Antlia, copilul Stelelor

Capitolul 3

Perspectiva Liei

Mama începu deja să facă bagaje, împachetase aproape toate hainele lui Timothy, ale ei și ale tatei. Valizele așteptau la ușa de la intrare gata de plecare, mama ne detrminase până și pe mine și Nathan să ne strângem lucrurile. Chiar dacă știu că toată treaba asta e temporară tot îmi venea greu să îmi părăsesc caminul în care am crescut, în subconștientul meu mi se instalase gândul că tata nu va reuși să facă rost de toți banii și ne vom pierde casa de-a binelea. Încercam să gândesc pozitiv, să fiu optimistă, dar îmi venea cam greu să fac acest lucru. Cel puțin Tim era în culmea fericirii deoarece peste câteva zile iși va întâlni în sfârșit bunica.

Mă plimbam cu Rayla și Tara pin împrejurimi. Încercam să le spun că peste partu zile voi pleca, însă era dificil, nu voiam să le supăr deoarece ne făcusem planuri pentru acea vară de prin februarie. Cu cât evitam subiectul cu atât eram mai presată de timp, trebuia să le spun, nu aveam încotro.

-Fetelor, le spun încet cam cu jumătate de gură oprindu-mă din mers, am ceva să va spun.

-Ne poți spune orice, Li, știi asta, îmi spuse Rayla.

-Știu că ne făcusem multe planuri pentru acestă vacanță, dar a intervenit ceva... Îmi voi petrrece vacanța la bunica, ce locuiește pe partea cealaltă a pădurii. Vă rog să nu vă supărați, am aflat asta de abia ieri.

-Of, oftă Tara, lasă, nu-i nimic. Vom găsi noi o cale să ne salvăm astea trei luni jumătate.

-Am o idee, tresări Rayla, ce ar fii dacă am veni cu tine? Crezi că părinții tăi voi fi de acord?

-Da, cred că da, îi voi întreba când voi ajunge acasă.

-Rayla, nu putem face asta, nu ne putem autoinvita așa. Nu e frumos.

-Nu, Tara, e ok. Rayla a avut o idee chiar bună. E în regulă.

-Dacă spui tu, iși dădu Tara ochii peste cap...

Seara, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi întreb pe ai mei dacă sunt de acord cu propunerea Raylei. Au stat puțin pe gânduri, dar până la urmă acceptaseră. Se părea că planurile nostre nu s-au dus chiar așa pe apa sâmbetei. Lui Nathan nu-i căzuse bine această veste, chiar dacă ei se înțeleg bine, fratele meu are unele reticențe față de prietenii mei, cum și eu nu îi puteam suporta pe unii dintre amicii lui deoarece mi se păreau cam bădărani și uneori chiar grosolani.

A doua zi le anunțasem pe fete că mama și tata fură de acord. S-au bucurat enorm la auzirea veștii, dar pe fața Raylei puteam citi că ar fi vrut să spună dar nu voia să ne strice momentul de sărbătoare. Am cicălit-o până ce ne-a spus că ea nu mai poate veni deoarece părinții ei plănuiseră deja o excursie de familie de la care nu putea lipsi. Cel puțin o voi avea alături pe Tara.

Deoarece peste două zile aveam să plecăm, m-am gândit că aș mai putea trece măcar o dată pe la castelul de pe coasta muntelui. Poteca ce ducea acolo era mai întunecată ca de obicei, ceața se extinsese mult, păsările nu mai cântau, râul nu mai susura. În curtea palatului erau o mulțime de ciori, fântâna arăta ciudat, iar cerul se umpluse de nori negri de furtună, am avut intenția de a da înapoi și a mă întoarce în oraș, dar nu am facut-o. Am intrat în palat. Nu simțeam că Phillip e prin prejur, dar știam că e pe undeva, nu avea unde să plece. Apoi mi-am amintit de camera secretă din turlă. Am urcat scările, apoi am studiat zidul cu scopul de a găsi cărămida ce deschide ușa. După ce am reușit să deschis ușa am urcat scările în grabă, aveam sentimentul că s-a întâmplat ceva. Oglind era la locul ei pe perete, între cele două biblioteci, nu am mai reușit să intru în ea.