Fantomele trecutului

23. Tu ai fost cadoul meu.

Capitolul 23: Tu ai fost cadoul meu.

          Deşi era trează de câteva minute bune, încă nu se simţea pregătită să se dea jos din pat. Şi nu dorea să îl deranjeze. Mâna lui poposea pe abdomenul ei, semn că peste noapte o trăsese mai aproape de el. Îşi amintea fiecare detaliu din noaptea precedentă şi asta o făcea să se înfioare la gândul că în curând va trebui să înfrunte întreaga situaţie.

          Toate senzaţiile pe care gura lui mistuitoare le provocară corpului ei o făcură să-şi piardă firea, să reacţioneze instinctiv, devenind vulnerabilă în faţa lui. Dar, gândindu-se în profunzime la toate cele întâmplate, nu regreta nici o secundă ceea ce se întâmplase. Într-adevăr, avea mustrări de conştiinţă în ceea ce privea comportamentul ei complet vulgar, felul în care gemuse atunci când el o atinsese, faptul că deşi astăzi urma să ţină un discurs despre fostul ei iubit, ea aproape se culcase cu el. Toate lucrurile astea o făceau să-şi piardă minţile.

          Ştiuse de la bun început că fusese o idee proastă să vină aici mai devreme decât plănuise. Ştia că Grant era un tip arătos, şi nu avea nici un dubiu în privinţa asta, acum când îl privea cum doarme. Pieptul lui era masiv, cu muşchi bine lucraţi care acum urcau şi coborau într-un ritm lent. Îşi reţinu imboldul de a-şi plimba degetele prin părul lui răvășit, şi oftă încet.

          Lăsase garda jos în cel mai prost moment posibil. Cooper o intrigase încă de prima dată de când îl văzuse, cu comportamentul lui dur şi cu capul pe umeri. Nu înţelegea ce anume se petrecuse între ei încă de la primele lor conversaţii, dar întotdeauna se simţise atrasă de el. Şi de aceea încercase să îl evite atât de mult.

          Chiar dacă  nu îi mărturisise niciodată, şi oricât de dureros ar fi fost pentru ea în acele momente, îl iertase cu mult timp în urmă. Înţelesese că tot ceea ce îi ascunsese bărbatul acesta era doar felul lui de a încerca să o protejeze de crunta realitate, şi nu avea cum să nu fie recunoscătoare că el încercase orice să-l discrimineze pe fratele ei.

          Şi totuşi, îl abandonase. În perioada aceea, înţelesese totul greşit şi nu era nici pe departe pregătită să se apropie de el. Durerea care mistuia sufletul nu o lăsa să treacă peste. Şi cine ar fi putut să o judece? Chiar dacă ea şi Jacob erau împreună doar de câteva luni, aveau un trecut în urmă. Fusese singura persoană de care se apropiase după tragedia părinţilor săi, şi asta îi adusese ulterior moartea. Se simţea în continuare vinovată pentru că el fusese prins la mijloc în problemele familiei ei, şi totuşi oricât de mult regreta asta nu-l va aduce înapoi.

          Într-adevăr, timp de un an de zile nu avusese nici o altă relaţie, nu ieşise cu băieţii în oraş şi nu accepta propunerile colegilor săi de muncă, dar asta nu se datora numai din cauza lui Jacob. Grant avusese o mare influenţă asupra ei, prin tot sprijinul pe care il oferise. Ultima lor discuţie, cea dinaintea plecării ei din Newtown, o făcu să-şi dea seama că el chiar se ataşase de ea. Şi, deşi nu-şi dorise niciodată să o recunoască în faţa nimănui, simţea asta de fiecare dată când cei doi vorbeau la telefon sau când fratele ei îi spunea că el sunase după ea acasă.

          Zâmbi uşor atunci când el îşi puse mâna sub cap şi se aşeză mai confortabil în pat. Dormea în continuare, aşa că ea îl putea privi nestingherită. Nu ştia nimic despre acest bărbat, vorbiseră doar despre copilăria şi părinţii lor, şi totuşi se simţea în largul ei alături de el. Avea felul acela de a o face să se deschidă în faţa lui, iar privirea lui intensă parcă îi trimitea de fiecare dată fiori pe şira spinării.