Dangerous: Începutul

Ciocniri cu scântei!

     
      - Pot să știu și eu ce cauți aici la această ora? Că sunt convinsă că nu ai venit cu comanda mea pe care am făcut-o la room service.
     - Vei fi surprinsă dacă îți spun că comanda ta este chiar aici? Eram prin bucătărie și m-am oferit să fac o faptă bună, nu mă gândeam nici într-o mie de ani că tu ești acea persoană cărui trebuie să îi aduc masa.
      - Minți, tocmai tu mi-ai făcut rezervarea era culmea să nu ști, și totuși ce cauți aici?
      - Am venit să îți spun să îl lași pe Richard în pace, ar fi cazul să îți vezi de viața ta și să îl lași să se ocupe de familia lui și mai vreau să îți spun... își înghite cuvintele când îl vede pe Lucifer la picioarele mele.
      Îl iau pe tigrișor în brațe și mă uit la micuța lepră din fața mea.
      - Uite ce este păpușă, probabil că ai o adorare ciudat de bolnavă față de Richard, dar nu mă implica și pe mine în asta, apropo îți place noul meu animal de companie primit de la nimeni altul decât Richard în persoană? O întreb iar micuțul tigru mârâie spre ea.
      - Deci pentru javra din brațele tale este carnea.
      - Doar nu credeai că m-am apucat de mâncat carne crudă, nu? Și ai grijă cum vorbești despre Lucifer, altfel  vei rămâne mută pentru totdeauna. O privesc acum amuzată.
      - Chiar nu ști cu cine vorbești, nu?
      - Uite ce e, chiar nu îmi pasă, ideea este că mă cam deranjezi și nu cred că ai vrea încă o plângere la adresa ta, nu?
      - Nu ai îndrăzni.
      - Nu mă pune la încercare.

Din perspectiva lui Richard.

      Oh, cât de prost am putut să fiu, am uitat să îi zic Arianei un lucru tare important despre micuțul său animăluț. Trag repede o pereche de pantaloni pe mine, îmi iau un tricou negru, o pereche de adidas și pornesc în grabă spre apartamentul cu numărul șase sute șaizeci și șase. Nu știu cum dar cred că cineva supra natural ține cu ea, adică are numărul la apartament șase sute șaizeci și șase, animăluțul ei de companie pare că a primit numele Lucifer și multe alte coincidențe din acestea ce duc la ea, dacă nu ai cunoaște-o ai zice că e fiica celui rău.
      Mai am puțin și ajung, sper din tot sufletul că nu a adormit, altfel m-aș simți al naibii de prost că o deranjez la această oră, este trecut de ora doisprezece noaptea, constat după ce mă uit la ceas. Cu toate acestea nu mă opresc din drum și continui.
      Mă aproprii  tot mai mult de destinație, aud niște țipete pe holul apartamentului Arianei. Grăbesc pasul și aud.
      - Eu ți-am spus să îl lași în pace, te-am avertizat, nu te-am amenințat, deși tu ai putea să o iei cum vrei, dar pentru binele tău ar trebui să iei în considerare ceea ce ți-am spus. Spune o voce care seamănă cu vocea Melaniei recepționera.
      - Tu chiar nu vrei să încetezi nu?, adică ești patetică, te ți după o persoană care clar nu are ochi pentru tine, zici că suntem în facultate, dar fi atentă păpușă ești frumoasă dar spunei hair stylistei tale să nu îți mai facă blondul acesta așa de evident că te cam afectează. Adaugă o altă voce care o recunosc dintr-o mie , este a Arianei.
      Măresc pasul și în câteva momente sunt chiar în fața apartamentului cu pricina de unde se auzeau țipete și mârâituri și cât spun mârâituri mă refer la micuțul animăluț din brațele Arianei.
      - Oh uite, acum poți să îi zici lui ce mama naibii cauți în fața apartamentului meu la această oră și de ce mă ameninți întruna. Spune Ariana și gesticulează nervoasă spre mine, iar Melania înghite în sec îngrijorată.
      - Am adus mâncarea, eram prin bucătărie și având în vedere că tura mea s-a terminat și colegii mei au avut multă treabă m-am oferit să aduc eu mâncarea neștiind că este defapt apartamentul domnișoarei. Spune Melania cu o tentă de îngrijorare în voce.
      - Serios, vrei să par paranoică?, ai venit știind clar că acesta e apartamentul în care eu sunt cazată pe parcursul a câteva zile, doar tu cu mâna ta mi-ai făcut rezervare. Încerci să ieși bine din situație după ce ai venit și m-ai amenințat să îl las pe Richard în pace, să poată avea liniștit grijă de familia lui? Fi atentă, nimeni nu îmi zice ce și cum să fac, iau propriile mele decizii atunci când vreau, iar dacă un bărbat ca Richard aici de fața mă vrea pe mine o femeie cu toate țiglele pe casă și nu o depravată ca tine atunci crede-mă problema nu e la mine ci la tine.
      Sunt șocat, privesc toată scena din fața mea și nu îmi vine să cred ce aud, adică știam că Melania este cu ochii pe mine de când am angajat-o și este posibil să o fii avut în câte o noapte în cearceafuri și am ținut-o fiindcă își face bine treaba, dar femeia din fața mea pare mai mult decât nervoasă, cred că se simte jicnită iar eu nu fac altceva nimic decât să tac practic înrăutățesc situația.
      - Doamnelor vă rog calmați-vă, vreau să știu ce se petrece aici. Vreau să îmi spună fiecare din voi partea ei.
      - După cum am mai spus am venit să îi aduc mâncarea comandată la room service. Spune Melania.
      - Nu e așa, Richard, de ce aș vrea eu să te mint? A venit aici să mă amenințe să te las în pace, dar noi practic nu avem nimic decât o strânsă legătură de prietenie și parteneriat, cu toate acestea nu tolerez ca o depravată să îmi facă felina javră și cu atât mai mult să mă jicnească. Te rog Richard controlează-ți mai bine angajații.
      - Melania, mâine la prima ora te rog să te prezinți în biroul meu, acum te rog să ne lași singuri și spre binele tău nu o mai deranja pe domnișoara Morningstar.
      Melania pleacă și ne lasă singuri, ceva aici s-a întâmplat iar eu abia maine o să pot să știu exact ce și cum. Sper din tot sufletul ca Melania să nu îi fii zis ceva Arianei.
      - Intra, bănuiesc că ai venit să îmi zici ceva important și nu e frumos să te las în ușă. Spune și se îndepărtează din tocul ușii pentru a îmi fac loc să intru.
      Închide ușa în urma mea și îmi spune să o urmez, iar eu fac cum zice ea. Nici nu am observat până acum, dar poartă o rochie albă mult prea transparentă prin care ii se văd formele voluptoase. Înaintează grațios și deschide ușa dormitorului său, îl pune pe micuțul pui de tigru jos la picioarele ei, iar de pe cărucior ia farfuria cu carne și vrea să o pună jos înaintea puiului însă o întrerup.
      - Ariana, am venit să îți spun că ar fi bine să nu îi dai puiului să mănânce atât de mult. Spun și arăt spre farfuria de carne din mâinile ei.
      - De ce, este în creștere și are nevoie de mâncare. Îmi răspunde aceasta.
      - Este adevărat, însă cei de la adăpost mi-au comunicat să nu îi dăm mult de mâncare în ideea în care el va mânca tot ce îi dai iar pe urmă îi va fi rău.
      - Prea bine.
      Împarte mâncarea în două, și îi așează micuțului farfuria în față exact cum a vrut să facă și acum câteva minute.
      - Restul o să fie micul dejun. Îi spune ea animăluțului ce acum înfulecă cu spor.
      - Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat adineauri cu Melania, nu se va mai întâmpla.
      - Nu mai contează acum, dar chiar sper să nu se mai repete. Nu vrei să lucrăm la planul de atac, așa mâine nu vom mai avea atât de multă treabă, ne vom putea odihni și vom fi în stare bună mâine noapte.
      Sunt frânt dar mă sacrific, dacă este să muncim acum toată noaptea, ei bine asta înseamnă mai mult timp petrecut cu ea.
      - Sigur, de ce nu.
      - Așteaptă-mă te rog în living, va trebui să mă schimb. Spune și îmi zâmbește inocent, s-a și înroșit, cred că acum și-a dat și ea seama că nu are o ținută prea decentă și că formele sale se văd mult prea mult prin rochița aceea transparentă.
      - Desigur. Ies din dormitor și înaintez spre living, cunosc aceste apartamente ca în palmă și nu pentru că am avut nopți albe ci pentru că bineînțeles eu conduc acest hotel.
      Dacă stau bine să mă gândesc am avut multe domnișoare, anul trecut aveam în patul meu câte o domnișoară în fiecare seară și sincer să fiu la majoritatea din ele nu le știam și nu le știu nici acum numele. Și dacă mai stau bine să mă gândesc, cam în toate camerele din hotel am fost cu câte o femeie exceptând bineînțeles camera cu numărul șase sute șaizeci și șase. Nici nu știu de ce, poate este doar o simplă coincidență sau poate karma e de vină.

Din perspectiva Arianei.

      Cât de proastă pot să fiu nici măcar nu am realizat că îmbrăcămintea mea e mult prea vulgară, îmbrac repede niște haine mult mai adecvate și merg în living pentru a nu îl lăsa pe Richard să mă aștepte prea mult, dar înainte îmi iau din poșetă niște coli albe și niște schițe.
     - Îmi pare rău că te-am făcut sa aștepți. Spun și mă așez la masă unde îmi înșir cam toate hârtiile.
      - Nu face nimic, te înțeleg. Ne putem apuca de treabă?
      - Categoric. Ce pot să îți spun este că Sebastian, Ambar, Tony, Miki și Bogdan sunt cei mai buni din echipa mea niciodată nu m-au dezamăgit, adică niciodată nu am avut probleme când ei au fost pe poziții, acum depinde și de oamenii tăi din câte mi-ai comunicat avem multă treabă. Oamenii tăi contează, trebuie să îmi zici cine e cel mai bun, unde va avea loc transportul și pe urmă vom face planul de atac.
      - Da pai vom fi cam în jur de douăzeci de persoane per total. Vreau să îmi zici mult mai multe despre echipa ta, pentru fiecare pare a fi diferit și bun în ceea ce face.
      - Da, Tony este geniul în IT se descurcă foarte bine la treaba cu calculatoarele, nu îmi place de obicei să se bage pe teren pentru că este cam în defavoare lui deci, mă gândesc ca ar putea împreună cu alți oameni din echipa ta să încarce marfa în mașinile noastre, pentru asta vom avea nevoie de în jur de cinci oameni din echipa ta plus Tony din a mea.  Ambar și Sebastian, se descurcă în orice situație dar ar fi destul de bine să ne acopere, deci să țină pasul cu noi bineînțeles ascunși după un tufiș sau într-o clădire, acum depinde și unde va fi misiunea. Miki și Bogdan, sunt cei mai bine pregătiți trăgători de elită cunoscuți drept lunetiști și nu spun doar pentru că sunt din echipa mea  dar fiecare are cinci sute - opt sute de victime confirmate, ceea ce mă gândesc că nu este prea puțin. Și despre mine ce vrei să ști, nu prea sunt lucruri de care ar trebui să îți spun doar că mie îmi place să îmi înfrunt prada față în față să îl privesc în ochii atunci când practic moare.
      - Adică vrei să zici că tu nu te ascunzi, ci doar ataci.
      - Desigur, ce poate fi rău în asta? Oricum, dacă facem cum zic eu sunt mai mult decât sigură că totul va merge ca și uns.
      - Prea bine, restul echipei mele va sta în spate și fiecare dintre ei ne va anunța dacă sunt probleme.
      - Perfect, dar totuși unde va fi marele duel?
      - Undeva în apropierea pistei, nu știu dacă ai auzit de celebra pistă din New York numită ochiul Diavolului.
      - Am auzit, e prefect, cunosc locul  și cunosc și câteva ascunzători geniale pentru oamenii noștri, totul o să decurgă perfect.
      - Asta sper și eu, și totuși pare că cunoști foarte bine orașul.
      - Da păi am locuit o vreme aici, însă pe atunci eram mică și nu eram băgată până în gât în mafie ca și acum, dar după cum spun eu mereu, orice are un început.
      - Precum orice are un sfârșit. Eu mă retrag, este ora cinci dimineața și în câteva ore trebuie să mă prezint la birou.
      - Prea bine, te rog să te odihnești înainte de misiune, avem nevoie de odihnă și trebuie să fim cu ochii în patru acolo, niciodată nu știm de unde putem fi atacați. Spun după care îi ofer lui Richard o îmbrățișare de urs și îl conduc spre ieșire.
      - Noapte bună!
      - Asemenea. Spun și închid ușa în urma lui după care mă îndrept spre dormitor.
      Lucifer doarme în patul meu fără nici o treabă, e băgat chiar sub plapumă zici că e un om normal nicidecum un animal de companie. Îmi fac loc în pat lângă el și mă bag la somn. Mâine, adică azi am o zi distrugătoare dacă pot să spun așa.