Sorin
Încerc să deschid ochii, dar ploapele îmi sunt grele. Nu ştiu unde sunt sau ce am păţit. Aş vrea să ştiu ce mă înconjoară, dar nu reuşesc decât să văd o ceaţă groasă şi o umbră care se agită în faţa mea.
- Unde sunt? încerc să întreb dar tot ce îmi iese pe gură sunt doar nişte sunete. Nu sunt foarte convins că cel sau cea de lângă mine mă înţelege, aşa că încep să îmi mişc şi mâinile pe care le simt grele precum doi bolovani, în încercarea de a mă face înţeles.
Încercările mele de a comunica dau roade, astfel că în mai puţin de trei minute sunt prins de mână şi o voce feminină îmi umple timpanele cu galsul ei atât de cunoscut:
- Hei adormitule, te-ai trezit, sunt Nicoleta, verişoara ta, de două zile zaci inconştient, ne-ai speriat de moarte, şi simt cum se îndepărtează, stai liniştit, îmi spune atunci când observă că încep să îmi agit mâinile, anunţ doar că te-ai trezit şi mă întorc, mă linişteşte ea.
Miruna
Stau pe banca din faţa spitalului şi privesc ceasul cu nerăbdare. Aştept de la ora patru să am acces în spital, m-am terfelit toată noaptea de pe o parte pe alta, aşa că am decis să îmi încerc norocul. Domnul care păzeşte spitalul nici nu a vrut să discute cu mine m-a invitat de fiecare dată foarte politicos să revin la ora opt, atunci când începe programul de vizită. Tot ce am putut negocia cu el a fost că pot să aştept pe banca din faţa, dar şi asta să o fac în linişte, mi-a adus chiar şi o cafea de la tonomatul din hol, am fumat câteva ţigări, iar acum sunt nerăbdătoare este opt fără cinci minute iar dragul meu prieten, căci ne-am şi împrietenit în ultimele ore petrecute împreună, nu a deschis încă poarta. Privesc cu jind cum intră personalul care, probabil fac schimbul de tură, şi cred că este pentru prima dată în viaţă când îmi doresc să lucrez într-un spital.
Mă las pe spate descumpănită, şi decid să mai am răbdare, ce au fost patru ore, ce sunt cinci minute, mă îmbărbătez singură. Am trecut azi noapte şi pe la apartamentul lui Sorin, în speranţa că, Nicoleta va fi acasă, am vrut să îmi cer scuze pentru comportamentul meu copilăresc, dar cum nu a fost nimeni să-mi răspundă, bănuiesc că ea este aici, şi că a stat toată noaptea cu el.
- Ah, mă ridic de pe bancă frecându-mi mâinile una de alta, nu mai am răbdare iar oboseala ultimelor ore deja îşi spune cuvântul.
Mă îndrept spre portarul care mă întâmpină cu un zâmbet pe faţă.
- Bună dimineaţa, domnişoară, vă rog intraţi, îmi face semn cu mână!
- Mulţumesc, bâigui şi mă grăbesc să aflu amănunte despre viitorul meu soţ.
Ajung în faţa pupitrului unde o domnişoară frumoasă îşi face de lucru printre hârtii. Îi dau datele despre pacientul pe care doresc să îl văd, iar aceasta îmi indică etajul şi salonul spre care trebuie să mă îndrept. Nu mai pierd nici o secundă, şi o iau direct pe scări, la lift este deja îmbulzeală, aşa că... decid, scările sunt cel mai scurt drum.
Sunt deja în faţa salonului cu mâna pe clanţă, când o asistentă mă opreşte.
- Îmi pare rău, dar nu puteţi intra, pacientul tocmai s-a trezit din starea de inconştienţă, iar acum trebuie să vină medicul pentru examinare, am să vă rog să luaţi loc, îmi spune şi îmi indică un scaun liber de pe hol.
- Vă rog îmi puteţi spune ce s-a întâmplat? întreb asistenta mărindu-mi ochii, de la ceea ce am auzit, stare de inconştienţă.
- Domnişoară, îmi răspunde aceasta măsurându-mă din cap până în picioare, nu sunt în măsură să vă dau detalii, tot ce pot să vă zic este, că a fost inconştient de două zile, iar în această dimineaţă s-a trezit, nu are nimeni acces la el până ce medicul nu îl examinează. Toate vorbele curg din ea mai ceva ca valurile mării, iar când taifunul s-a oprit, îmi întoarce spatele şi pleacă.
Sorin
Nu ştiu de cât timp a plecat Nicoleta din salon, dar cert este că mi se limpezeşte vederea şi pot distinge destul de clar amănuntele, ce îmi confirmă că mă aflu într-un salon de spital, am mâinile împunse cu ace şi pot vedea cum mi se scurge prin vene substanţele care atârnă de stative. Încerc să mă ridic în şezut. Ce naiba, mă întreb, nu îmi simt picioarele deloc, e ca şi cum nu le-aş avea dar totuşi sunt conştient că sunt acolo.
Atunci îmi revin în minte imagini, cearta cu Miruna, eu la tragere, da, stop... îmi spun, acolo, acolo s-a întâmplat ceva... şi brusc îmi amintesc:
Eram, pregătit de tragere, când am ştiut că ceva nu este în regulă cu arma ce o aveam pregătită pentru a efectua exerciţiul , mai ţin minte că am aruncat-o şi am strigat,
- Explodează, iar apoi o bubuitură şi imagini ca de foc, iar eu simţeam că plutesc, şi dint-o dată am făcut contact cu pământul, unul puternic, am simţit că mi se rup oasele, şi apoi... întuneric.
- La naiba, îmi spun şoptit, Miruna unde este, nu pot să îmi suprim gândul, precis este supărată, trebuia să vorbim să lămurim nişte lucruri.
Nu îmi termin şirul gândurilor, că uşa salonului se deschide, un domn în halat alb apare primul, urmat de asistentă, observ din uşă ochii disperaţi ai Nicoletei, iar vocea doctorului ce îi ordonă.
- Aşteptaţi pe hol, până examinez pacientul, după veţi putea intra pe rând îi spune aceasta.
Pe rând? Repet şi eu în gând ultimele cuvinte ale omului în halat alb, Oare este şi Miruna? Este întrebarea ce mă macină cel mai mult şi la care mi-aş dori să aflu un răspuns pozitiv cât mai repede cu putinţă.
Ascult în tăcere ceea ce medicul vorbeşte cu mine, se pare că nu am alte probleme majore decât cea de la coloană... şi nu se ştie exact dacă poate fi recuperată.
- Mai trebuie făcute nişte analize, îmi spune medicul, eu, continuă el, după ce îmi examinează cu atenţie reflexele din picioare, bănuiesc că se va putea recupera în timp, dar asta nu o pot spune cu certitudine, trebuie să vedem exact despre ce este vorba, cu privire la traumatismul coloanei vertebrale, pe care tocmai l-aţi suferit. Din cauza stării dumneavoastră din ultimele două zile nu am putut face investigaţii mai detaliate. Dar acum că v-aţi trezit o să ne punem pe treabă, îşi încheie acesta dialogul cu mine şi mă loveşte peste umăr prieteneşte în semn de încurajare.
Tot cerul cade pe mine în acel moment, singurul meu gând este cum aş putea să o supun pe Miruna unei astfel de vieţi. Aşa că decid din nou pe moment, impulsiv că totul se va termina între mine şi ea.
- Doar Nicoleta poate avea acces în salon, spun sec asistentei care m-a informat de cele două domnişoare care aşteaptă să mă viziteze.
