Poruncile Iubirii

Chapter 35

El ridică suspicios din sprânceană.
-Ei, domnişoară Weatherly.Am zis bine,domnişoara Weatherly,da?...Ea
încuviinţă.
-Ar fi minunat.Îi dădu paharul Pandorei şi îi oferi braţul Cynthiei.Indiferent dacă
îl ajuta pe Max sau nu,Pandora nu o putea lăsa să plece cu neghiobul fără să o avertizeze.Dacă Max era un nemernic,precis învăţase multe de la neghiob.
-Cynthia,nu cred că...
-E o zi splendidă,Pandora.Cynthia îi zâmbi şi acceptă braţul oferit de viconte.
Totul va fi bine.
-Într-adevăr,aşa va fi,murmură Lord Bolton,privind-o,apoi ieşiră amândoi din încăpere.Pandora nu putu să facă altceva decât să se uite lung după ei.Ce-i venise oare Cynthiei? De obicei Pandora trebuia să o împingă de la spate ca s-o facă să schimbe măcar câteva vorbe politicoase cu vreun bărbat.Iar un bărbat precum neghiobul era de evitat.Poate ar trebui să meargă după ei.Max râse uşor.
-O combinaţie interesantă,ei doi.
-Nu chiar.Are o reputaţie la fel de deplorabilă ca a ta.Pandora îl privi şi simţi brusc greutatea cupei din mână.Dar are dreptate.Acesta,spuse ea şi înălţă
cupa,nu prea seamănă cu un taur din Creta.
-Ba seamănă perfect.Max se apropie şi îi arătă cu degetul desenele roşii.
Vezi,aici e taurul,luptând cu,cred că e Tez...
-Tezeu.Obiectul antic era mult mai mare decât o cupă modernă,dar mâna lui aproape îl acoperea.
-Când Hercule a capturat taurul din Creta,l-a dus înapoi în Grecia.Degetele lui
se plimbau peste figurile stilizate,iar ea simţea fluturi în stomac.Se făcuse oare mai cald în cameră? Acolo a fost eliberat ca să aducă haosul în acea parte din ţară.
-Da? Pandora cunoştea mitul,bineînţeles.Ştia povestea pe care o spuneau figurile stilizate,şi totuşi nu-şi putea lua privirea de la mâna lui care le atingea uşor.
-Tezeu a fost cel care 1-a capturat din nou.O fermeca timbrul vocii lui şi mâna lui care atingea cupa şi dorea...ce anume dorea?
-Cu toate astea...,vorbi ea pe un ton nesigur şi îl privi.
Max îi întoarse privirea cu o intensitate în ochii lui cenuşii care îi tăie răsuflarea.
-Cu toate astea,nu sunt sigură că e un lucru perfect onest.
-Nu e perfect onest? întrebă el încet.Ţi-am spus că totul e onest.
-Da? Îşi ridică privirea şi se uită de la buzele lui spre ochii mai închişi la
culoare,ca o furtună care se apropia.
-Da.
Dorinţa ciudată pe care o simţise înainte în prezenţa lui o cuprinse din nou,şi se întrebă cum avea să suporte acea durere dulce fără atingerea lui.Aşteptă să o atingă cu buzele,temându-se că bătăile inimii aveau să rupă vraja.El se aplecă.
-Eu cred că poate fi considerat un punct câştigat,se auzi vocea lui Harry din celălalt capăt al încăperii.Pandora şi Max săriră într-o parte,ca şi cum ar fi fost prinşi făcând ceva nepermis; ceea ce era probabil adevărat.Pandora se strădui să-şi revină.Ce se întâmpla cu ea? Uitase complet că tatăl ei era de faţă.
-Lord Trent.Harry înainta spre ei.Max se aplecă şi îi şopti Pandorei:
-N-aveam idee că tatăl tău e aici.Nu e tocmai modul în care aş fi vrut să-1 întâlnesc pentru prima dată.Ea ridică din umeri şi se scuză neajutorată.
-Lord Harold,spuse Max şi înainta şi el.
-E o plăcere să vă întâlnesc,în sfârşit, domnule.Aveam de gând să vă vorbesc în timpul evenimentelor de aici.
-Excelent.Harry îl măsură cu privirea,cântărindu-l bine.Şi eu aveam de gând să fac acelaşi lucru.Dora,dragă,spuse Harry întorcându-se spre ea,ar fi imposibil ca bietul om să captureze un taur cretan viu.Cred că ajunge cel de pe cupă,pentru test.Max îi aruncă Pandorei un zâmbet triumfător.
-Dar,Harry,protestă ea înfuriată,nu e drept.Cupa este un cadou.
-Şi neglijeul a fost un cadou şi l-ai acceptat,mârâi Max,abia auzit.
-E ca şi când ai fi cumpărat un punct.
-Dar ai acceptat şi cornul de aur,murmură Max.
-S-a stabilit un precedent,draga mea,spuse Harry şi râse uşor.
-Chiar şi aşa,nu este în spiritul...
-Nu este în spiritul jocului? Max clătină din cap.Nu sunt de acord.Cum jocul e extrem de dificil,cred că am dreptul să folosesc orice avantaj mi se oferă.
Adevăratul spirit al jocului nostru îmi cere să accept orice şansă.Ce părere aveţi,domnule?
-Chiar aşa,chiar aşa,băiatul meu.Harry îi aruncă Pandorei o privire aspră.A câştigat un punct,Dora,şi nu mai vreau să aud nimic despre asta.Câte puncte ai acum,Trent?
-Cinci până acum,domnule.
-Aproape jumătate.Bună treabă,spuse Harry,apoi râse şi clatină din cap.Nu
credeam că o să ajungi aşa departe-şi să mai fii şi în viaţă.
-Asta se poate schimba,murmură Pandora.
-Şi acum...Trent,ai avut vreo şansă să vizitezi locul? întrebă Harry cu ochi
scăpărători.Nu cumva joci biliard?
-Joc câteodată,domnule,încuviinţă Max.Chiar îmi place.Harry ridică din
sprânceană.
-Şi te pricepi? Pandora gemu.Dacă tatălui ei îi plăcea ceva mai mult decât explorarea ruinelor,acel lucru era jocul de biliard.
-Minunat!Avem o sală de biliard excepţională aici.Dora,ne vedem la masă.Porni spre uşă.Un joc de biliard e un mijloc minunat de a cunoaşte un om.Se opri şi privi înapoi.Vii,Trent?
-Da,domnule.Max făcu o plecăciune spre Pandora.
-De-abia aştept ora mesei,Dora,spuse el.Max se alătură tatălui Pandorei înainte ca ea să fi putut rosti un singur cuvânt de protest şi cei doi dispărură pe coridor.
-Să ştii,Trent,că rareori joc pe mai mult de câţiva şilingi...
Vocea tatălui ei se pierdu pe coridor.Pandora porni după ei cu dorinţa irezistibilă de a-i da lui Max cu cupa în cap.Oare omul acela venise pe pământ ca să o irite pe ea sau era doar rezultatul inevitabil al temperamentului lor? Când aveau să fie căsătoriţi... îşi ţinu răsuflarea.De când se transformase „dacă” în „când”? Să fi avut oare Cynthia dreptate? Dorea într-adevăr să se mărite cu el? Să-şi petreacă zilele şi nopţile cu el şi numai cu el,pentru tot restul vieţii? Să-i nască prunci şi să îmbătrânească ţinându-1 de mână?Şi,dacă da,însemna asta şi că ea îl iubea? Să fi înflorit iubirea ei fără ca ea să bage de seamă? Să i se fi strecurat în suflet,în viaţă,în timp ce ea era preocupată cu străduinţele de a-l învinge? Se ivise,pe nesimţite,împreună cu o privire pasională,cu un zâmbet subtil sau cu pasiunea stârnită de un sărut?
Fără nici un avertisment,îşi dădu dintr-odată seama de răspuns şi strânse cupa în braţe,recunoscând că era adevărat.Viaţa fără Max n-ar fi fost viaţă.