Fantomele trecutului

16. Cât de tare poate să bată o inimă?

Capitolul 16: 

Cât de tare poate să bată o inimă?

         Cooper se dădu la o parte din calea Ayrei care acum se repezi spre fratele ei, iar Diego făcu câțiva pași temători spre ea, deschizându-și brațele pentru a o îmbrățișa atunci când ea-i cuprinse abdomenul. Ea îl strânse atât de tare în brațe, iar el simțea cum trupul ei mic tremură sub presiunea lacrimilor ce-i năpădeau chipul și a scâncetelor pe care le scotea atunci când încerca să spună ceva.

          Diego îi mângâia spatele încercând să-i calmeze suspinele și-i săruta apăsat creștetul capului. O avea în brațele sale, îi simțea căldura corpului. În sfârșit o avea înapoi și își putea repara greșelile trecutului, îi putea oferi siguranța pe care gratiile mari și scorojite i-o răpiră, îi putea oferi suportul de care avea atâta nevoie acum.

          — Diego.. nu pot să cred că ești aici.. șopti ea. Doamne, mi-ai lipsit atât de mult!

          —  Și tu mi-ai lipsit enorm scumpa mea, declară el sincer.

          Cooper o privea pe Ayra cu duioșie, și sufletul i se umplu de bucurie atunci când o văzu pe aceasta cum își privește fratele. Era împăcat cu el însuși pentru că îi readuse pe cei doi împreună, dar în același timp, în suflet i se cuibărea un sentiment asemeni tristeții, pentru că știa că acum, când fratele ei este liber, pe Ayra nu o mai lega nimic de el. Își terminase cazul, și în curând avea să fie nevoit să meargă mai departe. 

          Pierdut în gânduri, simți cum două mâini micuțe i se cuibăresc în jurul trupului, și se trezi captiv într-o îmbrățișare stângace. Își lăsă privirea în jos și o văzu cum îl strângea în brațe, cum îl privea și ea la rândul ei. Printre lacrimile ce-i brăzdau chipul, se ascundea cel mai sincer și mai frumos zâmbet pe care el îl văzuse vreodată. Simțea cum inima începe să-i bată mai tare și cum stomacul i se făcea ghem.

           Ce era în neregulă cu el? 

        —  Îți mulțumesc, Cooper. Vă mulțumesc amândurora pentru tot ajutorul pe care mi l-ați oferit. Nici prin cap nu-mi trecea că Diego va fi aici acum, nu m-am gândit nici o secundă că voi chiar ați făcut atâtea pentru mine, că mi-ați adus fratele înapoi. Nu știu cum să vă mulțumesc!

          Cooper închise ochii pentru o clipă, și simți cum ea îl strânge mai tare după ce spuse acele cuvinte. Inima încă nu-și revenise la pulsul normal, și, ciudat era că el nici nu-și dorea ca asta să se întâmple. Îi plăcea acel sentiment. 

          — Nu ai pentru ce să ne mulțumești, se auzi vocea lui Nick din celălalt capăt al camerei. Noi doar am făcut ceea ce trebuia să facem, nu-i așa Cooper?

          Deschizând ochii, polițistul văzu privirea bănuitoare pe care fratele Ayrei i-o aruncase, și decise că este timpul să-i dea drumul tinerei. Se îndreptă spre fereastră, acolo unde privea în gol. Nu-și permitea să mai stea lângă ea, nu trebuia să o mai atingă. Era greșit față de ea, față de Mel. 

          Dar era atât bine pentru el. Era ceva ce nu mai simțise niciodată. 

           Și-și dorea mai mult.

          — Ai dreptate, Nick, reuși el să spună. 

          Simțea cum îi venea să arunce cu ceva în ceasul ăla nenorocit care ticăia insistent. Știa că, fiecare bătaie a secundarului duce un singur deznodământ. Ieșirea Ayrei din viața lui.