Două buze se ating uşor de obrazul meu, deschid, ochii leneş şi-l privesc, este el. Sorin stă aplecat deasupra mea şi-mi surâde. Măresc ochii către el, nu-mi vine să cred, este aici, şi pare că nimic nu s-ar fi întâmplat.
Au trecut aproape şase luni de când nu l-am văzut. Nicoleta şi Miriam îmi mai spuneau veşti. Mă prefăceam indiferentă, nu puneam întrebări, dar asimilam tot, sorbeam fiecare informaţie despre el ca şi cum ar fi fost ultimul lucru pe care îl aveam de făcut, înainte să mor. Nu m-a chemat la spital, nu m-a sunat nici măcar o dată. Şi acum... este aici, îmi surâde , ce dor mi-a fost de el. Am continuat cu munca ca şi o nebună, am acceptat situaţia aşa cum este. Nu mă mai vrea şi gata... dar... acum că îl văd în faţa ochilor simt... doar bucurie. Nu am nici un strop de ranchiună, supărare, pur şi simplu mă bucur că îl văd. Să însemne oare asta dragostea adevărată?
- Eşti aici? reuşesc să îl Întreb printre aburii somnului care încă nu m-au părăsit şi-mi plutesc prin faţa ochilor. Mi-aş dori ca imaginea să-mi fie mai clară, dar nu reuşesc.
- Nu am plecat niciodată iubita mea! Îmi răspunde suav!
- Cum nu? i-o retez din prima, şi parcă aş avea nevoie de unele explicaţii acum.
- Shh! îmi şopteşte şi îşi trece degetele pe conturul buzelor mele. Ai să înţelegi în curând, totul.
Mâinile lui îmi cuprind faţa şi buzele lui se lipesc uşor de ale mele. Sunt atât de moi, de catifelate, mi-au lipsit atât de mult. Mă las pradă acestui sărut care trezeşte în mine un tumult de sentimente, trăiri, pe care le-am îngropat în suflet şi am pus lacăt pe ele.
Am fost atât de supărată când ultima încercare de a-i fi aproape a fost refuzată, încât am închis tot, şi am devenit o maşinărie de muncit. Mi-am jurat atunci că nu voi mai avea nici o relaţie, nu mă voi mai mărita niciodată. Dacă nu a fost să fie el, nu va mai fi nimeni, simt că el este dragostea mea adevărată.
Deschid ochii uşor, atunci când ne îndepărtăm din sărut şi văd lacrimi în ochii lui, dar şi în ai mei apar, au apărut de când şi-a lipit buzele de ale mele. Sentimente de dor îmi inundă tot corpul, şi-l privesc cum se îndepărtează mă priveşte iar înainte să dispară îmi spune:
- Pe curând iubita mea, pe curând!
Bubuiturile din uşă mă fac să tresar! Lacrimile îmi sunt uscate pe obraji, sunt în acelaşi pat, dar, Sorin nu este nicăieri, a plecat, îmi spun.
- Ba nu, vorbesc cu voce tare, în timp ce mă îndrept către uşă ca să opresc bubuiturile, care nu par să cedeze, nici nu a venit, a fost doar un vis, un vis frumos!
Deschid uşa şi găsesc dincolo de ea două feţe ce se hizlesc la mine cu multă voioşie, sunt Miriam şi Nicoleta. Cum le văd mă arunc în braţele lor, sunt atât de încărcată de visul pe care l-am avut, încât mulţumesc cerului că cele două s-au nimerit la uşa mea.
- De ce plângi? Mă întreabă Miriam în timp ce mă mângâie pe spate.
- Mi-e aşa de dor de Sorin, vorbesc printre suspine!
- Cum, se miră amândouă în cor? Ce s-a întâmplat? Nici nu ai mai vrut să auzi de el. Nu se pot opri nici una dintre ele, aşa că totul este spus în sistem stereo.
Două perechi de ochi mă privesc cu uimire dar două zâmbete apar pe faţa lor instantaneu.
Sunt puţin surprinsă de reacţia pe care o au, şi îmi trec mâna prin păr ruşinată de sinceritatea care mi-a scăpat cu atâta nonşalanţă.
- Vă fac o cafea? încerc să schimb subiectul.
- Normal, răspund ele din nou în cor, şi apoi ne povesteşti tot!
Ce naiba au astea au devenit siameze, mă bulversează cu totul. Mă îndrept spre locul în care am tot ce îmi trebuie să pregătesc câte o cafea, le privesc cu coada ochiului, şi le văd cum se înghiontesc una pe alta, râd ca nişte copii de grădiniţă. Chiar nu le înţeleg, mie tocmai mi s-a spart din nou sufletul, iar ele sunt amuzate la maxim de asta.
- Ce-i cu voi ? Ulru către ele, adusă la exasperare de comportamentul lor atât de impropriu, pentru starea mea de spirit.
Le văd pe amândouă, cum îşi revizuiesc poziţia spatelui, îl îndreaptă şi mimica lor devine una serioasă.
- Ăăă, scuză-ne, ştim că nu ne mulăm acum pe starea ta, dar suntem entuziasmate de o petrecere, super tare, care va fi dată, mâine şi la care suntem cu toţii invitaţi, inclusiv tu, şi accentuează pentru persoana mea, arătând cu degetul către mine, semn că nu prea am şanse să refuz.
- Nu ştiu ce să zic, le spun şi sorb din cafeaua aburindă.
- Vii, şi gata, noi de aceea am şi venit, plecăm la shoping, iubita, mi se adresează Nicoleta, fluturându-şi mâinile prin dreptul ochilor mei.
Of ce să mă fac cu ele? Nu prea îmi arde de petreceri, dar în ultima lună atât de mult le-am refuzat, încât ce m-ar costa o petrecere cu ele, la urma urmei, mi-au fost aproape în tot acest timp, m-au susţinut în tăcere şi nu mi-au cerut şi nici impus absolut nimic.
- Bine, fie, le spun şi mă afund în fotoliul atât de comod, mai luând o gură de lichid negru, pe care îl ador.
Bat amândouă din palme asemenea copiilor mici care se află în faţa unui cadou pe care şi-l doresc de mult timp, şi din nou mă aţintesc cu privirile lor.
- Şi, povesteşte-ne...
Îmi dau ochii peste cap, iar vorbesc amândouă odată, ceva ciudat se întâmplă...
- L-am visat, încep eu scurt, şi m-a inundat de dor şi dorinţă, m-a bulvesat, până şi în somn. Mi-a spus că nu mai este mult şi că nu a plecat niciodată... În fine încerc să ies din starea în care mă aflu, shopping să fie, schimb brusc subiectul şi le las cu feţele picate de uimire pe amândouă.
- Ce se întâmplă, mă întreb în timp ce mă pregătesc de shoping, astea două zici că-s picate din lună. Nu sunt obişnuită cu acest comportament copilăresc al lor. Doamne fereşte îmi spun, vine căldura şi le afectează rău de tot.
Îmi iau adidaşii, o pereche de jeans, un tricou lejer, shoping cu cele două înseamnă un adevărat maraton întins pe cel puţin trei ore, aşa că trebuie să fiu pregătită, voi încerca, mii de rochii, ce nu-i place la una îi place la cealaltă, iar eu voi purta o rochie pe care, ele două vor fi de acord că mi se potriveşte. Oricum nu mă interesează, aş merge şi în cearceaf la acea petrecere, o fac pentru ele, pentru că sunt prietenele mele, şi s-au dovedit a fi şi adevărate.
