Fantomele trecutului

Prolog.

Cred c-ar trebui să mă dau bătută. Să îi mărturisesc că nu mai pot face față valurilor de sentimente ce mă cuprind atunci când pășește în cabinet. Și totuși, cum ar putea această ființă să își revină, dacă EU - singurul om în care își mai găsește sprijinul în acest moment, o abandonez?

Marvis își mușcă obrazul pe dinăuntru, pentru a regândi ceea ce urma să îi spună copilei ce stătea în fața ei.

Niciodată nu trebuie să te laşi afectată, indiferent de gravitatea situaţiei cu care trebuie să te confrunţi, se mustră doamna Marvis atunci când își făcu în sfârșit curaj se apropie de canapeaua unde se afla pacienta sa. Zâmbi slab, pentru a-i da tinerei impresia că este mulţumită de progresele pe care le făceau.
Oră de consultanță psihologică era pe sfârșite și știa ca urma să își anuleze toate planurile pe acea după-amiază.

Ayra Hart îi provoca întotdeauna mult prea multe sentimente în organism. Nu. O zguduia din fiecare mușchi, îi dădea fiori pe șira spinării numai atunci când se gândea la fiecare lucru pe care l-au discutat de-a lungul ședințelor. Poate că ar trebui să se retragă.

Cazul zdruncinător al tinerei copile a făcut-o să realizeze că poate este momentul să se retragă. Că oricât de multă experiență a dobândit în acești ani ai carierei sale, niciodată nu va fi cu adevărat pregătită pentru dureroasa lume în care trăim. Și mai ales, cazurile ca cel al Ayrei Hart marchează omul , indiscutabil, pe viață.

În realitate, tânăra avea nevoie de mai mult decât cunoştiinţele ei terapeutice pentru a-şi reveni după un asemenea şoc. Şi totuşi, marcată peste măsură de situația pacientei, se simțea obligată să îi ofere speranţe. Oricât de tragică ar fi fost povestea ei, se păstrase pe linia de plutire, ceea ce era într-adevăr un lucru demn de admirat. Ba chiar mai mult, era dovada vie că Ayra era cu adevărat o luptătoare, și se simțea obligată să facă tot ce-i stă în putere să îi arate copilei acest lucru.

- Ayra, nici nu îți pot descrie cât de mult mă bucur să văd rezultatele muncii noastre. Cu mâna pe inimă îţi spun că sunt mândră de tine, vorbi Marvis pe un ton cald, menit să-i ofere fetei încredere. Dar ține minte, nimeni nu depășește o astfel de traume într-un timp atât de scurt, așa că nu te învinui dacă simți că bați pasul pe loc, completă ea pe același ton, vorbind cât mai încet și mai blând, de parcă și-ar vorbi mai mult pentru sine.

Făcu o pauză dându-i tinerei ocazia să adauge ceva, dar liniștea din încăpere era mult prea grea și sufocantă pentru ea și simți nevoia să alunge acea tăcere apăsătoare.

- Nu există un anume timp sau anumiți pași pe care ar trebui să îi urmăm ca să depășim lucrurile de acest gen, și știm deja că fiecare om se vindecă în termenii și condițiile sale, dar tu, tu draga mea ești extraordinar de puternică.

Făcu o pauză pentru a vedea reacțiile fetei. De la expresiile involuntare ale feței, până la în inexpresivitatea ochilor ce privesc pierduți spre ea. Văzuse extrem de multe la viața ei. Totuși, persoana care stătea acum pe canapeaua din fața ei îi schimbă radical orice percepție căpătată de-a lungul anilor.

O văzu tresărind uşor atunci când rosti ultimele cuvinte, dar alegerea fetei de a-și aținti privirea în pământ îi dădea bătai de cap lui Marvis. Cea din urmă trase adânc o gură de aer în piept înainte de a continua.

- Nu te aștepta să fii capabilă să treci peste toate astea atât de curând. Totul necesită răbdare şi timp. În schimb, niciodată nu trebuie să îți pierzi speranța.