Ziua la shoping a trecut mai repede decât mi-aş fi imaginat. N-am încercat mii de rochii, poate am exagerat şi eu. Am fost atât de prinsă în acel vis, încât mi-am dorit să retrăiesc momentele alături de Sorin! Orice activitate în afară de a visa cu ochii deschişi la el, mi s-a părut fără rost.
Chicotelile şi şoaptele între cele două fete au continuat pe tot parcursul zilei, nu o dată le-am prins şoptind între ele şi oprindu-se brusc atunci când m-au văzut.
Rochia pe care am găsit-o spre surprinderea mea a fost plăcută de toate trei, şi a fost a treia pe care am încercat-o, aşa că mi s-a mai demonstrat pentru a nu ştiu câta oară, că dramatizez prea mult situaţiile prin care trec.
- Sorin a început să facă primii paşi, deschide brusc subiectul Nicoleta amestecând în capuccino.
Ochii celor două mă aţintesc brusc şi intens, parcă ar vrea să mă privească până în suflet.
Un nod în gât mi se pune brusc, mi-aş fi dorit atât de mult să fiu lângă el încât fac eforturi supraomeneşti să îmi stăpânesc lacrimile.
- Credeţi că... aş putea să-l mai văd o dată? Încep să vorbesc în speranţa ca lacrimile mele să nu înceapă rostogolirea pe obraji.
Ridicatul lor din umeri şi feţele lipsite de speranţă mă fac să mă scuz imediat pentru a putea merge într-un loc să mă descarc departe de ele, am nevoie să fiu iar singură.
Privesc cu coada ochiului şi le văd din nou chicotind şi bucurându-se în taină, de ce? Nici nu mai pot să mă gândesc. Le las acolo la masă şi mă îndrept spre toaleta gigantului magazin în care ne aflām.
Mă spăl cu apă rece pe faţă până îmi revin, iar apoi mă îndrept spre ele pentru a le anunţa că eu tocmai voi pleca spre casa mea, nu mai pot să stau.
La găsesc din nou hizlindu-se la mine iar eu dau din mână, deja mă oboseşte atitudinea lor.
- Să nu uiţi iubita, mâine la şapte venim după tine, să te faci frumoasă! Strigă Miriam după mine în timp ce mă îndrept spre ieşirea din mall.
***
Este ora şase şi treizeci de minute. Mă privesc în oglinda mare din hol. Sunt gata, mereu sunt gata mai repede. Frezele lejere pe care le aleg şi machiajul simplu, de fapt azi nici nu am optat pentru machiaj, am pus puţin rimel şi luciu de buze, mă ajută mereu să nu pierd orele în faţa oglinzii. Părul cade pe spate în nişte bucle lejere, l-am vopsit castaniu, ador culoarea castanelor coapte.
Mă arunc pe fotoliul din camera mare, pun puţină muzică şi aştept, ca cele două să îşi facă apariţia.
Spre surprinderea mea, la şapte fix bătăile în uşă, mă anunţă că au venit. Curios, puteam să jur că vor întârzia cel puţin zece minute.
Se mai maturizează omul, îmi spun îndreptându-mă spre uşă cu intenţia de a le întâmpina pe cele două fete.
Bucuria cu care mă întâmpina, îmi este transmisă imediat, şi o pornim spre locul în care se ţine petrecerea.
Spre surprindere mea ieşim din oraş şi o luă spre dealuri.
- Unde mergem? O întreb pe Nicoleta, care este atentă la drum.
- Sus pe dealuri, sunt foişoare se dau nişte petreceri minunate acolo. Vei vedea.
- Hmm, curios, spun, nu am auzit de aşa ceva.
- Nici nu aveai când, mi-o retează Miriam amuzată, în ultimul timp, ai ştiut doar profitul celor două magazine... şi cam atât.
Îmi dau ochii peste cap, iar restul drumului îl parcurgem în linişte, cel puţin din partea mea. Ele vorbesc dar nu le mai aud, privesc pe geam cum urcăm spre platoul unde va fi petrecerea. Oraşul care intră în semi obscuritate pare aşa de mic, parcă ar fi construit din lego.
Sus la locul petrecerii este linişte, sunt vreo cinci foişoare amplasate în cerc. Sunt proaspăt lăcuite, par noi, iar luminiţele care le înconjoară le dau un aer de poveste. Locul este pregătit pentru o petrecere, chelnerii stau cu toţii cuminţi într-un colţ unde este amenajat barul iar mesele şi scaunele ce se află în fiecare foişor sunt frumos amenajate. Îmi rotesc ochii prin împrejurimi şi îmi place ce văd este frumos şi linişte, încep să mă bucur că am venit. Am crezut în primul moment că va fi la un club sau la un restaurant îmbâcsit de aer condiţionat. Dar izul ierbii verzi nu face altceva decât să îmi încânte efectiv sufletul.
În mijlocul platoului este cel mai mare foişor amenajat cu boxe, microfon, pare a fi ringul de dans, nu pot să nu zâmbesc, poate voi şi dansa şi... un om cu ochitară stă în linişte şi aşteaptă.
- Cred că am ajuns prea devreme, şopteşte Miriam, şi îmi prinde mâna şi mă trage spre foişorul din mijloc.
Cu cât mă apropii mai tare de foişor cu atât inima mea se zbate ca nebuna, respiraţia mea creşte în intensitate, ochii băiatului cu chitara mă fixează atât de intens, încât simt că mă voi face una cu pământul. Când intrăm în foişor acordurile de chitară pornesc iar glasul lui, răsună în boxe.
Rămâi cu mine acum, şi nu mai pleca!
Te rog iartă-mă, pentru neputinţa mea,
Nu mă judeca pentru ce am făcut,
Te rog, iubeşte-mă ca la început.
Refren
Sunt un călător, prin această viaţă hoinară,
Şi te rog să îmi fii însoţitor, printre stele,
Să mă ierţi pentru greşelile mele!
Rămâi cu mine acum, te rog să mă înţelegi,
Dacă tu acum îmi întorci saptele şi pleci,
Voi plânge în veci iubirea noastră,
Şi o voi da în grija cerească,
Să fie luna să te însoţească noaptea,
Să fie şi soarele să-ţi lumineze viaţa!
Refren
Sunt un călător, prin această viaţă hoinară,
Şi te rog să îmi fii însoţitor, printre stele,
Să mă ierţi pentru greşelile mele!
Te rog să mă ierţi iubita mea,
Am vrut să te protejez de vremea rea,
Nu am vrut să îţi încarc sufletul de suferinţă,
Nu am vrut dacă în neputinţă aş fi rămas,
Să te trag după mine în acel iad.
Rămâi cu mine, rămâi cu mine!
Sunt ultimele cuvinte care se mai aud în boxele amenajate în locul din care încep să mă simt atât de bine. Privesc ca o stană de piatră şi nu îmi vine să cred cel din faţa mea este Sorin, îmi cântă la chitară, de când cântă la chitară? nu mă slăbeşte din priviri şi... ochii îi sunt umezi. Prinde stativul ce se află în faţa lui şi îl dă la o parte, îl văd că se propteşte de scaun şi se ridică cu un efort destul de mare. Cele două prietene, sar să îl ajute dar el le face semn să se oprescă.
- Spre iubita mea mă duc singur. Le spune ferm.
Cu paşi nesiguri, se îndreptă spre mine, zâmbetul din vis, ochii şi totul... nu îmi vine să cred.
A ales să-şi ducă tot greul singur, a vrut să îl iubesc de la distanţă, a fost un încăpăţânat, şi dacă nu ar fi acum atât de nesigur pe acei paşi, l-aş bate l-aş... nu mai ştiu ce i-aş face... Este deja lângă mine şi căldura trupului său mă cuprinde! Un tumult de sentimente zvâcnesc în mine acum, iar când braţele lui mă cuprind într-o îmbrăţişare care mi-a lipsit al naibii de mult, nu mai pot controla nimic!
Zvâcnetul hohotelor de plâns ce au pus stăpânire pe mine mă fac să tremur din toate încheieturile. Nu-mi vine să cred, este aici, s-a întors la mine.
- Este bine, iubita mea, sunt aici şi rămân cu tine, aşa cum mi-ai cerut atunci la spital. Îmi spune şi mă strânge în braţe.
Simt în acea îmbrăţişare, că dragostea lui nu s-a sfârşit nici măcar o clipă pentru mine, doar a ales să-şi ducă crucea singur.
- Te iubesc! Îmi spune la ureche şi îmi plasează un sărut pe frunte.
Cam asta a fost povestea celor doi, mai vine un capitol zilele următoare din perspectiva lui Sorin.
Vă pup şi vă doresc mult succes în noul an şcolar, iar cei ce aţi terminat şcoala să fiţi sănătoşi şi să ne citim numai de bine :)!
