Dangerous: Începutul

Închisoarea de maximă securitate.

Sunt acasă de mai bine de jumătate de zi, Lucifer și Angel se joacă împreună. Cât de ciudat sunt toată treaba aceasta, am o soră, aveam o mamă care mă iubea și pe care, eu la rândul meu o iubeam și pot să spun cu mâna pe inimă că o iubesc chiar și acum. Stau în tocul uși și o văd pe micuța Angel că este fericită, în cele trei luni nu am putut citi decât frică în ochii ei. Decid că a sosit timpul să discutăm despre Mara și despre ea așa că nu mai aștept și mă așez lângă ea pe covorul alb din camera mea.

- Nu îți fie frică, nu o să îți fac nimic, ba chiar am aflat de curând că ești sora mea.

- Mama mi-a spus că am o soră, însă nu mi-a spus că este atât de frumoasă și totodată atât de puternică. Totuși am auzit multe despre tine. Dar cu mama ce se întâmplă?

- Nu știu, dar ce știu eu este că trebuie să ne întoarcem în New York.

- Cassandra, mi-a împușcat mama chiar în fața ochiilor mei.

- De aceea erai așa traumatizată în cele trei luni, în care am fost închise amândouă în acea celulă infectă?

- Da. Spune căzându-i o lacrimă pe chip.

- Nu plânge, am mai spus și o voi mai spune sunt aici să lupt pentru tine, să te văd crescând fericită, să lupt cu demonii tăi. 

- Deci nu mă vei abandona?

- Niciodată. Spun iar aceasta îmi sare în brațe șoptindu-mi un mulțumesc.

Bun acum că am rezolvat o mică parte din problema cu Angel, am mers să fac un mini anunț cum că vom merge în New York pentru a vedea dacă Mara e bine și pentru a vorbi cu aceasta în caz că desigur este aptă să îmi răspundă sincer și fără inhibiții la întrebările care îmi răsună în minte de ore bune.

Ieșim pe ușa și ne îndreptăm spre garaj când de-o dată suntem înconjurați de poliție. 

- Nu mișcă nimeni. Lăsați armele de-o parte. Se aude în ecou.

- Ambar, Tony, Miki și Sebastian luați-o pe Angel și plecați, dacă nu ies bine din această încurcătură vă rog să aveți grijă de ea și să vă interesați de Mara. Acum plecați. Spun repede, însă pe chipul lor văd o urmă de regret, după care plecă încet pentru a nu fii observați.

Mi-a venit sfârșitul, dar nu renunț, mă ridic de jos după cinci minute , minute în care am așteptat ca prietenii mei să poată ajunge la o disnață considerabilă, să fie în siguranță. După cum am mai spus mă ridic de jos și încep războiul. Primul foc de armă a ajuns în inima unui lunetist și de aici a pornit o zarvă totală. Nu am de gând să fiu arestată fără luptă. Alte zeci de focuri de armă se aud prin toată curtea. Un glonț mă rănește în umărul drept însă nu mă dau bătutuă și contiuni lupta. Alte câteva cadavre sunt în jurul meu și nu pot să spun decât că mă simt al naibi de bine. Mă uit în jur și nu văd pe nimeni, prietenii mei fac parte acum din restul corpurilor neânsuflețite din curtea casei, sfârșitul lor a fost azi, așa a fost să fie deci nu are rost să plâng, în această lume se întâmplă mereu astfel de lucruri.

Și acum ce fac, nimeni nu trăiește, nimeni decât eu. Nu pot să îmi sun prietenii, nu pot să îi pun în pericol mai ales că acum este și Angel cu ei. Înaintez spre garaj, deschid porțile și un alt glonț își face loc în stomacul meu făcându-mă să cad la pământ, mă urăsc pentru ce am ajuns,  cum am putut să fiu atât de neatentă încât să se ajungă aici. Încerc să mă ridic de pe pământul rece însă fără rezultat.

- Nu te mai obosi, nu mai ai unde să pleci. S-a ajuns cu toate crimele tale micuță Diavoliță. În câteva ore o să ajungi acolo unde îți este locul. Ne-ai dat bătăi de cap, ne-ai omorât fiecare pistă dar te-am găsit și aici se sfârșește toată viața ta. Spune cel care m-a pus la pământ cu un singur glonț, în timpul acesta mi-a pus și cătușele pe mâini, ridicându-mă și trântindu-mă în mașină.

- Să ști că această culoare este demodată. Spun referindu-mă la culoarea cătușelor ce îmi stau acum la mâini.

- Mai ai simțul umorului după tot ce ți s-a întâmplat?

- Nu uita cu cine stai de vorbă. Nu am un nume degeaba.

- Da, păi vei fi o altă deținută de acum încolo, vei ajunge în cea mai mare și mai de groază închisoare de maximă securitate din Statele Unite ale Americii, și de acolo nu vei mai avea cum să scapi și nici simțul umorului nu îl vei mai avea.

- Nu fii atât de sigur, păpușel, m-ai pus tu la pământ acum, dar nu uita că și tu ai o familie pe care o iubești și e totul pentru tine.

- Nu vei putea face nimic. Spune cu o temamă în privire.

- Nu fi atât de sigur. Spun și izbucnesc într-un râs diabolic. 

Ușile mașinii s-au închis și am pornit la drum, în spate cu mine era un medic și alți doi polițiși. Medicul îmi trata rănile și pot să spun că a fost o durere cruntă când mi-a scos fiecare glonț atât din umărul drept cât și din stomac, fără pic de anestezie, însă cu toate acestea nu am scos nici un sunet, nici nu mi-a căzut vre-o lacrimă.

Nu contează ce se va întâmpla, eu voi rămâne pentru totdeauna micuța Diavoliță a Columbiei.