Fantomele trecutului

15. Marile bucurii ale micilor surprize.

Capitolul 15

Marile bucurii ale micilor surprize.

           Înlemnită datorită fricii, Ayra privea la cel ce acum se învârtea amenințător în jurul ei. Nu putea să schițeze nici un gest, nici măcar când el își apropie cuțitul de obrazul ei, când simțea lama rece și tăioasă împungându-i pielea. Știa cine era. Era unul dintre oamenii care se aflau în pădure în seara aceea. El era cel care spusese că o găsise aici, care o urmărise la restaurant în decursul mai multor seri. Cel numit Liam. Își înghiți  cu greu nodul ce i se formă în gât. Oare el era cel care l-am împușcat pe Jacob? Știa că fuseseră doi, dar care din ei îi omorâse prietenul?

          — Ce vrei de la mine? șopti ea privindu-l cu coada ochiului. 

          Îl vedea panicat și mânios. Însă nu era deloc sigur pe sine. Situația asta era prea mult pentru el.  Putea să-și dea seama că este agitat după modul în care  se plimba în jurul ei, era nehotărât și, spera ea, spre norocul ei, să fie prea speriat să o rănească.

          — Taci! țipă el făcând-o să tresară. 

          — Dacă ai venit după bani, nu ai să găsești decât foarte puțini..., forță ea nota. Exact cum i-am spus și șefului tău, nu am altceva decât banii pentru care muncesc..., continuă ea crezând că o să-l facă să-și piardă încrederea în sine.

          Încă privindu-l din profil, văzu cum i se întunecă privirea, expresia devenindu-i una mult mai agresivă. O smuci, își înfipse mâinile în gâtul ei, și o împinse până la șifonier, acolo unde o izbi cu spatele de mânerul acestuia. Ayra icni, durerea începând să-i pulseze în locul unde fusese lovită, răspândindu-i-se în corp. Simțea cum stomacul i se face ghem, și strânse din dinți pentru a încerca să atenueze durerea resimțită. 

          — Când i-ai spus despre bani, târfă?!, se isteriză Liam, strângându-și degetele mai adânc în gâtul ei, clătinându-i capul. 

          Ochii lui erau bulbucați și parcă scuipa venin atunci când vorbea. Ayra își înghiți cuvintele și nu știa ce scăpare ar mai putea avea acum, încolțită, rănită și fără puteri. Nu era pregătită să înfrunte un alt bărbat,  nu-și dorea asta și nici nu avea forța necesară să o facă.

        — Răspunde-mi! continuă el să țipe. Când i-ai spus? Înainte, sau după ce i-ai zburat creierii? 

          Spunând asta, Liam o trânti pe pat, peste geamantanul pe care ea îl avea încă  deschis.

        — Știi ce ai făcut?! întrebă el cu voce greoaie, învârtindu-se iar în cercuri mici, strângând cuțitul într-o mână și cu cealaltă gesticulând spre Ayra.  Știi?! 

          Sângele Ayrei îngheță în vene când el se apropie cu cuțitul spre ea, și simțea cum picături mici și reci începură să-i curgă pe față.

        — Deci știi, cățea! Știi că l-ai omorât, nu?! Ai idee ce înseamnă să-i aduni creierii singurei persoane care a ținut cu adevărat la tine toată viața?! Zi, cățea. Știi?

          Lacrimi curgeau din ce în ce mai rapid pe chipul ei, și simțea cum furia îi crește în vene. Cum putea el să întrebe una ca asta având în vedere că și ei i-au smuls din brațe singura alinare în care se regăsea? Prima dată părinții ei, iar acum Jacob. Pierduse tot, tot ceea ce avea și pe oricine ținuse la ea. Fratele ei era în închisoare și nu se văzuseră de ani buni, iar singura ei alinare urma să fie și ea înmormântată.