Fantomele trecutului

9. Nu mă lăsa singură.

   Capitolul 9: Nu mă lăsa singură.

          Cooper se grăbi să iasă din spital, apoi coti la stânga și de așeză pe una din băncuțele aflate vis-a-vis de spital. Își scoase din buzunar un pachet de țigări, pe care-i lua mereu cu el deşi nu se considera un fumător în adevăratul sens al cuvântului. Cel puțin, nu unul înrăit. Aprinzându-şi ţigara îl sună pe Nick, pentru a-l pune la curent cu situația tânărului Miller.

          — S-au tras două focuri de armă, în același loc, preciză Nick. Unul din gloanțe a fost găsit în stern, pătrunzând prin cutia toracică şi perforându-i primele două coaste.

          Cel care a tras, avea un plan bine pus la punct. A trage de doua ori în același loc înseamnă a nu ezita nici măcar un moment. Dreptaci, doar așa putem explica traiectoria glonțului. Și poate cu un cap mai înalt decât victima, se gândi Cooper. Nu avea rost să spună toate astea cu voce tare, Nick știa și el deja toate astea.

          — Arma folosită? întrebă Cooper sec trâgând agale un fum din ţigare.

          — Glock'17.

          Lui Cooper îi scăpă o înjurătură printre dinți. Cu fiecare an care trecea, arma aia devenea tot mai uzuală atât în rândul polițiștilor dar și a civililor cu permis port-armă.

          — Bănuiesc că nu a fost găsită la locul faptei, corect ?

          — Exact. Mai e ceva ce ar trebui să știi, Cooper. Învățătoarea unui grup de elevi care preda la școală primară, a raportat unui pădurar că azi dimineață, la o activitate extra-școlară au găsit într-un luminiș din pădure urme de sânge. Dâre care duc spre râu.

          — Braconieri? întrebă Cooper ştiind mai apoi că această remarcă este inutilă.

          — Puţin probabil. Acum mă îndrept spre locul incidentului, apoi vin la spital să te schimb. Cu siguranță ai nevoie de somn.

          — Hmpf, slabe șanse să închid vreun ochi. Puştoaica arată îngrozitor Nick. Refuză să-mi spună ce s-a întâmplat dar în schimb m-a întrebat de iubitul ei.

          — Deci a reuşit să se trezească, remarcă Nick.

          — Da. Mă suni în momentul în care afli ceva important legat de pădurea aceea.

         — Am înțeles, încheie Nick conversaţia.

          Cooper se îndreptă deja înapoi spre spital, deși nu terminase nici măcar jumătate din țigară. Își mai făcu o cafea, şi înainte de a-şi băga telefonul în buzunar verifică totuşi mesajele. Nu avea nici o notificare de la blondă. Era de aşteptat, din moment ce a plecat în toiul nopții fără să-i precizeze unde merge sau cât stă. Și nu a sunat-o nici a doua, nici a treia zi. 

          Dădu indiferent din umeri, și porni agale spre secţia de terapie intensivă. Nu era nici prima, nici ultima care pleca. Ele oricum nu i-ar fi înţeles stilul de viață.

○○○

          Nicholas trânti portiera mașinii, și se uita, printre ramurile mari ale copacilor, la razele soarelui. Mirosul îmbietor al frunzelor uscate şi lumina ce își făcea loc printre ramuri și îi bătea peste chipul încruntat, făceau acest moment unul de relaxare pentru el, dar aparent astăzi nu-și permitea luxul acesta.