Te pierdeai în vânt de toamnă, îți ruginea părul de bronz
Prin vene-ți curgea răceală, dar imbrățişai şi-n somn
Ochii tăi oglindeau rugina lumii, tu zâmbeai copilărește
Eu nu plânsesem veci, ochii tăi plouau orbește
Îmi amintesc cum mă purtai pe aripi de vânt când totul era alb
Când cuptorul din piept pulsa și afară era vântul rece, îmi tinea cald
Tremuram în fața unei foi cu o pană murdară, ce vis era?
Te pierdeai în iluzii de lut și în aburi de cafea
Alura ta mă ocrotește, deși nu știu cine ești
O voce a unui schizofrenic, sau vorbe prostești
Îți încredințez viitorul meu, căci mereu aici ești
Tocmai de aia am vărsat lacrimi când te-am văzut că pleci
