Societatea Secretă

Capitolul XIII

Atat de previzibil...
Partea I

- Innecate-ai cu oasele lui Bambi, mincinos, afemeiat, nesuferit, nenorocit, neserios, nerecunoscator si inca ceva la fel de josnic ce esti ca nu stiu cum sa te mai injur! Cum indraznesti sa ma parasesti in felul acesta? tip eu in telefon si ma opresc sa inspir adanc, asteptand un raspuns din partea lui.

- Domnisoara, nu stiu cine esti, dar cred ca ai gresit numarul! se aude o voce plapanda, de femeie, mai in varsta, si plina de amuzament, in partea cealalta a telefonului.

- Damon? intreb din nou pentru a ma asigura ca nu mi s-a parut ca aud gresit.

- Domnisoara, aici nu este nici un Damon. Imi pare rau dar ai gresit numarul! Poate ai format gresit? ma intreaba ea, facandu-ma sa ma uit in telefon si sa vad ca, intradevar, tastasem alt numar.

- O, Doamne Dumnezeule! Regret nespus! ii spun sincer, stanjenita pentru felul in care am vorbit mai devreme cu batranica.

- Este in ordine, scumpo! Dupa cate am auzit tipul si-o merita. De data asta suna-l pe el si spune-i tot ce ai tu pe suflet. Bine? Hai suna-l repede pana nu ti se risipeste furia si fa-l sa plateasca pentru ceea ce ti-a facut! Orice ar fi asta! imi spune ea, amuzata, si dupa alte cateva scuze si pareri de rau, incheiem conversatia.

Raman cu privirea in telefon, unde, pe display era o poza cu mine si Damon, in care era complet stanjenit deoarece ma aflam inca sub vraja de copiere a identitatii tripletului Trevor, iar eu voiam sa il imbratisez.

Poza a fost facuta de mama, pana ca tata sa le spuna de planul matusii mele Gwendoline si al Societatii Secrete de a porni un razboi impotriva vampirilor, subjugand varcolacii, prin uciderea celui ai carui stramosi le-a adus, in primul rand, libertate tuturor creaturilor lunii celestiale.

Totodata, poza aceasta avea sa fie ultima pe care noi doi o mai faceam impreuna.

Cu cateva ore inainte...

- Doll? sare mama de gatul meu, de indata ce intru pe usa, luandu-l apoi si pe tata in brate. Cat ma bucur ca sunteti in siguranta! Doamne Doll, spune-mi ca ai amuleta aia blestemata si ca a meritat sa te preschimbi in barbat pentru a o obtine!

Ii aprob si apoi intru in casa, in timp ce tata o ajuta pe Bethany sa se sprijine de el si sa intre si ea.

- Cerule! Tu ce ai patit, scumpo? o intreaba mama pe Bethany, care ii zambeste usor, desi, la felul cum arata, numai fericita nu parea a fi.

- Mai intai, lasa-ne sa ne tragem sufletul si apoi va spunem totul! afirma tata, ajutand-o pe Bethany sa se aseze pe canapea.

In acel moment pasesc in camera, Damon, Alexei si Valerie, care parea, inca, suparata pe mine.

- Doll? ma intreaba Damon, pastrand o distanta destul de mare, fata de mine. Ce s-a intamplat? Ai reusit sa iei amuleta? Cat timp vei mai fii sub efectul vrajii? Lupul meu a innebunit de cand ai plecat!

- Pai atunci sa il potolim! ii spun si ma reped sa il iau in brate, simtind cum ceva in pantalonii mei se trezea la viata. O! Iar trepideaza! il anunt, aratandu-i spre zona dintre picioarele mele si facandu-l sa maraie.

- Doll, pentru numele lui Dumnezeu, sper ca nu vrei sa ma atingi acum. Nu vreau ca lupul meu sa iti faca ceva!

Mama scoate telefonul, amuzata pana peste limita, si ne face o poza chiar in acel moment, in care eu radeam de mama focului, iar Damon era ingrozit de faptul ca il luasem in brate, dar si de cortul din pantalonii mei care il intepa.