Aud melodia binecunoscută a ceasului de dimineaţă. Prind telefonul în mână şi îl sting.
- La naiba, îmi spun, sună în continuare.
Casc ochii cât pot de tare către el şi încerc să apăs butonul de amânare. Degeaba s-a blocat touch-ul.
- Nu se poate, mormăi îmbufnată! Ce se întâmplă? Vreau doar să îl opresc.
Melodia asta devine enervantă deja. Fără să stau prea mult pe gânduri îl apuc şi dau cu el de pământ. Sare din el bateria, tot... şi ghici ce? Melodia cântă mai departe. Asta chiar este ciudat... Fac o mişcare bruscă pentru a mă ridica după el!
Buff, mă trezesc, sunt pe jos!
- Of, nu din nou! Bolborosesc.
Caut din priviri dispozitivul care îşi deapănă iar şi iar melodia, pe care tocmai eu am ales-o, să-mi facă trezirea cât mai lină. Hmm ţi-ai găsit trezire lină, îl sfârtec, îl sting, dau cu el şi el tot cântă! Da, este clar iar am dormit aşa de bine pe melodia lină, încât am visat că nu mai tace!
Mă ridic alene de pe podeaua care m-a trezit de fapt şi mă îndrept spre noptiera unde se află aparatul neatins.
- Aha, mă cert cu el, acum ştii să taci după ce mă faci să am coşmaruri, continui cearta cu aparatul care a intrat în stand by pentru următoarele cinci minute.
Glisez ecranul şi ochii îmi devin cât două cepe când văd, nu doar că este ora şase dar mai este şi sâmbătă!
- Pe bune? Doamne Miruno, cât poţi fi de zăpăcită? Mă ceartă vocea interioară!
- Taci, răspund prompt, acum mă cert eu cu mine? Gata înapoi la somn zic printre dinţi! Arunc aparatul pe unde apuc, printre aşternuturi, nu se poate ca lucidă fiind să îl dezmembrez, nu, nu, asta se întâmplă doar în vis...
Şi în vis cad şi eu cât ai zice unu, doar e sâmbătă!
****
Bubuituri puternice se aud în uşă! Pipăi patul să fiu sigură că sunt trează! Da este ok îmi spun, apoi starea mi se schimbă brusc.
- Ce mai este acum? Mă întreb. Nu vreau decât să dorm, cer oare prea mult? Bolborosesc în timp ce îmi îndrept paşii spre uşă.
Când ajung pe holul de la intrare, înţeleg însă tot... picioarele mele fac contact cu apa care pluteşte din bucătărie, având ca izvor nesecătuit tocmai tubul flexibil de sub chiuvetă.
Brusc îmi revin şi mă rog Celui de sus să nu fi ajuns apa până la parter.
- Imediat, strig în timp ce fug să închid robinetul.
În sfârşit se opresc şi bubuiturile în uşă. Se opreşte şi vâjâitul apei.
- Bun, îmi spun câteva momente de linişte. Pff halal sâmbătă mă aşteaptă.
Trag aer în piept deschid uşa şi dau drumul la vorbe din prima, stau de când mă ştiu la bloc, aşa că turuitul este întotdeauna cea mai bună metodă de a rezolva aceste situaţii cât mai simplu şi fără prea multe vorbe goale, gen vai dar cum s-a putut întâmpla aşa ceva, vai, vai... bla, bla, bla!
Învârt cheia în uşă, deschid şi încep:
- Mă scuzaţi, dar tocmai s-a spart tubul flexibil, e plin de apă şi la mine, nu am auzit deoarece dormeam, am avut o săptămână grea, vă rog să mă scuzaţi dar trebuie să strâng apa acum, am să vă caut mai târziu şi dacă, credeţi că este necesar luăm dispersit şi remediem problema, facem să fie bine! Spun toate dintr-o singură suflare, privirea am aţintit-o undeva în spatele persoanei din faţa uşii mele, în situaţii din astea nu am nevoie să văd priviri pline de reproş.
Abia acum că am terminat tot ce am avut de zis, caut privirea să văd ce efect a avut micul meu discurs rostit pe nerăsuflate.
- Este ok, îmi răspunde tânărul, am vrut doar să te rog să închizi apa, este apă rece, nu vor rămâne urme!
Este tot ce apucă să zică înainte să-i trântesc uşa în nas!
- La dracu Miruna, mă cert singură, eşti chiar imposibilă, îmi continui discursul cu mine, cum să uiţi că dormi în lenjerie intimă!
O uşoară bătaie în uşă se aude din nou...
- Ăă putem vorbi mai târziu? Răspund tânărului, care privit prin vizor, pare chiar frumuşel, hei ce faci? Mă cert imediat singură.
- Da, nu mă deranja să vorbim nici acum, îl aud chicotind.
- Nesimţitule, o şoptesc pentru el, şi tu proasto, o spun pentru mine ai treabă de făcut, nu să te holbezi pe vizor la noul vecin.
- Apropo sunt Sorin, noul vecin, mi-ai cam adus ploaia în casă nouă, crezi că ne putem vedea la o cafea mai târziu să vorbim? Se aude vocea de dincolo de uşă?
- Da, răspund scurt, nu mai vreau să lungesc penibilul situaţiei, ce naiba am spus da? Nu, nu pot rectific imediat răspunsul.
Prea târziu însă, în faţa uşii nu mai este nimeni...
