Fantomele trecutului

3. Doar o fată misterioasă.

Capitolul 3

Doar o fată misterioasă.

- Cu un an în urmă-

          — O să ne distrugi pe toţi! ţipă femeia uitându-se cu groază la adolescentul din faţa ei.

          Incapabil să-şi controleze reacţiile, tânărul care auzi acele cuvinte îşi greoi ridică privirea spre locul de unde provenea vocea. Se ridică, ţinându-şi mâna strângă încordată, apăsând puternic cu degetul mare pe încheietura cotului.

          Camera se învârtea cu el iar respiraţia îi devenea din ce în ce mai sacadată. Vedea totul printr-o ceaţă mult prea densă, şi nu putea destinge sursa sunetului care-l irita atât de mult.

          — Ieşi! strigă el făcând-o pe femeie să tresară.

          Se dădu un pas înapoi şi privi camera care era întoarsă pe dos. Ceea ce i-a atras cu adevărat atenţia era lipsa televizorului din bibliotecă. Oftă exasperată când realiză că el îl vânduse pentru a-şi face rost de marfă. Neputincioasă, îl privi pe tânărul din faţa ei, ţinând presiune asupra venei. Seringa se rostogoli la picioarele ei, şi simţi cum o cuprinde starea de greaţă. Fierea îi urcă ameninţător în gât, aşa că îşi acoperi gura cu palma.

          — O să ne nenoroceşti, ai auzit?! reuşi ea să murmure înainte de a se chirci datorită senzaţiilor ce-i puneau stăpânire pe întreg corpul. Eşti o ruşine pentru noi, înţelegi ce-ţi spun?!

          Vocea ei răsună în toată casa, lucru care devenea din ce în ce mai iritant pentru tânărul aflat într-o stare totală de euforie. Corpul îi era slăbit, iar el se rezema cu spatele de pat, într-o poziţie parcă nefirească, contorsionată. Inspiră adânc, apoi încercă să se ridice pentru a o da pe femeie afară din cameră.

          Ura să fie întrerupt atunci când intra în starea aceasta, când se deconecta de la tot ce îl înconjura. Ura atât de tare să facă acest lucru acasă, dar pentru el devenise pură dependenţă. Totul începuse în cartier, la început se amuza pe seama celorlaţi consumatori, dar curând fusese şi el prins în acest joc bolnav, care avea să-i ruineze într-un timp atât de scurt tot ceea ce voia el să construiască.

          Renunţase la şcoală şi umbla mereu să facă rost de marfă, şi devenise atât de egoist încât profita de pe urma oricui pentru a avea o doză în plus. Nu mai mânca cu zilele, iar atunci când o făcea era doar din cauză că era prea slabit pentru a mai păşi în afara casei. Devenise o legumă, şi nimeni nu putea face nimic în privinţa lui.

          Sora lui murise încă de când era mic, iar toţi cei din jurul său îl abandonaseră puţin câte puţin. Până când, anturajul a fost singurul lucru ce-i umpluse golul lăsat de cei dragi, iar acum nimic din ce ar spune ei n-ar mai conta pentru el.

          Toate aceste amintiri îi repugnară, iar el simţea acum numai furie şi ură la adresa tuturor. Privirea glaciară pe care o avu atunci când se uită în ochii femei, o făcu să pipăie uşor după clanţa aflată în spatele ei.

          Nu putea vorbi cu el. Devenise un monstru captiv în lumea lui, iar când el încercă să se năpustească asupra ei ţipă atât de tare încât o dureau plămânii. Se dădu câţiva paşi în spate, picioarele pleticindu-se unul în celălalt.

          El îşi pierdu echilibrul şi se prăbuşi în faţa ei. Putea să jure că ochii lui erau bulbucaţi, parcă să iasă din orbite.

          Oripilată, începu să alerge pe coridor şi trânti uşa de la intrare, în urma ei auzindu-se sunetele agoniei unei persoane care, până acum, însemna atât de mult pentru ea.