-Chiar mă întrebam când ai de gând să-mi faci o vizită.Max se tolăni în fotoliul lui aflat în faţa şemineului din bibliotecă,cu paharul de Brandy în mână.
-Am zis să-ţi acord o zi de gândire,răspunse Laurie şi se lăsă să cadă în celălalt fotoliu.
-Nici n-am făcut altceva,bombăni Max.
-Mă îndoiesc de asta.Laurie luă sticla de Brandy şi verifică nivelul băuturii.
-Pun pariu că servitorii tăi au reumplut-o.Max ridică din umeri.
-N-am observat.Laurie îşi turnă singur în pahar.
-Arăţi groaznic.
-Mulţumesc.E întotdeauna aşa de bine să ştii că alţii îţi apreciază realizările.A arăta groaznic e o artă.Max îşi frecă barba de-o zi de pe bărbie.Ştia prea bine cât de rău arăta după experienţa din seara precedentă.Pur şi simplu nu-i păsa.De ce nu mi-ai spus despre tine şi Pandora? Laurie oftă resemnat.
-Nu ştiu,serios.Nu erai prin preajmă când s-a întâmplat.Iar când ţi-ai mai revenit,incidentul deja nu mai conta.Sincer,niciodată nu m-am gândit să-ţi povestesc ceva.
-Asta înseamnă din 1813 şi în toţii anii care au urmat până-când?
-Acum o lună?
De ce nu mi-ai spus atunci? Ar fi fost un motiv excelent pentru a mă convinge să n-o curtez pe Pandora.
-Dacă ţi-aş fi spus,asta te-ar fi oprit? Laurie îşi aţintise privirea asupra lui şi trecură secunde nesfârşite de tăcere,Max izbucni în râs.
-Nu.
-Nici eu nu credeam.Laurie mai luă o înghiţitură din băutura lui.
-De aceea,părea lipsit de sens să aduc vorba.Max învârti lichidul chihlimbariu în pahar şi observă,cu o anumită parte a minţii lui căreia îi păsa de astfel de lucruri,că mai era atât de puţin,încât abia ajungea pentru o înghiţitură.
-Ai iubit-o? Laurie ezită,fără îndoială gândindu-se ce să spună.Umerii lui Max se încordară.
-Poate pentru un moment.La acea vreme,am crezut că mi-a frânt inima.Dar de fapt n-a făcut decât să-mi rănească mândria.Max dădu pe gât ultima înghiţitură de Brandy,într-un efort de a-şi ascunde uşurarea.Întinse paharul pentru mai mult.Laurie se supuse fără comentarii.
-Înainte să uit,asta e a ta.Laurie îi dădu un lanţ de aur pe care atârna un pandantiv cu o lucrătură complicată.Max studie cu atenţie talismanul frumos realizat.
-Bijutierul a făcut o treabă excelentă.Este exact ce-am vrut.
-De ce nu i l-ai dat aseară? Ai fi putut încheia jocul chiar atunci şi chiar acolo.
-Probabil.Pandantivul sclipi în lumina focului.Max se zgâia la el,vrăjit.
-Mai devreme,în seara trecută,am fost întrebat de însăşi mama mea-închipuie-ţi dacă vreau cu adevărat să iau cu forţa de soţie o femeie care încearcă cu atâta disperare să mă evite,încât fuge de mine.Ai zis că i-a fost frică în trăsură?
-Păi,da,dar...
-O femeie îndeajuns de disperată,încât să-şi înfrunte temerile în încercarea de a scăpa...Clătină din cap.N-am putut să-mi scot asta din cap şi n-aş fi putut face faţă răspunsului.Nu sunt sigur nici acum că pot.
-Dar intenţionezi să i-l oferi,nu? El îi înapoie colierul.
-Nu.
-Nu? întrebă Laurie şocat.Cum adică,nu? Este unul dintre cele mai stupide lucruri pe care le-am auzit vreodată de la tine.
-Sau unul dintre cele mai inteligente,zise Max şi oftă din adâncul sufletului.Dacă
i-l dau Pandorei,câştig jocul şi nu mai are de ales,trebuie să se mărite cu mine.
-Am crezut că asta era ideea.
-Şi eu am crezut.Tăcu o vreme.Dacă n-o fac,ea câştigă.
-Dacă ea câştigă,poate să-ţi aleagă soţia,spuse Laurie pe un ton indignat.Şi ştii bine că o s-o aleagă pe Cynthia.Iar Cynthia e a mea!
-Domnişoara Weatherly nu are nici o obligaţie,zise Max încet.Ea nu are nici o legătură cu înţelegerea noastră şi de aceea este liberă să facă exact ceea ce doreşte.
-Sper asta,bombăni Laurie clătinând din cap.Dar eu tot nu pricep nimic din toate astea.Ai muncit aproape o lună să câştigi acest joc şi pe Pandora.De ce te opreşti acum,când victoria e atât de aproape?
-Gândeşte-te,Laurie.N-am jucat prea corect,nu? Acţiunile mele n-au fost mereu în spiritul jocului.Mai mult de jumătate dintre punctele mele n-au fost câştigate, ci mai degrabă mi-au fost oferite.Laurie ridică din sprânceană.
-Şi de ce e asta o problemă?
-Când am făcut înţelegerea,tot ce voiam era o soţie potrivită,cu puţin
temperament.Max îşi alese cu grijă cuvintele,încercând să-şi pună ordine în sentimente,atât pentru el cât şi pentru prietenul lui.Pandora era perfectă.Nu mi-a păsat ce trebuia să fac pentru a câştiga.De fapt,chiar am primit cu bucurie provocarea minţii şi a probelor ei.Totul era mai degrabă amuzant şi antrenant.Dar la un moment dat mi-am dat seama că voiam-ba nu,aveam nevoie-de mai mult decât mâna ei,aveam nevoie de inima ei.De dragostea ei.Nu vreau să se mărite cu mine pentru că trebuie,spuse Max cu asprime în glas,ci pentru că vrea.
Pentru că mă iubeşte.
-Te iubeşte.
-Ştii asta sigur? Max se încruntă.Ţi-a spus asta? Ţi-a spus asta în timp ce încerca să fugă de mine cât mai departe?
-Nu în atât de multe cuvinte,spuse Laurie încet.Dar orice prost poate vedea că te iubeşte.
-Prostul ăsta nu poate.Eu nu pot vedea decât o femeie care ar prefera să înfrunte iadul compromiterii,decât să se mărite cu mine.
Max arătă cu capul spre o hârtie mototolită aflată pe masa de lângă sticla de Brandy.
-Acolo e biletul pe care mi 1-a lăsat.Spunea că jocul nostru a fost-cum a scris? O,da,”încântător de amuzant”,dar acum,că te-a văzut din nou,toate sentimentele ei vechi au reînviat.
-Greu de crezut,pufni Laurie.Deşi nu cred că mă mai detestă la fel de mult.
-Prea puţin contează.N-am crezut nimic din ce-a zis despre tine,spuse el şi luă biletul,după care îl mototoli până îl transformă într-o minge tare.Dar Pandora a mai zis şi că s-a hotărât cu mult timp în urmă că nu se va mărita decât din
dragoste şi de aceea nu se poate mărita cu mine.
-Asta nu înseamnă neapărat că nu te iubeşte...ci doar că nu ştie că tu o iubeşti.
-Vom vedea.Aruncă biletul în foc,iar acesta rămase pe grătar,neatins.
-E câştigătoarea acestui joc.Ce se întâmplă mai departe va fi decis de ea.
Flăcările mângâiară marginea hârtiei.
-Ştii,ea n-a adus niciodată vorba despre iubire când am revizuit cerinţele fiecăruia faţă de partenerul de cuplu.Desigur,nici eu.Atunci nu conta.N-am crezut că avea să fie important pentru Drăcoaica din Grosvenor Square,şi în mod cert nu era nici în planurile unui desfrânat ticălos şi sălbatic.
Biletul Pandorei se transformă într-o flacără strălucitoare şi pâlpâindă.El nu-şi putea lua ochii de la ea.O limbă de foc sări,apoi muri şi lăsă în urmă numai cenuşa deformată care s-ar fi transformat în nimic la cea mai mică atingere.
-E ciudat cum,jocul apropiindu-se de sfârşit,îmi dau seama că acesta este
singurul lucru ce contează cu adevărat.
Pandora se zgâia la biletul pe care-1 ţinea în mână,cu sigiliul deja familiar şi mesajul scris cu aceeaşi mână îndrăzneaţă.
Draga mea domnişoară Effington,
Mă recunosc înfrânt.Din moment ce jocul se termină mâine,o să trec la ora cinci pentru condiţiile tale asupra victoriei.Te rog să-mi răspunzi dacă este bine.Al tău servitor,
Trent."
-Domnişoară?
Pandora îşi ridică privirea.
-Valetul care a adus biletul a spus că aşteaptă un răspuns,zise Peters.
-Spune-i că e foarte bine.
-În regulă,încuviinţă Peters şi ezită,ca şi cum ar mai fi avut ceva de zis,apoi dădu din cap şi plecă.Privirea Pandorei se întoarse la mesajul lui Max.
”Mă recunosc înfrânt.”O senzaţie groaznică de pierdere o străbătu ca un fior, însoţită de aceeaşi durere care o săgetase în timp ce făcea planul împreună cu Laurie.Max avusese mijloacele necesare ca să câştige ultimul punct,dar refuzase s-o facă.Prefera să înfrunte soţia aleasă de ea.Cum de se înşelase Laurie atât de
mult? Dar ea?
Mototoli biletul.Fie!Avea să-şi exercite dreptul de câştigătoare conform
înţelegerii lor şi să pretindă premiul.Avea timp până a doua zi după-amiază să se hotărască cine urma să fie soţia lui Max.Mai mult de o zi ca să-i plănuiască destinul,viitorul.De cât era oare nevoie ca ea să-l accepte pe al ei?
Timpul expirase.
Pandora măsura cu pasul salonul,încă uşor uimită că putea întreprinde acea acţiune fără să fie nevoită să ocolească vreun artefact,sau cărţi,ori ziare aruncate peste tot.Dintr-un motiv necunoscut,după ce Grace aflase despre concesiunea lui Max,fusese stăpânită de o dorinţă complet străină de ea de a transforma camera aceea din starea obişnuită,de completă harababură,într-o privelişte mai degrabă surprinzătoare. Menajerele lucraseră până târziu în noapte şi aproape toată ziua aceea.Nimic nu mai era nelalocul lui acolo.Încăperea era imaginea perfectă a unui salon care se respectă.Şi acest fapt nu făcea decât să-i accentueze teama.
Max avea să ajungă în orice moment.Simplul fapt de a urmări ceasul ticăind era suficient ca s-o înnebunească.Nu ştia prea bine ce anume voia mai mult: să încheie înţelegerea cât mai repede şi cu cât mai puţine emoţii,sau să evite finalul atâta timp cât putea respira?
Asta era.Venise sfârşitul jocului.Nu avea să mai trăiască aventuri alături de Max.Nu vor mai fi tachinări antrenante între ei,sau amuzament împărtăşit,ori priviri curioase din partea acelor ochi remarcabil de gri,ce păreau să o iscodească până în sunet.Nu mai pierduse niciodată în via a ei ceva ce îşi dorise cu adevărat.Ce păcat ca nu-şi dăduse seama mai devreme ca putea câştiga jocul şi totodată putea pierde ceea ce-şi dorea cel mai mult.
-Pandora? Cynthia intra în încăpere şi se uită cu atenţie la prietena ei.
-Am venit imediat ce-am primit biletul tău.Eşti sigură că nu preferi să te vezi cu Lord Trent singură?
-Foarte sigură.O întâlnire singură cu Max era ultimul lucru pe care şi-1 dorea.
Pandora zâmbi ironic.
-Po i să te consideri secundul meu.În plus,ai fost martoră la joc încă de la
început,aşa ca e normal să fii aici şi la final.
-Încă nu-mi vine sa cred c-ai câştigat.
-Nici mie. Cynthia se aşeză pe canapea,apoi sari ca arsă,făcând ochii mari.
-Ce naiba s-a întâmplat aici? Se uită în jurul ei cu o expresie şocată.Arată aşa de...de...
-Curat?
-Exact,spuse Cynthia şi încuviin ă cu un gest.Pandora clătină din cap.
-Am mai văzut camera asta a a o dată sau de două ori şi nu pot spune ca-mi și place în mod deosebit.Mă face să nu mă simt în apele mele.
-În mod clar înţeleg de ce,murmură Cynthia.E tulburător.
Hercule se uită la Cynthia de bara gongului.
-Miau.
-Desigur,el nu avea cum să dispară,spuse Cynthia şi îi întoarse păsării privirea ameninţătoare.Uşa se deschise.Peters se dădu la o parte ca să-i permită lui
Grace să intre,urmată de Max,Laurie Harry.
-N-o să mai găsesc niciodată nimic în camera asta blestemată,bombăni Harry,uitându-se prin salon cu un aer dezgustat.Peters ieşi din încăpere şi închise discret uşa,iar Pandora se gândi să-l cheme înapoi.I-ar fi fost mult mai comod acolo decât ascultând pe gaura cheii cu doamna Barnes,bucătăreasa şi,fără îndoială,cu restul celor din personal.
-Bună seara,domnişoară Effington,spuse Max politicos.
-Lord Trent,ca întotdeauna este o plăcere să te văd.Pandora îi oferi cel mai frumos zâmbet.
-Şi ţi-ai adus de asemenea şi un secund.
-Nu m-am gândit la el chiar aşa,spuse Max şi ridică din umeri.
-Sunt aici în postura de spectator curios,zise repede Laurie.Un observator,doar atât.
-Îndrăznesc să spun că la fel e şi cea mai mare parte din Londra.Pandora se lupta să-şi menţină tonul liniştit şi degajat.Ce păcat că atât de multe rămăşaguri vor fi pierdute în noaptea asta.Din câte am înţeles,cei mai mulţi au pariat pe Lord Trent.
-Şi ei,la fel ca şi mine,te-au subestimat,zise Max şi zâmbi nonşalant.Aşadar,dacă
putem termina mai repede...
-Desigur.Pandora se sili să fie calmă,în ciuda inimii ei care gonea şi a ghemului pe care îl simţea,greu şi rece,în stomac.
-După cum fără îndoială îţi aminteşti,înţelegerea noastră a presupus căsătoria dintre noi în cazul în care câştigai,şi căsătoria ta cu o soţie aleasă de mine,în cazul în care eu aveam să fiu învingătoarea.M-am gândit mult la această decizie.
Iar eu am promis că nu o să aleg pe cineva complet nepotrivit,ci o soţie care să semene cu domnişoara Weatherly...
-Am bănuit eu,zise Laurie indignat.Ştiam că o să-1 faci să se însoare cu Cynthia.
Pandora clătină din cap.
-De fapt,eu...
-Ei bine,eu nu...nu...El se încruntă şi îşi încleşta dinţii,arătând ca un om care s-a hotărât să sară de pe o stâncă şi ştie foarte bine că primul pas este unul
irevocabil.N-am să permit.
-N-ai să permiţi? zise Pandora rar.Cynthia făcu ochii mari,uitându-se la el.
-De ce nu?
-De ce? El traversă încăperea şi se opri în faţa ei.
-Pentru că vreau...îmi doresc...
-Da? Ea se uita la el,curioasă.
-Să mă conduci pe ringul de dans pentru restul zilelor mele,spuse Laurie repede.
Pandora îşi reprimă un rânjet.Max scoase un sunet ciudat de parcă s-ar fi înecat,iar ea se uită urât la el.
-Nu poate spune ce trebuie,nu?
Max clătină din cap,iar vocea îi deveni aspră pentru că se abţinea să nu râdă.
-Se pare că nu,atunci când problema îl priveşte direct.
-Ba pot să spun,răspunse Laurie tăios şi se întoarse spre Cynthia.El nu se poate însura cu tine pentru că o s-o fac eu.
-O,Doamne! Un zâmbet de uluire miji în colţurile buzelor ei.
-Ei bine? În vocea lui Laurie se putea citi nerăbdarea.
-Ei bine...Ochii Cynthiei licăreau de încântare.Fără îndoială că va trebui să discutăm despre asta.
-Să discutăm? ridică Laurie tonul.Vrei să spui că s-ar putea să nu...
-N-aveam de gând s-o numesc pe Cynthia,zise Pandora dintr-odată.Voiam să spun că o persoană ca ea ar fi potrivită.
-Atunci,pe cine voiai să numeşti?
Purtarea degajată a lui Max era în contradicţie cu intensitatea din privirea lui.Ea îl privi îndelung.Cum avea să poată trăi toată viaţa fără Max alături?
-Eu chiar nu pot...
-Vreau ca prostia asta să înceteze numaidecât! O femeie durdulie,îmbrăcată după
ultima modă,se năpusti în încăpere.
-Sophia,zise Harry încântat.Grace îi aruncă o privire plină de reproş.
-Adică,am vrut să spun Lady Trent.„Lady Trent?”
-Mamă,zise Max,gemând.
-Harry,a trecut multă vreme,zise Lady Trent şi apoi dădu din cap spre Grace.Lady Harold.Aruncă o privire împrejur,la cei adunaţi,iar ochii îi rămaseră fixaţi pe chipul Pandorei.
-Acum,domnişoară Effington,fiul meu nu a fost în apele lui în ultimele câteva zile,după spusele servitorilor.
-Mamă,interveni Max.Ea îl ignoră.
-Am motive să cred că e din cauza dumitale.Am un motiv în plus să cred că şi dumneata te-ai simţit la fel de groaznic.
-Credeţi? întrebă Pandora şi ridică din sprâncene.Lady Trent oftă de parcă ar fi fost un lucru evident.
-Încercarea dumitale de a fugi a durat doar două ore,dacă am înţeles corect.Asta înseamnă fie că ai fost lovită brusc de evidenţa indecenţei pe care erai pe cale s-o comiţi lucru care,având în vedere tot ce am auzit despre dumneata,pare de neconceput pentru mine-,fie că ţi-ai dat seama că nu erai cu bărbatul cu care îţi doreai să fii.Oricât de nemulţumită am fost iniţial de această uniune,chiar şi eu pot vedea valoarea dragostei.Acum,nu mai fi atât de neghioabă...
-Scuzaţi-mă,Lady Trent,dar eu sunt neghiobul,interveni Laurie.
-Neghiobul meu,spuse Cynthia cu o notă de satisfacţie în glas.
-Pandora,zise Max şi o privi intens.De ce te-ai întors? Simţi cum gura i se usucă brusc.
-De ce? El păşi spre ea.
-Ce aveai de gând să spui înainte să intre mama? Ea făcu un pas înapoi.
-Ce? El mai făcu un pas spre ea.
-Pe cine voiai să numeşti? Ea se mişcă odată cu el.
-Pe cine?
-Pe cine? Pandora clătină din cap şi îşi îndreptă umerii.
-Pe nimeni.Max se încruntă.
-Pe nimeni? El se îndreptă spre ea.Ea se dădu înapoi.
CITEȘTI
Poruncile Iubirii
Ficción históricaCele douăsprezece munci ale lui Hercule,interpretate de Pandora Effington,din scrierile lui Lord şi ale lui Lady Harold Effington: -Înfrângerea leului din Nemeea -Înfrângerea hidrei cu nouă capete -Capturarea cerbului cu coarne de aur al Diane. ...