6. O blondă, o bere şi ceva dantelă.

3.6K 300 13
                                    

  Capitolul 6

 O blondă, o bere şi ceva dantelă.

          Cooper se rostogoli spre marginea patului, gâfâind sacadat. Nu pentru că ar fi depus prea mult efort, dar femeia de lângă el îl devorase la propriu cu câteva clipe în urmă. Îşi întinse mâna căutând întrerupătorul de la lampa pe care o avea pe noptieră, şi o aprinse. Impactul cu lumina îl făcu să strâmbe nemulțumit din nas. Asta, și faptul că el nu reușise să se bucure de partida tocmai consumată de care avu parte, dar n-avea de gând să facă o scenă pe tema asta. Nu era prima dată când se afla în ipostaza aceasta, cumva pentru el devenise o obişnuinţă. 

          Se uită după  boxerii cu care fusese îmbrăcat și își purtă corpul masiv pe parchetul rece, îi ridică de pe podea și-i trase spre el.  Aruncă o privire în stânga lui și în timp ce se îmbrăca, văzu părul răvășit al blondei care îi zâmbea satisfăcută, având cearşeaful  înfăşurat în jurul formelor sale voluptoase. O văzu prinzându-și ușor între buze unghia degetului mare. El îşi încreţi uşor nasul, displăcându-i acest gest mult prea copilăresc, din punctul lui de vedere. Mai ales în acele circumstanțe. 

          Dar oricum nu-i păsa prea mult. Aruncând o privire spre fereastră, îşi observă silueta formată de lumina lămpii, şi oftă încet. Tot ce vrea acum este să-şi înhaţe o bere rece din frigider şi să iasă pe balcon. Singur. Nu dorea să vorbească cu nimeni şi nu ştia ce e în capul lui când acceptă cina împreună cu Mel. Știa că ea nu avea de gând să plece prea curând, așa că nu înțelegea de ce nu o refuzase de prima dată. Se lăsă înapoi pe marginea patului, punându-şi coatele pe genunchi şi trecându-şi mâinile prin părul ciufulit. 

          Deși se întâlniseră deja de câteva ori, era foarte reținut în ceea ce o privea. Știa că relația lor este una destul de întortocheată, și era convins că în curând va avea mari bătăi de cap. Era extrem de reținut în ceea ce privea viața sa personală, iar Melanie era genul acela de reporteriță care-și băga nasul peste tot. Trebuia să aibă mare grijă cu ea, dar în același timp era convins că în curând va trebui să aibă acea discuție. Mai devreme sau mai târziu, ea va afla cu ce se ocupă el, lucru care nu-i va pica atât de bine. 

          Însă, lucrul acesta nu se va întampla în seara asta. Nu multă lume ajungea să-l cunoască pe Cooper Grant atât de mult încât să îl catalogheze drept amic, și blonda avea nevoie de mai mult de-o pereche de buze fierbinți și un decolteu voluptos pentru a-l face pe Cooper să se confeseze în fața ei. 

          Privind absent  luminile orașului, realiză că era una din serile alea când tot ce-şi dorea era linişte completă. Însă știa că nu va avea parte de asta, pentru că stătuse suficient de mult prin preajma ei pentru a-și da seama că e o fire extrem de dinamică, poate puțin prea energică pentru starea lui de spirit de acum.

          — Doamne, ești incredibil! exclamă blonda atingându-i uşor spatele lat cu unghiile. 

          Cooper îşi dădu ochii peste la auzul acelor cuvinte. Aparent, seara aceasta nu avea să fie chiar atât de liniştită. Mereu auzea genul acela de complimente, astfel încât deja devenise o obişnuinţă pentru el. Dar niciodată nu le returna, pentru că voia să creadă că este un om sincer şi total transparent. Iar Melanie era departe de a fi cea mai bună partidă a lui. Nici prea rea, dar nici una strălucită. Și el era destul de amabil încât să nu-i strice seara. Asta, și poate faptul că nu voia nici el să se enerveze fără rost. 

          Măcar am făcut-o să se simtă bine, se gândi el trecându-şi mâna prin părul răvăşit.

          — Cum spui tu, Mel, reuși el într-un final să spună.

Fantomele trecutuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum