Dangerous: Începutul

Înapoi în orașul natal.

      Am terminat treaba pentru azi, angajații sunt mai mult decât fericiți că vor avea un concediu mai lung decât au crezut ei, bagajele sunt făcute iar eu, eu ar trebui să fiu  pregătită să mă întorc acolo unde am copilărit, însă nu sunt, cel puțin nu sufletește, nu vreau să văd nimic din ceea ce am lăsat acolo și cu atât mai mult nu vreau să îmi văd familia. Totuși nu știu cum o să rezist tentației de a mă abține să nu merg acasă să o văd pe Mara. O să îmi fie greu să nu trec pe lângă casa mea sau să nu o sun pe Mara spunându-i că sunt în New York. Mara înseamnă totul pentru mine, după cum am mai spus de nenumărate ori este înlocuitoarea mamei mele, ea se frământă și se îngrijorează de persoana mea atunci când nu o sun cu zilele, ea a avut grijă de mine mereu. Ea e mama.
      Mă mai uit o singură dat prin cameră, îmi iau bagajul și mă îndrept spre bucătărie unde sunt mai mult de cât sigură că restul mă așteaptă.
      O să îmi fie dor de casa asta, de antrenamente, de nopțile albe, de cursele de mașini, de misiunile care par a fi grele dar până la urmă se dovedesc a fi o joacă, o să îmi fie dor chiar și de oameni. Oh o spun de parcă o să mă mut acolo pentru toată viața, o să mă întorc peste cinci zile și o să recuperez tot.
      - Eu sunt gata, voi? Spun de îndată  ce ajung în living.
      - Suntem gata, mașinile sunt pregătite pentru drum, te așteptam doar pe tine.
      - Perfect, atunci haideți să ne grăbim, dacă nu pornim acum o să ajunge în New York destul de târziu.
      Împreună cu fetele mă îndrept spre mașina mea, băieții vor merge cu Sebastian, așa toată lumea este fericită și nu facem discriminări. Era clar că Miki și Ambar vor vrea să fie în aceiași mașină cu mine la fel și Tony și Seb dar atunci Bogdan rămânea singur, deci nu era bine nici așa.
      Sebastian îmi face semn că putem pleca, iar eu nu aștept prea mult și o iau din loc cu viteză.
      Am plecat la un drum lung, un drum care mă duce acasă. Sunt destul de sigură că am folosit cuvântul acasă mult prea mult în această zi.
      - Ariana, suntem doar noi acum, vrei să ne spui de ce nu vrei să îți vizitezi părinții?
      - Părinții mei, ei sunt de vină pentru asta, nu vreau să merg acasă, nu vreau să dau ochii cu ei, sunt niște incompetenți, au uitat de propriul lor copil, noroc cu Mara doar ea își mai făcea griji pentru mine și mă suna de câte ori avea ocazia. Ea ... . Sunt întreruptă de telefonul meu.
      Mă uit la apelant crezând că cineva și-a amintit de mine, dar nu, este un număr necunoscut, un număr pe care eu nu îl am în agenda telefonică.
      - Alo! Răspund, așteptând ca de la celălalt capăt să îmi vorbească cineva.
      - Bună Ariana, Richard sunt, am uitat să te întreb dacă ai unde locui în timpul cât vei sta aici în New York.
      - Bună Richard. Spun și simt privirile arzătoare a fetelor pe mine. O să ne închiriem camere la hotel. Adaug.
      - Oh, nu pot permite acest lucru, ospeții mei trebuie să se simtă bine. Când vei sau veți ajunge?
      - În exact trei ore. Spun uitându-mă la ceas.
      - Perfect, acceptă-mi invitația, de a sta la hotelul meu pe parcursul acestor zile.
      - Nu știu ce să spun Richard.
      - Insist, mi-ar face o deosebită plăcere să am pe însăși Diavolița ca oaspete de onoare.
      Diavolița, mai nou toată lumea îmi spune așa și se pare că asta a ajuns și la urechile lui.
      - Bine accept, păi ne vedem în trei ore. La revedere Richard.
      - La revedere. Spune și încheiem apelul telefonic.
      Simt chiar și acum privirile fetelor pe mine, cred că au nevoie de explicații.
      - De când vă tutuiți? Mă întreabă Ambar.
      - Ce vrea de la tine? Adaugă Miki.
      Și uite cum întrebările nu au încetat să apară.
      - Ne tutuim chiar din prima zi, nu este atât de bătrân, până la urmă arată chiar bine plus de asta nu mai trebuie să ne căutăm un hotel, suntem oaspeții lui de onoare ca să spun așa.
      - Eu tot cred că te place. Adaugă Miki convinsă de ceea ce spune.
      - Miki, că tot veni vorba de plăcut. Tu îl placi pe Tony?
      Știu că îl place pe Tony, se vede asta, doar Tony nu prea a văzut, dar în rest cam toată lumea și-a dat seama.
      - De ce, se vede?
      - Logic. Puteai fi și tu puțin mai discretă, vezi de mine nu știe nimeni nimic. Adaugă Ambar iar noi ne întoarcem capul șocate spre ea. Până acum. Adaugă lovindu-se dramatic peste frunte.
      - Cine e norocosul draga mea și scumpa mea Ambar? Și de ce nu mi-ai zis nimic până acum, te cunosc de când erai în scutec. El știe că îl placi?
      - Păi da, știe și nu ți-am spus până acum fiindcă aveai o sumedenie de alte probleme pe cap.
      - Da bun, dar totuși nu ne-ai zis cine este, îl cunoaștem? O întreabă Miki, luându-mi vorbele din gură.
      - Sigur că îl cunoașteți el este acum cu băieții în cealaltă mașină.
      - Hmmm, Tony nu are cum să fie sunt sigură, adică te-aș strânge de gât dacă mi-ai face asta, Sebastian e prea interesat de curve deci, este vorba de Bogdan nu e așa? Spune Miki gânditoare.
     - Ai dreptate Sherlock Holmes, am o relație cu Bogdan.
      Stăteam și ascultam conversația celor două și dacă cineva mă întreba pe mine puteam să pariez că e cu Sebastian, dar pierdeam lamentabil, deci uneori e bine să îți ți cuvintele pentru tine.
      Am primit un mesaj de la Richard cu strada și denumirea hotelului, acum îmi amintesc perfect acea clădire, este cel mai select hotel din New York, nu mi-aș fi imaginat nici o secundă că el este proprietarul.
      Mai avem puțin și ajungem, de abia aștept să ies din mașina asta, am fumat un pachet de țigări pe drum, am băut în jur de o sticlă de suc și am mare nevoie la baie, nu vroiam să mă opresc în parcări sau benzinării, mi se face rău doar când mă gândesc.
      - Am ajuns, oh în sfârșit credeam că o să mor, am amorțit. Se plânge Miki când coboară din mașină și îi se luminează fața instantaneu când îl vede pe Tony.
      Ne luăm bagajele din mașină îi înmânez cheia unui bărbat din cadrul personalului pentru a îmi duce mașina în parcarea hotelului la fel face și Sebastian și intram în hotel, direcția recepție.
      - Bună ziua, doresc să vorbesc cu Richard Gonzales. Spun și îi zâmbesc persoanei din fața mea.
      - Bună ziua, eu nu vă pot ajuta?, domnul Gonzales este foarte ocupat. Îmi răspunde aceasta.
      - Nu, tu nu mă poți ajuta, am cerut să vorbesc cu el nu cu tine. Spun pierzându-mi calmul.
      - Domnișoară calmați-vă, o să chem paza dacă nu vă calmați.
      Cât tupeu, nu pot să cred că îmi vorbește așa, de ce toate trebuie să le fac eu cu mâna mea. Ei lasă că îi arăt eu cine e mai puternic. Îmi iau telefonul din buzunar și apelez numărul persoanei de care am nevoie acum.
      - Bună Richard, scuză-mă că te întrerup chiar eu, vroiam să îți spun că am ajuns și dacă vrei să vi în holul hotelului, am o problemă la recepție.
      - Bună Ariana, cât mă bucur că ai ajuns, acum cobor. Spune și îmi închide.
      Îi zâmbesc triumfătoare scorpiei de la recepție care pare deja îngrozită.
      - Ei, ai văzut că nu era ocupat?
      Se uita la mine și nu spune nimic, mă privește când pe mine când pe prietenii mei s-a cam speriat.
      - Ariana draga mea, mă bucur că ai putut ajunge.
      - Plăcerea a fost de partea mea, scuze că te-am deranjat chiar eu, am cerut mai devreme domnișoarei să te anunțe că am sosit, dar îmi zicea că ești mult prea ocupat și că nu poate să îți spună de fiecare persoană care cum se cazează în acest hotel. Spun, mai punând câteva cuvinte și de la mine.
      Richard se uită urât la ea, iar aceasta lasă capul în jos. Îi fac cunoștință cu gașca mea și acesta îi spune scorpiei de la recepție să ne pregătească șase camere.
    - Domnule, nu mai avem decât trei camere. Două camere cu un pat matrimonial plus baie și camera regala mai sunt disponibile. Spune aceasta cu vocea tremurândă.
      Mă uit șocată când la fete când la Richard, le fac semn fetelor că una din ele va dormi cu mine, dar acestea îmi fac semn la rândul lor că vor dormi cu băieții.
      Oh nu, nu cred va trebui să împart camera mea cu, cu mister arogant.
      - S-a mai eliberat o cameră acum, este cu pat matrimonial, deci în total ar fi patru. Spune uitându-se pe micul ecran.
     Ufff am scăpat, deja îmi făceam o mie de scenarii, cum că Sebastian va dormi pe canapea.
      - E bine așa. Spun privindu-l pe Richard.
      - Ai auzit ce a spus, te rog să pregătești camerele, iar cartela de la camera regală să i-o dai Arianei. Spune pe un ton ridicat.
      Nu cred că se aștepta să fie atât de puține camere libere.
      - Mulțumesc mult Richard, nu cred că mă puteam înțelege cu domnișoara fără ajutorul tău. Spun și îl îmbrățișez.