Pufnesc în gând, atunci când îl văd că se îndreaptă spre parcare.
- Pe bune, îmi spun în gând, ce e cu băieţii din ziua de azi, de ce vor toţi să-şi etalaze bolizii? Nu vreau decât o cafea şi puţină vorbă.
- Nu cred că este o idee bună! Îi spun în timp ce se pregăteşte să deschidă maşina. Este ok, cunosc o cafenea în apropiere şi servesc o cafea bună rău de tot, putem merge pe jos.
Observ că îmi zâmbeşte, ceea ce mă duce cu gândul la faptul, că propunerea mea îi surâde, îl simt oarecum încântat de faptul nu sunt foarte impresionată de bolidul lui.
O pornim fără prea multă vorbă spre cafeneaua mea preferată. Îl privesc cu coada ochiului şi pare aşa de drăguţ, se fâstâceşte pentru câteva secunde, are intenţia de a mă prinde de mână, dar cu un zâmbet ascuns înăuntrul meu, îmi aranjez mâinile uşor în buzunarele salopetei lejere pe care am ales să o port astăzi. Mişcarea o fac să pară cât mai naturală, şi nulas să se vadă faptul că i-am observat fâstâceala.
Ajungem şi atmosfera din cadrul cafenelei care îmi este atât de dragă, totul emană căldură în această încăpere, este un loc în care mă simt ca şi acasă, îl face şi pe el să se destindă. Pot vedea că îi place, răsuflă uşurat iar crisparea ce l-a însoţit tot drumul pare să dispară cu totul.
Ocheşte o masă mai în spate şi mă ghidează uşor spre locul pe care l-a ales, simt cum mâna lui îmi atinge uşor spatele şi tresar involuntar. Se apleacă spre urechea mea şi îmi şopteşte.
- Uşurel vecina, data viitoare nu te mai speriu, vei fi întrebată, iar tot ce voi face va avea acordul tău spus cu voce tare. Zâmbeşte din nou în stilul lui caracteristic, iar eu simt că mă voi scurge şi voi deveni una cu podeaua.
Norocul meu este, că ajungem la masa mult dorită. Ne facem comozi, şi nu pot să spun din ce motiv dar discuţiile noastre decurg foarte natural, normal, am momente în care simt că îl cunosc de o viaţă şi că totul merge pe făgaşul pe care ar trebui să meargă.
Aflu în acest mod despre el că lucrează în cadrul armatei, că are un frate mai mare, dar care este dincolo de ocean, par o familie reuşită şi eu îi povestesc câte ceva despre mine, sunt mai reţinută decât el, facem şi nişte glume specifice nouă.
Doamne deja am început să vorbesc cu noi. Îmi place, place, place ăsta este adevărul, nu am ce să mai ascund de mine aceste gânduri. Nu ştiu dacă este atracţie sau ceva mai mult, dar cert este că prezenţa lui în viaţa mea mă face să mă simt bine, şi că îmi doresc să fim cât mai apropiaţi, să ne cunoaştem, să petrecem timpul împreună.
Seara ne prinde plimbându-ne prin parc. Ne ţinem de mână.
Când am ieşit din cafenea l-am privit cu un zâmbet ştrengăresc .
- Ce e? M-a întrebat când mi-a văzut zâmbetul.
- Întreabă-mă am spus hotărâtă.
- Ce? Părea puţin nedumerit.
- Ai spus adineauri că orice doreşti mă vei întreba şi că nu mă vei mai speria.
- Aaaa, da, îmi face el jocul, domnişoară îmi daţi voie să ţin mâna dumneavoastră într-a mea?
Şi mai face şi o reverenţă.
Ridic nasul uşor în vânt şi îi pun mâna peste mâna lui, acesta o cuprinde tandru şi o sărută uşor.
Ne bufneşte râsul, este atât de drăguţ momentul încât aş prefera ca această zi să nu se mai sfârşească.
- Domnişoară, continuă el jocul, mă însoţiţi la o plimbare pe aleea parcului printre copaci, până ce luna va răsări?
- Sigur că da, domnişorule, intru şi eu în atmosfera lui, dar să nu uitaţi să mă aduceţi acasă îmediat după ce luna răsare, s-ar putea să mă transform într-o vrăjitoare urâtă şi rea sub clar de lună. O strâmbătură îmi apare pe faţă din dorinţa de a fi cât mai credibilă.
- Brrr, vine răspunsul lui prompt, nu aş vrea ca această frumuseţe să se piardă, aşa că totul va fi aşa cum ordonaţi prinţesă.
Mă trage apoi într- o îmbrăţişare şi îmi sărută creştetul capului părinteşte.
Seara se lasă uşor peste oraş, nici nu am simţit când a venit, nu am avut timp să număr nici ore nici minute, ne-am desfătat cu îngheţată, vată pe băţ şi bineînţeles glume multe glume, râsete şi joculeţe nevinovate, de-a domni şi domniţe.
A fost o întâlnire frumoasă, unică aş afirma eu, nu am mai trăit ceva de genul acesta niciodată. A fost o adevărată relaxare, întâlnirea noastră, totul a fost... natural, pur şi simplu a venit de la sine.
Luna a răsărit de mult dar nu îmi vine să mă duc acasă.
Stăm pe banca de pe marginea lacului ce se află în parc .
- Nu te vei transforma, nu este aşa domniţă?
Mă ridic să îi văd privirea, sclipeşte mă priveşte serios de data asta, şi ştiu că este ceva cu subînţeles, deşi mi-a povestit multe despre el azi, a spus că mai sunt, dar le lăsă şi pentru altă zi.
Mă strânge la pieptul lui şi mă întreabă:
- Îmi dai voie să te sărut?
- Da, răspund cu vocea răguşită şi sugrumată de emoţie.
Îmi prinde faţa în palme îmi plasează la început săruturi mici, după care îşi mută o mână în spate îmi prinde ceafa, iar buzele noastre se contompesc într-un sărut ce mi se pare atât de ireal, şi totuşi este real, îl trăiesc îl simt aici şi acum, cu acest "dezaxat", sexy, incredibil de frumos şi foarte amuzant.
