Plângi cam des, ai pitit Soarele-n ceață, se îneacă în ploi
Ai dezvelit copacii să faci covor de frunze peste noroi
Ai alungat cerul, lăsând liliecii să mă ucidă
Părul castaniu se stinge, oare nu merit milă?
Aveam un trandafir, dar a murit de dorul tău
Printre bulgări de plumb căzuți, tu îmi ești călău
Ai speriat ploaia, ți-a desenat corpul în statui
Ce se sparg greoi în vântul din verbele lui
Încă simt frigul, dansând singur prin ploi
Printre crengi cocoşate și statui de noroi
Totul a ruginit. Totul e mort , invie arta
Caci s-au înegrit și norii în așteptarea ta
