Oftez în gând, că noul vecin nu mi-a auzit refuzul pe care l-am dat ultima dată. Mizez pe faptul că nu va vrea să aibă de a face cu o zăpăcită şi mă apuc de treabă.
Au trecut vreo două ore de când sunt înconjurată de mopuri, găleţi, prosoape. Am scos tot arsenalul, doar ca să scap de mini lacul format în apartamentul meu. Arunc o ultimă privire, zâmbesc satisfăcută de treaba încheiată, totul străluceşte iar eu sunt ruptă, nu mai îmi simt mâinile şi am nevoie de apă caldă să îmi destind toţi muşchii.
Bătăile în uşă îmi pun capac.
- Nu din nou, vorbesc pentru mine.
Dau din mână şi ignor, am nevoie de o baie caldă cu spumă acum, nu de vecini băgăgioşi şi plini de sfaturi date sub forma unor certuri pe care le aplici unor copii de grădiniţă, şi toate puse sub forma faptului că au vrut să te ajute.
Mă îndrept spre baie, neluând în seamă ciocănitul care nu se termină.
- Hmm, insistent, are vreme, îmi spun, şi îmi continui nestingherită ritualul pe care nu am de gând să îl întrerupt nici dacă îmi sparge uşa.
Mai trece ceva timp în care liniştea îmi este cel mai bun prieten, când deodată, un tunet urmat de versurile melodiei:
Frumoasă-i vecina noastră,
Scoate capul pe fereastră,
Că eu cât trăiesc tot,
Am s-o iubesc!
Îmi inundă tot apartamentul. Pare un sistem stereo bine pus la punct cu mulţi decibeli. Tresar, normal că tresar, a intrat ca o furtună în timpanele mele, şi chiar m-a speriat.
Este gata şi relaxarea, ştiu că pentru mine este, trebuie să-l fac să tacă, la naiba, omul ăsta habar nu are că va avea şedinţă de comitet în câteva minute!
Sar din vană pe ritmurile melodiei care contiună să bubuie în tot blocul! Arunc pe mine un tricou, un pantalon luat la întâmplare şi o pornesc spre etajul inferior. În faţa uşii, după cum mă aşteptam deja stătea domnul comandant care este tot roşu la faţă de nervi că uşa nu îi este deschisă, însoţit cu aceeaşi stare şi agasată la maxim de nesimţirea tânărului, de doamna inginer, un personaj deasemenea foarte important în buna funcţionare a blocului.
- Vă rog să îmi daţi voie, le spun celor doi, care efectiv mai că nu doboară uşa cu bătăile pe care i le aplică!
Cei doi îşi întorc feţele schimonosite către mine şi îmi fac loc să mă apropiu de uşă. Când ajung în faţa uşii, aceasta se deschide într-o secundă, şi faţa victorioasă a lui Sorin apare în pragul ei.
- Mă scuzaţi de deranj, se adresează celor doi a căror cavităţi bucale sunt deschise pentru a da drumul vorbelor doar de ei ştiute, am să sting muzica în două secunde, continuă acesta.
Apoi o mână mă prinde de braţ mă trage dincolo de uşa apartamentului, şi brusc bucata de lemn îmi taie vizualitatea asupra celor doi vecini. Rămân singură, să mă dumiresc şi eu ce dracu totuşi s-a întâmplat, Sorin a dispărut iar muzica se opreşte brusc.
- Deci, încep eu să vorbesc, atunci când îl văd că apare pe hol!
- Fără deci, îmi răspunde el, nu ai învăţat, că nici o propoziţie nu începe cu deci?
- Nu mai spune, îi răspund punându-mi mâinile în sân.
- Hai, îmi spune, avem o cafea de băut, îmi ignoră total starea de enervare şi îmi face semn să mă îndrept spre living unde are pregătite ceştile de cafea. Te rog ia loc, îmi zâmbeşte şi mirosul cafelei ce iese proaspătă din aparatul special, mă îmbie să accept invitaţia.
- Frumos outfit, zice dintr-o dată, zâmbind din nou, îl preferam pe cel de dimineaţă, chicoteşte mergând să aducă cafeaua.
- Ce? Reacţionez imediat, şi mă ridic să părăsesc încăperea. Apăs clanţa şi ies val vârtej din apartament. Obsedatule, mârâi printre dinţi.
Fără a mai privi în urmă încui uşa în urma mea îmi pun căştile în urechi şi stau toată ziua ascultând muzică la maxim, nu mai vreau să aud nici bătăi în uşă nici invitaţii ciudate la cafea.
