Privesc , cuibărit lângă un geam
la o frunză palidă ce zboară
peste flori de plumb
ce ruginesc in zare
Aud cum plâng norii - e doliu
și picuri ca de smoală
lovesc pământul,
și cum un bătrân salcâm
ma strigă din sobă
Simt cum vântul rece îmi
mângâie pielea, cum ceața îmi iese din plămâni
Ba chiar văd cum pădurea rușinată
răsună goală de o liniște stranie,
ca și când ar fii murit tot
E dimineață, dar nourul de corbi
mă face să cred că-i seara
Abea acum e frumos afară.
