Poruncile Iubirii

Chapter 41

-Dar nu după părerea mea,mormăi Pandora,jurându-se să aibă o discuţie serioasă cu mama ei,cu prima ocazie.
-Vino,Pandora.Mor de foame.Abigail întoarse calul spre lac.
-Şi eu.Şi trebuie să fim sigure că Lord Trent înţelege că a mai marcat un punct, spuse Georgina cu ochii sclipind de încântare,întorcându-şi calul ca să o urmeze pe cumnata ei.În caz că nu a băgat de seamă până acum.Pandora aruncă o privire spre Max,care o ducea pe Cynthia în braţe,şi se încruntă.
-O,cred că a băgat de seamă o mulţime de lucruri până acum.Porni după mătuşile ei fără să-l scape pe Max din ochi.Nu că ar fi avut ceva de văzut, bineînţeles.Pur şi simplu se comporta ca un gentleman,ajutând-o pe Cynthia.Ca un erou.Nu o deranja ce făcuse pentru Cynthia,pentru că toate astea nu însemnau nimic.Totuşi,era de reţinut că acest al şaptelea punct câştigat de Max nu o supăra la fel de mult cum o supăra prezenţa Cynthiei în braţele lui.
-Hei,Max,pune-o jos.Sau lasă-mă pe mine s-o duc,strigă Laurie în urma lui,cu nespusă iritare.De ce nu duci tu bleste-maţii ăştia de cai şi eu pe domnişoara Weatherly?
-Îţi apreciez oferta,zise Max păşind hotărât înainte,dar mă pot descurca,
mulţumesc.
-Aş putea foarte bine să merg pe propriile mele picioarele,comentă Cynthia şi oftă exasperată.
-Îmi pare rău,domnişoară Weatherly,dar nu mi-aş face datoria dacă te-aş lasă să mergi singură.De-abia te ţineai pe picioare după încercarea prin care ai trecut.
-Posibil,dar acum mă simt mult mai bine.Îl privi în faţă.Noi doi...ştim amândoi de ce nu vreţi să merg singură!Max îşi ţinu gura,refuzând să confirme sau să infirme acuzaţia ei.
-Nu m-aş plânge deloc dacă aş căra-o eu,îi strigă Laurie din urmă.
-O vedeţi acolo,uitându-se spre noi? Cynthia gemu.Ştiţi foarte bine ce îi trece prin minte,nu?
-O,domnişoară Weatherly,n-am idee ce vreţi să spuneţi.
-O,Lord Trent,îl imită ea,nu te cred nici un moment.El zâmbi.
-Şi trebuie să mărturisesc că nu înţeleg,zise domnişoara Weatherly şi se încruntă,de ce aţi vrea să o faceţi geloasă.
-Nu vreau s-o fac geloasă.Dar profit de gelozia ei.Gândiţi-vă un moment,
domnişoară Weatherly.Care e cauza geloziei?
-Bănuiesc că o imagine ca asta ar putea fi o cauză,îl repezi ea.Prietena ta cea mai apropiată în braţele omului pe care îl...Cynthia tăcu şi făcu ochii mari.Începea să priceapă.
-Aha,acum înţeleg.Deci gelozia e un semn bun.
-Foarte bun.
-De fapt,mi-ar face chiar plăcere să o car eu,strigă Laurie din urmă,iritat.
Un zâmbet cu subînţeles lumină chipul Cynthiei.
-Domnul meu,vi se pare că este o urmă de gelozie în vocea lui?
Deci aşa stăteau treburile.Max bănuise ceva.
-Cred că e mult mai mult decât o urmă.Zâmbetul Cynthiei crescu.
-Ce semn interesant! Max râse şi continuă să meargă hotărât spre lac.La început nu i se păruse că se aflau prea departe.Dar acum trebuia să recunoască că domnişoara Weatherly devenea tot mai grea...O povară,de-a dreptul.Nu s-ar fi supărat deloc să i-o dea lui Laurie.Dar asta nu le-ar fi făcut nici unuia nici un bine.Nu,mai bine să rişte să se accidenteze decât să renunţe la şansa de a pune paie pe focul geloziei.Sigur că putea să se fi înşelat.Ideea îl luă prin surprindere.Pandora ar fi putut reacţiona aşa din cauză că ea fusese întotdea-una în centrul atenţiei,nu fiindcă ar fi simţit ceva pentru el.Până unde avea să fie nevoit să meargă pentru a afla?
-Ai reuşit într-adevăr să le îmblânzeşti,spuse Pandora arătând cu capul spre doamnele Effington.Cei care mai rămăseseră după vânătoare gustaseră deja din toate felurile de mâncăruri delicioase de-ţi lăsa gura apă,de pe mesele întinse acoperite cu feţe de masă.Alţii erau prinşi în dis cutii gălăgioase,comentând
competiţia.Un număr considerabil,printre care şi Pandora şi Max,se plimbau pe cărarea ce înconjura lacul.
-Trebuie să-ţi mărturisesc că nu a fost prea greu,spuse Max râzând.
-Mă bucur că nu te-a epuizat efortul,replică ea scurt.Max râse.
-Deloc.Dar recunosc că,în drum spre salon,când mi-am dat seama că mătuşile şi mama ta ne urmau,m-am întrebat dacă mi-a sunat ceasul.
-Se pare că toate sunt mult mai dispuse să dea o mână de ajutor ca să-mi sune mie ceasul,murmură Pandora şi privi spre zona de picnic.Mama şi mătuşile ei erau adunate laolaltă şi,după privirile pe care le aruncau în direcţia lor,Pandora ştia că ei erau tema discuţiei.Trebuia să-mi fi dat seama că nu din simplă coincidenţă au nimerit două dintre mătuşi în echipa mea şi două într-a ta.Era cel mai uşor mod de a ne ţine sub observaţie şi de a interpreta cel mai mărunt gest de-al tău şi a-l transforma într-un alt punct câştigat.Max se strădui să nu
zâmbească,dar nu reuşi.
-Bănuiam eu,spuse ea sumbru.Nu numai că ţi-au dat bine cuvântarea,dar acum
practic te ajută.Capturarea vitelor,pufni Pandora.O să hăituiască oare un porc mistreţ din pădure şi o să ţi-l scoată în cale?
-Să sperăm,murmură el,zâmbind răutăcios.
-Nu e drept să primeşti atâta ajutor de la cei care nu sunt implicaţi direct în joc.
-Nu sunt de acod cu asta.Orice e drept în jocul acesta.Şi te-am avertizat că voi profita de orice avantaj mi se va oferi.Asta include sprijinul din partea familiei tale ar fi nepoliticos să refuz.
-Sunt sigură că te-ar ierta dacă ai refuza.
-Poate,dar nu vreau să risc.Cu toate astea,în spiritul jocului,îţi permit şi ţie să accepţi orice ajutor ţi se oferă.
-Cât de generos din partea ta.Putea să-şi permită să fie generos.Avea tot
contingentul feminin din familia ei în spate.Ea putea foarte bine să le spună să-i facă deja cărţi de vizită inscripţionate cu blazolul lui Max pe care să scrie
„contesa de Trent”,ca să le scutească de efortul acesta mai târziu.Oftă.
-În orice caz,cred că ţi-a plăcut de ele.
-N-a fost nimic să-mi displacă.Dar am avut impresia că mai important era dacă mă plăceau ele.
-Da,cred că am stabilit asta.
-Sunt toate şi fiecare în parte încântătoare şi deştepte.M-au făcut să mă gândesc la tine.
-Da?
-Numai că ele nu se opun căsătoriei noastre,spuse el tăios.
-Nu te cunosc cum te cunosc eu,replică ea afectată.
-Credeam că impresiile se îmbunătăţesc cu timpul.Cu cât mă cunoaşte lumea
mai bine,cu atât mă iubeşte mai mult.
-Te iubeşte? Pandora vru să râdă,dar scoase numai un sunet strangulat.Nu cred că iubirea e parte din târgul nostru.
-N-ar trebui să fie?
-Nu m-am gândit prea mult la asta,minţi ea.Ce ciudat.Era gata să recunoască în faţa lui Bolton că nu s-ar mărita fără iubire,dar în faţa lui Max de-abia putea rosti cuvântul.O gâscă le tăie drumul.
-N-ar trebui să ne gândim la asta?
-La ce bun? Pandora îşi ţinu răsuflarea.Max se încruntă şi părea că se gândea profund.Într-un final,oftă prelung.
-N-am idee. Ea simţi un junghi în inimă,dar,de fapt,la ce se aşteptase? La o declaraţie înflăcărată a sentimentelor lui?La exprimarea unei devoţiuni nemuritoare? Dacă lua în considerare încercările la care îl supusese,era mare lucru că nu începuse s-o deteste.Cu toate astea,ea nu reuşise să-l descurajeze până în acel moment,şi el continua jocul cu o doză serioasă de entuziasm.Din cine ştie ce motiv,era hotărât să se căsătorească cu ea.Şi se părea că îi plăcea să fie în compania ei.Dacă nu cumva voia doar să câştige,şi răsplata în sine nu mai conta.
-Când ne-am întâlnit,spuneai că nu-ţi doreşti un soţ.De ce eşti aşa hotărâtă să eviţi căsătoria?
-Nu văd nimic rău la o căsătorie în care intri de bunăvoie şi cu...afecţiune din partea ambilor parteneri.
-Şi aşa va fi şi cu noi când voi câştiga?
-Dacă vei câştiga.
-Când voi câştiga.
-Am acceptat termenii târgului nostru.
-Asta rezolvă treaba cu „de bunăvoie”.Cum rămâne cu afecţiunea? Afecţiune? Ca aceea care se vede pe feţele doamnelor în vârstă când se uită la căţeluşii lor? Sau poate că vorbea despre iubire? Nesfârşită,eternă,pentru
totdeauna...
Pentru un moment,dori să-i mărturisească tot ce simţea,să abandoneze prudenţa
şi să se arunce cu capul înainte în fericirea înspăimântătoare ce părea să echivaleze cu iubirea.Asta şi-ar fi dorit el să audă? De ce? Pentru că poate era şi el prins de această boală? Sau voia numai victoria ce i-ar fi revenit dacă i-ar fi câştigat inima,între timp continuând să lupte să-i câştige mâna?
Teama şi mândria o împiedicară să facă un asememnea pas.
-O,Max,din moment ce ai reuşit să îmblânzeşti iepe sălbatice,ce femeie crezi că nu te-ar plăcea? El o privi prelung,ca şi când ar fi vrut să descifreze ce gânduri se ascundeau sub vorbele ei.
-Şi domişoara Weatherly are aceeaşi părere despre căsătorie? Cynthia? De ce îi păsa lui Max ce credea Cynthia despre căsătorie?
-Pe Cynthia a interesat-o întotdeauna căsătoria mai mult decât pe mine.
-Înţeleg,murmură el.Ce anume înţelegea? Nu că ar fi supărat-o întrebarea lui câtuşi de puţin.Ar însemna că era geloasă,şi ea refuza cu îndârjire să creadă aşa ceva.Alte trei gâşte le tăiară drumul,cu mersul lor legănat.Se uită spre mama ei.Grace încă stătea de vorbă cu Abigail,dar ducesa şi Georgina plecaseră.
Bine.Spera că acestea găsiseră altceva de discutat în afară de problema ei şi a lui Max.
-Deci,dacă luăm în considerare faptul că nu eşti interesată de căsătorie,sau nu de căsătoria cu mine,continuă Max cu un zâmbet aspru,în cazul în care pierd,ceea
ce nu se va întâmpla...
-Ceea ce se va întâmpla.
-Ceea ce nu se va întâmpla...Cum ţi se pare ideea de a-ţi petrece restul vieţii cu mine? Restul vieţii? întrebarea o luă prin surprindere.Ştia că nu voia o căsătorie fără iubire,dar nu se întrebase ce avea să facă dacă nu urma să aibă parte de aşa ceva.Era conştientă că nu mai putea continua liniştită,tot aşa,sezon după sezon.
Era deja una dintre cele mai în vârstă femei nemăritate la orice întrunire.
Într-un an sau doi,nu avea să mai pară aşa de atrăgător faptul că avea o fire independentă.Bărbaţi care o căutaseră pentru frumuseţea şi spiritul ei aveau să
vâneze numai averea ei.Posibilitatea iubirii avea să dispară complet.
Parcă se şi vedea în postura de obiect al unei afecţiuni tolerante,ca subiect al unor comentarii şoptite,de genul: „Am auzit că fusese un diamant rar,cândva.Ce păcat că a ajuns aşa”.Era ceva mai patetic decât o drăcoaica bătrână? Existau puţine şanse să aibă parte de altceva.Nu ar fi putut lucra niciodată ca guvernantă.
Chiar dacă ar fi vrut aşa ceva,nu avea pregătirea necesară.Şi,chiar dacă viaţa de curtezană sau de alt fel de femeie cu reputaţie îndoielnică părea mult mai
atractivă,nu avea pregătire nici pentru aşa ceva.Bănuia că trebuia să începi să-ţi dezvolţi talentele pentru asemenea ocupaţii de la o vârstă mult mai fragedă.Ştia destul despre studiile părinţilor ei,aşa că ar fi putut să li se alăture-şi nu se îndoia că ar fi excelat.Dar nu îşi dorea aşa ceva cu adevărat.Ce îşi dorea de fapt?
Îşi dorea un erou.Îl dorea pe Max.Dar îl dorea în termenii ei.Mai degrabă ar fi acceptat să devină o bătrână ofilită,o singuratică,o biată creatură pe care oamenii s-o arate cu degetul ca exemplu al soartei jalnice ce le aşteaptă pe tinerele care sunt prea independente şi au prea mult spirit şi nu se căsătoresc,decât să aibă un soţ care nu o iubea.
-Pandora? Îi întâlni privirea şi zâmbi vag.
-Nu ştiu.
-O,nu trebuie să-ţi baţi capul cu asta,o linişti Max.Când voi câştiga...
Pandora râse ca şi când vântul i-ar fi îndepărtat gândurile sobre.
-Dacă vei câştiga.
-V-a plăcut vânătoarea,Lord Trent?
Pandora şi Max se întoarseră şi dădură cu ochii de ducesă şi de Georgina.
-Da,mi-a plăcut,domnia voastră.Regret doar că nu a câştigat echipa mea.
-O,dar faptul că aţi salvat-o pe domnişoara Weatherly a fost mult mai impresionant,spuse ducesa.
-Şi apoi,mai este întotdeauna şi anul viitor.