Fantomele trecutului

20. Un drum fără întoarcere.

Capitolul 20: Un drum fără întoarcere. 

         O auzi trântind portiera şi întreptându-se spre el. Fiecare muşchi din corpul său era încordat, aşa că închisese ochii strâns şi trase cu poftă din ţigarea pe care şi-o aprinsese.

          O simţi oprindu-se în faţa lui, respirând încet, atât de aproape de pieptul lui. Trăgând aer în piept, parfumul ei îi învălui toate simţurile, făcându-l să simtă fiori pe şira spinării.

          Nu era o minciună. Nu fusese o iluzie. Fiecare părticică din trupul lui o dorea. O dorea acolo, în mijlocul pustiului, o dorea acasă, o dorea pentru totdeauna. În repetate rânduri se gândise că o va putea uita, că dacă va încerca să se ataşeze de altcineva o va putea înlocui din inimă şi din minte şi că el era doar obsedat de ideea că o dorise înainte şi nu o avusese.

          Nu îndrăznea să deschidă ochii, nu voia ca ea să se depărteze de el, o simţea atât de aproape şi momentul acela i se părea atât de intim, deşi soarele încă era pe cer, şi erau în câmp deschis. O auzi dregându-şi glasul.

          — Grant.. eu.. îmi cer scuze, şopti ea. Îmi cer scuze că iubita ta ne-a prins în acea ipostază şi că probabil v-aţi certat din cauza asta. Dar.. dacă i-ai explicat ceea ce s-a întâmplat şi totuşi nu a înţeles, atunci poate că.. poate că nu te merita, ştii?

          Pe chipul lui Cooper se ivi un zâmbet strâmb, slab.

          ,,Parcă mi-ar citi gândurile. Parcă-şi cere scuze că a intrat în lumea mea şi m-a distrus psihic..", gândi el.

          — Nu ne-am despărţit datorită scenei pe care a văzut-o atunci, Hart, a fost tot ceea ce a putut el să spună, trăgând apoi ultimul fum din ţigare. Încă ţinea ochii închişi, cu scopul de a-şi ţine în frâu pornirile lacome care-i acapaseră tot auto controlul.

          — Atunci.. de ce? Ce s-a întâmplat? Te rog, vreau să ştiu ce s-a întâmplat.., vocea ei era încontinuare o şoaptă, glasul dulce rupând fiecare barieră pe care Cooper încercase din răsputeri să o ridice în faţa ei.

          Deschise ochii pentru a o privi. Stătea acolo, în faţa lui, cu mâinile în jurul pieptului, facând-o să pară atât de copilăroasă. Iar ceea ce-l înnebunea cu adevărat, realiză el în momentul în care-şi coborî privirea spre buzele ei, era felul în care ea-şi ţinea buza de jos între dinţi, muşcând-o încet.

          — Asta s-a întâmplat, spuse el scurt.

          Într-o fracţine de secundă, o trase în braţele lui. Fără a mai gândi sau a-i mai păsa de ceea ce avea să se întâmple după asta, îşi puse o mână sub bărbia ei, înălţându-i chipul spre al său. Aplecându-se peste ea, îşi lipi buzele de ale ei, simţind cum inima începe să-i bată cu putere în piept.

          Dar nu mai conta, ceea ce tocmai făcuse era bun făcut. Îşi trecu limba umedă peste buzele ei pline, şi simţi cum toată dorinţa pe care el o avea acumulată pentru ea se revarsă în acel gest. Iar ea, ea-şi trecu braţele în jurul taliei lui, pentru a-l aduce mai aproape de ea.

          Ea, care dorea cu disperare să fie înţeleasă şi care credea că orice bărbat se va depărta de ea datorită atitudinii sale reci, îşi depărtă uşor buzele pentru a-i primi dorinţa nestăvilită. Atunci când el o trase în braţele lui, toate gândurile care-i bântuiau singurătatea se risipiră, şi-i răspunse mut dorinței lui. Dorinţa de a trece dincolo de singurătatea ei.