Sorin
Slăbesc strânsoarea în care o ţin prinsă pe mica mea vecină, am vrut să-i simt vibraţia, şi am simţit că vibrează alături de mine.
- Asta e, îmi spun, a mea eşti. Dar imediat simt contactul puternic, la fel de pasional aş putea spune ca şi răspunsul pe care l-am primit la sărut.
Privesc nedumerit mâna micuţă care s-a făcut bine simţită de obrazul meu.
Apoi, o văd că execută o întoarcere rapidă şi o ţâşneşte pe scări în sus. După un schimb de replici pe care îl avem până ajungem la etajul trei, stau în faţa uşii ei şi îmi răsună în gând ultimele ei cuvinte. Dezaxat sexy şi al naibii de frumos.
O aud cum se foieşte în spatele uşii, precis mă priveşte pe vizor. Îmi trec mâna prin păr şi zâmbesc mulţumit către micul orificiu ce se află în bucata de lemn ce ne desparte. Sunt mulţumit, am crezut pentru câteva minute că s-a dus întâlnirea noastră. Este atât de atipică faţă de ce am cunoscut până acum, încât mă ia prin surprindere de fiecare dată când ne întâlnim. Nu neg faptul că jocurile pe care le aplic cu ea, le-am mai folosit şi în alte contexte, dar reacţiile ei sunt atât de diferite încât mă întărâtă din ce în ce mai mult.
Cobor la etajul inferior şi mă afund în fotoliul relaxant, întrebându-mă:
- Oare ziua de mâine ce îmi va mai aduce.
***
Ziua care tocmai începe, mă întâmpină cu un soare puternic şi primitor, care mă trezeşte bătându-mi tocmai în ochi.
Am uitat de draperii aseară, am cam fost întors pe dos.
Sar ca ars şi nu pot să nu mă întreb oare când avem întâlnirea, nu am dat nici o oră la care ne vom vedea. Îmi mut privirea spre ceasul de pe perete şi constat că este ora zece.
Un ciocănit ferm se aude în uşă, şi sar ca ars împins de curiozitatea asupra persoanei care se află dincolo de ea.
- Wow, exclam fără să vreau când văd chipul natural ce aşteaptă răbdător în faţa uşii.
Deschid repede şi scot capul, prin crăpătura ce se formează.
- Bună, eşti gata? Îmi inundă urechile glasul ei atât de... plăcut. Mergem la cafeaua aceea? Continuā ea hotărâtă, sau vrei să o bem pe la amiază.
- Acordă-mi zece minute te rog, răspund ca teleghidat şi nu îmi pot lua ochii de la ea. Părul strâns într-o împletitură lejeră, faţa ei proaspătă, ce nu are nici un strat de machiaj, salopeta de vară, ce îi îmbracă trupul atât de perfect, şi nici un alt accesoriu, doar nişte cercei minusculi, mă ţin ancorat în a o privi ca un nebun. Este atât de naturală de sexi, de... frumoasă.
- Ce faci? Mă scoate din transă zâmbind, au trecut deja cinci minute, iar tu te holbezi la mine, hai dezaxatule sexy şi extrem de frumos, grăbeşte-te sau rămânem iar fără cafea.
Ne bufneşte râsul, iar eu îi fac semn, doar cinci minute.
- Ok, te aştept în faţa scării spune ea, semn că a înţeles semnele mele disperate, pe care le făceam cu o mână şi cele cinci degete răsfirate prin aer.
Drumul în fugă până la baie se soldează cu o bufnitură de împiedicat, iar duşul făcut în grabă mă opăreşte de câteva ori. Dar tot ce contează, este că în cele cinci minute pe care mi le-am dat pentru a fi gata au expirat iar eu sunt în faţa minunii de fată, care mă aşteaptă răbdătoare în faţa blocului.
- Gata frumoaso? O scot din gânduri, după ce am privit-o un minut cum îşi roteşte o şuviţă rebelă după deget.
- Gata! Răspunde ferm afişându-mi un zâmbet atât de... frumos.
Zâmbesc înapoi, am folosit în gând cuvântul frumos de prea multe ori în ultimele patruzeci şi opt de ore, şi doar pentru ea. Aş fi vrut să o prind de mână, dar nu îmi permite, îşi pune mâinile în buzunarele salopetei, care mă înebuneşte, şi asemeni unei nimfe o porneşte în dreptul meu.
O iau prin parcare, hotărât să o duc şi să o încânt cu bolidul şi locul plin de lux în care am de gând să o răsfăţ.
Primesc însă un imaginar pumn în plex, când se opreşte fără nici o remarcă de uimire în ceea ce priveşte bolidul pe care îl deţin. Strâmbă uşor din nas.
- Mai bine o luăm pe jos, îmi spune, este o cafenea foarte bună în cartier, fac o cafea excelentă, şi nu mai menţionez vremea, care este aşa de frumoasă încât, prefer aerul pe care mi-l oferă pomii, decât cel răcoros şi artificial oferit de un aparat de aer condiţionat.
O privesc cu stupoare şi afişez un zâmbet de încântare, nu pot să cred aşa ceva, mai există astfel de fete? Se pare că da, iar eu sunt norocosul care a găsit rubinul printre pietre.
