My World - HS

Capitolul 30

O pierdem

Are tensiunea prea mare

Stabilizati-o!

O pierdem! Repet, o pierdem!

Bataile inimii incep sa scada

Am pierdut-o.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Am deschis ochii usor. Capul imi era greu si ma durea ingrozitor. Nu imi amintesc nimic din ce s-a intamplat aseara. Capul ma doare si mai tare cand incerc sa imi amintesc. Este ca si cum as fi baut o gramada si acum nu imi pot amintii nimic. Poate ca asta am facut. Dar totusi, de ce am facut asta? Mi-am ridicat usor capul, vazand totul alb in jurul meu. Nu era un dormitor, era doar o camera alba fara nimic. Am cautat usa sa plec, dar nu exista. Nici usi, nici ferestre, nimic. Era ca o cutie mica si alba de unde nu poti scapa. Ceea ce ma enerveaza e ca nu imi pot aminti de ce sunt aici. Ceva a scartait in spatele meu si m-am intors imediat, vazand o usa ce statea intre-deschis. Dar cum?....Pana acum nici nu exista si acum dintr-o data a aparut. Ce naiba? Am innebunit sau oare bautura m-a luat si mai tare de cap. Am iesit din aceea incapere, pe care nu o puteai numi camera si am inceput sa ma plimb pe un hol lung, foarte lung si la fel de alb. Alergam pe holul imens, care parca nu se mai termina. La capatul holului era o usa neagra. Curiozitatea mi-a invins frica, indreptandu-ma acolo. Am intrat, dar de data asta, nu era nicio camera alba. Era o incapere intunecata, cu un scaun in mijloc. Ceva, cu o putere inimaginabilă, m-a împins pe scaun, neputând sa ma misc. Eram impietrita, niciun muschi din corpul meu nu reactiona. M-am zbătut panicata, gandindu-ma repede la un plan cum as putea scăpa.
-Nu exista scăpare, o voce groasa a spus din umbra.
M-am uitat împrejur, ochii mei cautand acel bărbat care a spus asta. Tot ce puteam vedea era doar întuneric.
-Cine esti? Am intrebat speriata. Am auzit niște pasi cum se apropie de mine. Încercam cu disperare sa scap, dar încă nu imi puteam controla corpul.
-Diavolul, draga mea, iar tu esti oaspetele meu. Nu ii puteam vedea fata si nici nu vroiam. Il puteam auzi plimbându-se pe lânga mine. Mi-am tras gâtul când am simțit o lama ascutita.
-Asta este imposibil. Am spus, încercând sa imi opresc lacrimile.
-Ai ales cum sa iti termini cartea. Ultimul tau capitol s-a sfarsit scumpo si nu a fost un happy end...nu pentru tine.
-Tot ce se întâmpla, nu este real, stiu ca visez, trezește-te Selly! Imi spuneam, zdruncinandu-ma cat puteam de tare. Il auzeam cum radea, o voce malefica ce imi dadea fiori.
-Nu este cale de întoarcere. Ii auzeam vocea in cap, facandu-ma sa tremur. A venit drept in fata mea, acum privindu-l. Am rămas socata când am vazut cat de...frumos poate sa fie. Nu este deloc cum am auzit in povesti sau cum mi-l imaginam.
-Ce este scumpo? Nu te așteptai sa arat asa? Am dat din cap încă privindu-l.
-Nu uita ca diavolul este real si el nu este un mic om roșu cu coarne si codita. El este frumos, pentru ca este un inger căzut si obișnuia sa fie favoritul lui Dumnezeu.
Gura mea a rămas deschisă, realizând ca totul este defapt adevara. Dar cum am ajuns eu aici?
-Cum ai ajuns tu aici? M-am incruntat dandu-mi seama ca el imi poate citii gandurile. S-a uitat in ochii mei, fixandu-ma cu privirea. O grămada de imagini mi-au trecut prin cap. Pastilele, lama, eu, Harry, Lissa, cada si in sfarsit eu stand intr-o mare de sânge, cu lacrimile pe obraz si cu ultimele cuvinte tot despre el.
-Tu ai ales asta si acum nu te mai poti intoarce. Nu mai poti avea o a doua șansa. Te voi omor, ducându-te in iad o data cu mine.
-Întotdeauna exista o a doua șansa. Am spus plangand.
-Nu si de data asta.
Câteva raze s-au prăbușit asupra mea, luminand locul in care stăteam. Nu stiu de unde veneau acele raze puternice. Ma încălzeau si imi dădeau sentimentul de încredere si siguranță.
-Cred ca El crede altceva, dar eu nu. A spus, încercând sa își bage ghearele in gâtul meu. Am tipat facandu-ma mica si inchizand ochii. Dupa câteva secunde, i-am deschis, vazandu-l pe jos trântit de un alt bărbat.
-Tata? Am intrebat in soc, vazand ca este el.
-Fugi Selly! A tipat catre mine, facandu-mi cu mana sa plec.
-Dar tu? Am tipat.
-Du-te!
-Dar unde? Am intrebat dezorientata.
-Oriunde, fugi! Fi liberă! A tipat încercând sa il tina acolo, departe de mine. Am fugit din acea camera, uitandu-ma inapoi cu lacrimi. Fugeam in continuare, întunericul fiind oriunde. Alergam cat ma tineau picioarele încercând sa scap, dar era ca si cum ma urmarea. Am auzit o voce in capul meu ce imi spunea sa merg in fata spre usa. Continuam sa alerg dar nicio usa nu imi apărea. Imediat ce am zărit-o, am alergat spre ea, deschizând-o si căzând in abisul întunericului.