Antlia, copilul Stelelor

Capitolul 1

Mă aflam într-o pădure deasă, o ceață groasă mă înconjura, iar prin negura nopții am putut zări o siluetă stranie și înaltă care parcă se apropia încet de mine. Eram speriată așa că am început sa fug sperând că persoana mă va pierde datorită grosimii ceții și numeroșilor copaci. Din cauza întunericului m-am împiedicat, iar în fața mea la câțiva metri distanță văd acea siluetă din nou care se apropie spunând întinzându-și mana spre mine:

-Vade mecum! Vade mecum.

Era vocea unui bărbat care îmi suna atât de familiară și în același timp străină, simțeam cum frica îmi pătrunde prin oase, prin mușchi, prin întreg corpul. Începeam să tremur de parcă mă aflam afară într-o noapte geroasă de iarnă purtând doar o rochie vaporoasă de vară și cu picioarele desculțe în zăpada rece, iar persoana se apropia din ce în ce mai mult.

Încercam să mă ridic, dar parcă eram imobilizată la pământ, ca și cum ceva sau cineva mă ținea acolo. „Ridică-te! Ridică-te, repede!", îmi spun în gând. Înainte de a-i putea vedea chipul bărbatului mi-am deschis ochii, simțeam cum lacrimile îmi curg neîncetat pe obraz în jos, respiram repede, speriată. M-am mai liniștit când am conștientizat faptul că eram în camera mea lipsită de pericole.

Timp de trei zile am avut accest vis, în fiecare noapte întâmplându-se mai multe, de data aceasta reușisem să aud vocea individului, îmi părea atât de cunoscută, de fapt toată scena mi se părea cunoscută, poate doar pentru că visasem acel loc de câteva ori deja. Era prima dată în acceste trei zile în care mă trezeam așa de brusc, plângând. Vorbele bărbatului m-au pus pe gânduri, îmi vorbea într-o limbă veche, nu o puteam înțelege pe deplin, fiind latina veche. În timp ce încă reflectam asupra visului îi aud vocea mamei care spunea că trebuie să mă dau jos din pat, altfel voi întârzia la școală. M-am dezmeticit repede, m-am îmbracat și am plecat spre școală fără a lua micul dejun. Din cauza grabei în care mă aflam am uitat să îmi iau prâzul pe care mi-l pregatise mama ca de obicei.

„Super. Acum voi fi și întârziată și fără prânz." îmi spun în sinea mea când eram pe drum spre școală.

În pauza de prânz stăteam singură la o măsuță din curtea liceului, cu privirea ușor lăsată în pământ. Am observat că în fața mea se așezase o fată cu părul roșcat, ochi albaștrii și buze înguste. Era Tara, buna mea prietenă. Văzând că nu îi acord atenție, și-a făcut simțită prezența:

-Lia, ce-i cu tine? Ar trebui sa te bucuri căci nu peste mult timp va fi ziua ta. Ești supărată?

- Nu sunt, Tara, doar că nu am prea putut dormi noaptea trecută. În fine, nu asta e important. Hai sa discutăm despre lucruri mai serioase cum ar fi vacanța care se apropie.

-Bună idee. Deci trebuie să stabilim...

Între timp la masa apare din senin Nathan, fratele meu mai mare, iar când Tara îl zărește se oprește brusc din vorbit fără să-și termine propoziția. După Nathe aproape toate fetele din școală se topesc și nu pot înțelege de ce. Cele mai multe fete pe care le-am întrebat de ce sunt atrase atât de mult de el  îmi spuneau același lucru de fiecare dată: că se topesc după ochii lui verzi ca rubinul, de părul lui negru și des, mereu ciufulit și dezordonat dar, mai ales datorită fizicului său, care mie sinceră să fiu nu mi se pare cine știe ce, adevărul este că e înalt, dar după părerea mea nu are o așa masă musculara care te-ar putea face să te topești ca o înghețată pe străzile orașului într-o zi de arșită cumplită. Chiar dacă sunt sora lui, niciodată nu l-am putut înțelege, este mai schimbător ca vremea, uneori este parcă prea matur, iar alteori dacă nu l-ai cunoaște ai zice că în interiorul micuței lui cutii craniene este un vid, o gaura neagră. Mă înțeleg mult mai bine cu Timothy frățiorul meu mai mic în vârstă de nouă ani. Timothy are ochii tatei, verzi, și părul mamei, blond. Este un copil foarte jucăuș, plin de energie, mereu pus pe nazbâtii, mai ales dacă este în preajma lui Nathan, întodeauna am crezut că el l-a învatat pe puști toate acceste lucruri. Chiar dacă uneori Tim e cam neastâmpărat, dar simpatic, și nu spun asta doar pentru că e fratele meu.