Antlia, copilul Stelelor

Capitolul 12

Perspectiva Liei

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc clar a fost acela în care Nathan mă căra spre bârlogul lui Urlet, de aici, totul este în ceață. I-am auzit vorbind, era de parcă eram conștientă și stăteam de vorbă cu ei, însă de fapt eram într-un fel de comă datorită febrei exagerat de mari. Chiar am fost pe punctul de a muri, pe bune. Stăteam întinsă pe un fel de pat din piatră, rece, în peșteră era liniște, tot ce se auzea erau doar niște picături de apă ce cădeau din tavan. Afară era lumină, era miezul zilei. Urlet a venit în peșteră pentru a lua ceva, văzându-mă trează s-a apropiat de mine.

-Cum te simți?

-Mult mai bine. Nu îți pot mulțumi îndeajuns pentru ce ai făcut, mi-ai salvat viața, și pentru asta îți sunt recunoscătoare.

-A fost plăcerea mea să fac un bine. Se pare că febra a dispărut.

-Da, așa este. Unde sunt ceilalți?

-Sunt afară, așteptau să te trezești, spuneau că au ceva important să-ți spună. Merg să le spun că te-ai trezit.

-Nu-i nevoie, merg eu la ei.

-Nu te forța, altfel vei îngreuna vindecarea.

Urlet a plecat lăsându-mă singură în peștera pustie și rece. Mă întrebam ce era atât de important, au găsit oare Casa Destinelor? Înainte să-mi dau seama eram înconjurată de prieteni. Toți erau fericiți că mi-am revenit, și astfel ne puteam continua călătoria.

-Deci, ce este? Urlet a zis că aveți ceva să-mi spuneți.

-Da, răspunse Tara, este vorba de toiag. Ne-a arătat un mesaj.

-Mesaj?

-Da, replică Vincent. Zicea că am reușit să privim dincolo de aparențe astfel, suntem demni de Casa Destinelor.

-Și asta ce înseamnă?

-Înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că o vom găsi curând, toiagul deja a schimbat direcția, îmi răspunse Nathan. Am hotărât să plecăm la răsrit.

Am mai discutat si am pus la punct detalii pentru călătorie, pentru a nu mai fi luați prin surprindere de diferite situații. Întreaga zi am petrecut-o stând –prescripția medicului- și vorbind cu ceilalți. În timpul conversațiilor noastre am observat ceva ciudat la Nathan, era mult mai tăcut și distant față de mine de parcă i-am făcut ceva ce l-a deranjat sau supărat. La fel ca Nathan, și Vincent se comporta ciudat, era agitat, nervos, nu putea sta locului, de fiecare dată când îl întrebam ceva îmi evita pe cât posibil privirea. După lăsarea serii, în peșteră eram doar eu și Tara, discutând, acela a fost un moment bun pentru a o întreba ce s-a întâmpla cu Nathan și Vincent deoarece se comportau ciudat, voiam să aflu dacă se întâmplase ceva în timpul în care am fost inconștientă.

-Tara, ce se întâmplă cu Nathe și Vincent?

-Ce vrei să spui cu asta?

-Se poartă ciudat, Nathe e distant iar, Vincent este mereu agitat. Ai ceva să-mi spui?

-Nu, nu știu de ce se comportă așa. De ce nu-i întrebi?

-Am încercat, dar de fiecare dată când vreau să vorbesc cu ei, fratele meu abordează o atitudine rece și distantă iar, Vincent mă evită sau mă ignoră.

-Stai liniștită, sigur nu-i nimic ce are legătură cu tine.

Aveam ciudatul sentiment că Tara mă minte, că de fapt ea chiar îmi ascunde ceva dar, ca de obicei, îmi este greu să o fac să vorbească. Pentru moment voi trece cu vedere comportamentul lor, cel mai probabil este ceva trecător.