaxat? Ducesa se aplecă spre el,cu ochii albaştri,sclipitori.Suntem mulţi,dar nu suntem atât de înfricoşători cum,fără îndoială,vi s-a dat de înţeles.Max râse.
-Într-adevăr,domnia voastră,realitatea este peste aşteptările mele.Dar nimănui nu
i-ar pica bine să afle că teama sa a fost aşa uşor de observat.
-Nu uşor de observat; mai degrabă,previzibilă.Numai un neghiob n-ar fi puţin intimidat de o familie aşa numeroasă,îndeosebi unul cu resurse,pricepere şi
ambiţie.Dacă adaugi şi ciudatul fapt că,în general,suntem foarte interesaţi de soarta oricăruia dintre ai noştri...Se întrerupse şi zâmbi uşor.De fapt,dacă mă gândesc mai bine,cred că nu am dreptate.Suntem cu adevărat înfricoşători.
-O caracteristică egalată numai de farmecul dumneavoastră.
-Sunteţi un ticălos,Lord Trent.Întotdeauna mi-au plăcut ticăloşii.Soţul meu a fost unul la vremea lui,şi bănuiesc că toţi cei patru fii ai mei,înainte de căsătoria
fiecăruia,bineînţeles,au fost ticăloşi,la rândul lor.Îl privi pe Max,gânditoare.
Nimeni nu poate fi soţ mai bun decât un desfrânat reformat.Am mari speranţe în privinţa dumitale.Ducesa se ridică anunţând astfel sfârşitul mesei,iar Max o urmă îndeaproape.Era cam de înălţimea Pandorei şi se apropia de optzeci de
ani,dar părea cam cu zece ani mai tânără.Avea o atitudine relaxată,pe care Max rareori o întâlnise la cineva de vârsta ei şi cu poziţia ei în societate.
-Şi acum,domnii se vor retrage în sala de biliard,iar doamnele-în sala de
muzică,zise ea şi privi în jurul mesei.Domnişoară Weatherly,sper că vei cânta
pentru noi.Cânţi tare frumos.Domnişoara Weatherly roşi.
-Va fi o onoare,domnia voastră.
-Aşteptăm cu nerăbdare.Se înclină şi-i şopti lui Max: Este o tânără foarte
drăguţă şi o adevărată expertă la pianoforte.Regret că nici una dintre nepoatele mele nu are nici un dram dc talent muzical.
-Sunt sigur că excelează în alte domenii.Ducesa oftă.
-Sunt toate Effington,domnul meu.Toate încăpăţânate şi independente.Numai eu
sunt de vină,cu toate că atitudinea oricui faţă de asemenea lucruri se schimbă cu timpul.
-Bănuiesc,murmură el.Ducesa se îndreptă spre uşă.
-Aş vrea să discut cu dumneata.Eşti amabil să mă însoţeşti în salon?
-Sunt încântat,doamnă.Îi oferi braţul,pe care ea depuse o mână uşoară.Max aruncă o privire spre Pandora.Ea se uita la el cu ochi miraţi.Max îi zâmbi mulţumit şi continuă să o conducă pe ducesă spre uşă şi apoi pe coridor,spre un salon spaţios,aranjat pentru confortul unei mari familii.Abia atunci Max îşi dădu
seama că nu erau singuri.Mătuşile şi mama Pandorei îi urmau.Chiar dacă
avusese succes la femeile Effington în timpul cinei,Max simţi o strângere de
inimă.Ducesa se aşeză la un capăt al unei canapele de damasc şi îi oferi locul de lângă ea.Celelalte doamne se aşezară şi ele în salon.Fiecare arăta diferit,fiecare avea o culoare aparte,dar frumuseţea era o trăsătură comună.Înţelese de ce fiii
ducesei se simţiseră atraşi de acele femei.Îşi dădu seama că era încercuit şi se întrebă cum avea să se desfăşoare acel interogatoriu.Pentru că nu se îndoia nici o clipă că era un interogatoriu.Ducesa îi întâlni privirea.
-Lord Trent,suntem toate la curent cu înţelegerea dintre dumneata şi Pandora.
-Eu...n-am ştiut că veştile circulă atât de repede,spuse el scurt.
-Veştile de felul acesta au o viaţă a lor,zise ea şi îi făcu semn ducesei,
zâmbind.Katherine.
-Mama locuieşte aici,la rezidenţa ei principală,dar noi ne petrecem mult timp la oraş.Ducesa avea o privire binevoitoare.Jocul dintre tine şi nepoata mea e pe buzele tuturor la Londra.Abigail şi Georgina au auzit şi ele despre joc.
-Da,am auzit,domnul meu,confirmă amuzată Lady William.E fascinant şi
fermecător.
-În ce mă priveşte,eu îmi ţin răsuflarea de nerăbdare să văd cine o să câştige, spuse Lady Edward.
-Şi de pungă ţii,comentă ducesa,apoi făcu un gest spre toate.Fetele mele sunt încântate când pot participa la un joc bun.Cred că şi Katherine a pariat o sumă considerabilă,şi Abigail,şi Georgina la fel.Grace e singura care nu arată nici un
interes în târgul acesta.
-Nu puteam...Dacă ar auzi Pandora...Lady Harold ridică din umăr,în semn de scuză.
-Ai dreptate,draga mea,încuviinţă ducesa.Eu însămi am pus la bătaie câteva lire,într-un pariu cu o vecină.Din moment ce nu există restricţii financiare, mărturisesc că am pariat mulţi bani pe tine.Dar prima mea grijă e pentru viitorul
Pandorei.Trebuia să se fi măritat de mult.
-Noi eram căsătorite la vârsta ei,adaugă Lady Edward,iar Lady William
încuviinţă din cap.Dar nici una dintre noi nu ar fi forţat-o să se căsătorească.