Sorin
Au trecut şase luni de coşmar pentru mine. Când a intrat Miriam în sala de recuperare, am crezut că nu mai am aer să respir. Numai gândul că o voi pierde pe Miruna, şi eram ca un leu în cuşcă.
Colegii mei au venit mai târziu în vizită.
- Băi, domnule, s-a adresat unul dintre băieţii veniţi în vizită kinetoterapeutului meu, fă-i la ăsta să-i meargă picioarele odată, să-l însurăm, că e buimac rău.
Pe parcursul acestor luni nu m-a înţeles nimeni, unii au făcut mişto, alţii m-au apostrofat. Miriam şi Nicoleta mi-au fost cel mai mult alături. Din ziua în care am aflat că mă pot recupera, am început plănuirea evenimentului ce va avea loc astăzi. Mi-am asumat şi riscul ca Miruna să îmi întoarcă spatele, dar speranţa mea este că mă va înţelege. O iubesc din tot sufletul şi nu am vrut să o supun chinului meu, sunt sigur că mi-ar fi trăit durerea la fel de intens cum am trăit-o eu, dar eu ăsta sunt nu pot să distrug persoane pe care le iubesc şi de aceea am şi îndepărtat-o. Aş fi murit sigur dacă ajungeam în Afganistan, şi aşa am fost răscolit pe toate părţile.
Am început în ultimul timp să fac primii paşi, este un sentiment de renaştere pe care nu îl pot exprima în cuvinte, asta mi-am dorit de fapt să fac paşi spre altar, spre ea, spre fericire. L-am stresat la maxim pe antrenor, am dublat numărul orelor de recuperare, deşi eram prins în dureri crunte, nu am schiţat nici măcar o grimasă, mi-am dorit acest lucru mai mult ca orice pe acest pământ şi nici o durere nu ar fi putut să mă oprească.
Sunt ultimele pregătiri, am închiriat platoul de pe dealuri unde s-a construit un loc mirific, inima îmi bubuie în piept de emoţie, nu am mai simţit-o pe Miruna de luni întregi, iar acum cel mai tare mi-e frică de respingere.
Tovarăşii mei mă îmbărbătează unii, alţii mă iau la mişto momentele lor preferate sunt atunci când critic mai ră ca o soacră, după cum mi-a spus unul dintre colegi, operaţiunea de aranjare a meselor.
- Dacă te refuză, dai de bãut, îmi zice unul dintre ei.
Aşa este între băieţi, nu mă supăr, doar afişez un zâmbet în colţul gurii cu însemnătatea de... vezi să nu! Adevărul este însă că aş înnebuni aş fi spart, gol pe interior fără ea.
Nu iau în seamă pe nimeni, vreau doar ca totul să fie perfect. Nici o cută pe faţa de masă sau un lucru care nu este pus la locul lui, nu este permis la această petrecere. Va cel mai important eveniment din viaţa mea, nu am decât două opţiuni, fie mă împlinesc ca om, fie pierd tot, nu cred că există cale mijloc.
Degetele încep să îmi tremure pe chitara ce o am în mână, atunci cân aud motorul maşinii care opreşte. Ştiu că sunt ele, totul a fost planificat în cel mai mic detaliu. Când ochii mei au în faţă imaginea ei, am impresia că văd un înger, şi atunci încep să cânt, ochii mei nu se dezlipesc de ea, iar ea stă şi mă priveşte mută. Inima mea tremură mi-e frică să nu se întoarcă şi să plece. Am un moment de extaz, atunci când pun chitara jos şi dau să mă ridic, e tot acolo, este neclintită şi mă priveşte.
- La iubita mea merg singur, strig la cele două fete care sar să mă ajute. Nu am nevoie de ajutor, am nevoie doar de ea, să rămână cu mine.
Mă îndrept spre ea, aş da orice să pot alerga, să pot să scurtez acest acest drum, mi se pare cel mai lung drum pe care l-am făcut în viaţa mea.
Mâinile mele cuprind corpul ei firav şi simt cum rezonăm, un zvâcnet de derere iese din pieptul ei iar rafala de plâns a eliberări ce o are în braţele mele, mă face să izbucnesc şi eu ca un copil mic.
Ne cutremurăm amândoi în focul revederii, nu mai ştim ce simţim, e bucuruie, este durerea despărţirii noastre, este dorul unul faţă de celălalt. Sunt toate la un loc, şi ne eliberăm amândoi ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa viaţa noastră.
- Iartă-mă iubita mea, reuşesc să spun printre suspine.
- Dezaxatule sexi şi incredibil de frumos, realizezi prin ce m-ai făcut să trec în aceste luni. Răspunde ea cu lacrimi care curg şuvoaie pe obrazul neted.
- Ştiu că nu ţi-a fost uşor, dar greul l-am preferat să-l trec singur, crede-mă iubita mea ţi-ar fi fost mult mai greu dacă îmi erai alături!
- Dar... încearcă ea să spună ceva.
O opresc însă punând degetul arătător pe buzele ei moi. Un fior electric îmi străbate corpul, mi-a fost aşa de dor de ea...
- Shh, gata, a trecut, toată suferinţa s-a risipit acum, nimic nu ne mai stă în cale. Dacă acum ai pleca sufletul meu se va risipi în mii şi mii de bucăţi. Te întreb pentru a doua oară: Vrei să fii soţia mea? De data asta, aici, acum fără alte suprize, nu mai este nici o plecare, nici o boală care să se pună în calea noastră.
Ochii ei se ridică spre mine, sunt înlăcrimaţi sunt frumoşi, sunt aşa cum mi-i aduc aminte, sunt ei ochii care au pus stăpânire pe suflet şi pe viaţa mea.
Mă sfărâm de-a dreptul atunci când rupe contactul vizual cu mine, s-a terminat, gândesc atunci când dă să se desprindă de mine. La început nu vreau să-i dau drumul, dar apoi slăbesc strânsoarea. O las să decidă, aşa cum şi eu am luat anumite decizii, aşa are şi ea dreptul să decidă acum ce va face. Îmi întorc privirea şi ne văd înconjuraţi de toţi invitaţii, au ieşit de prin ascunzători, şi toţi aşteaptă cu sufletul le gură decizia ei.
Trage de timp, îşi sterge lacrimile şi privirea i se îndreaptă spre cele două fete.
- Voi aţi ştiut? În tot acest timp voi aţi ştiut tot? Repetă ea întrebarea, iar cele două fete ruşinate de complicitatea care au făcut-o cu mine îşi lasă capetele în jos.
Momentul de linişte care se lasă este înfiorător...
- Dacă mă mai faci să trec prin ce am trecut în aceste şase luni, jur că nu ai să mă mai vezi la faţă în viaţa ta, faţa i se face roşie ca focul de nervi, şi ridicând un deget în aer în semn de ameninţare continuă, dacă vreau să stau cu tine, stau cu tine şi te sprijin, te susţin ai înţeles? Se răţoieşte la mine ca la un copil ce s-a pierdut şi pe care l-a găsit după mult timp
Nu am altceva de făcut decât să aprob în tăcere. Mâinile ei se ridică în aer a disperare şi printre alte suspine îmi spune:
- Da, vreau să fiu soţia ta.
Ropotele de aplauze, fluierături şi puşcăturile de confeti, ne împânzesc, ne alină sufletele dogorite de dor şi dorinţă. Buzele noastre, dansează într-un dans nebun, cel al dragostei adevărate, cel al muzicii fără sfârşit!
