Sacrificiu

Capitolul 35

Dis de dimineață Max se afla in fata clădirii unde lucra Sara. Însă la ora șapte dimineața înafară de paznic nu mai era nimeni.
— Domnule, pot macar intra sa las această scrisoare?
Bărbatul îl privi pret de câteva secunde apoi dădu negativ din cap, însă îi luă scrisoarea din mana.
— Pe a cui birou să o pun?
— Sara, Sara Moore.
Bărbatul dădu afirmativ din cap si intră în clădire punând scrisoarea pe niste dosare care se aflau la ea pe birou, apoi îi făcu semn lui Max ca totul e bine si ca poate pleca. Ceea ce si făcu acesta imediat.
Mai avea de aranjat locul întâlnirii. Care dorea să arate perfect. Si murea de nerăbdare să o vada. Aproape numărând minutele până la ora doisprezece. Ora la care trebuiau să se întâlnească.
Timpul trecu de mult, însă Sara nu își mai făcu aparitia, ceea ce îl făcu pe Max să se îngrijoreze. Așa că îl sună pe Darren, care îi primise că va rezolva el situația. Bărbatul imediat sunând la compania unde lucra Sara.
— Pot sa vorbesc cu Sara Moore?
— Îmi pare rău, însă domnișoara astăzi nu a ieșit la serviciu.
Bărbatul îi mulțumi, apoi închise zâmbind. Acum știa de ce Sara nu primise scrisoarea. Însă nu avea să dea înapoi. Așa că decise să o sune pe mobil.
— Alo, Sara! De când încerc să dau de tine.
— Darren, eu...
— Cumnata, lăsa explicațiile. Eu sunt plecat, iar Max a intrat într-o mare problema. A fost mințit de un asociat, iar acum a plecat să se lămurească cu el. Însă e nervos la culme. Si nu am idee de ce e in stare.
La auzul acestor cuvinte Sara imediat ceru adresa, pe care o notă si închise telefonul. Nu dorea ca Max să fie implicat în ceva. Așa că ieși rapid din casă prinzând un taxi până la locul dorit.
Pe când Max încă aștepta.
— Domnule, doamna în rochie roșie a sosit.
Max zâmbi si se întoarse cu spatele când începu să audă pași. Iar când aceștia s-au oprit el zâmbi si începu să vorbească. 
— Nu ai idee de cat timp te aștept. Acesta e pentru tine.
Lua trandafirul de pe masa si i-l întinse, însă la vederea "doamnei în roșu" îl scapă pe jos.
"Ce dracu caută Maya aici." Acest gând îi străbătu imediat mintea când o văzu. Nu înțelegea de ce era ea și nu Sara. Insa fu scos din ganduri când își auzi telefonul sunând.
— Da, mama!
— Max, te rog, vino acasă. E o urgență.
La auzul acelor cuvinte, se scuză în fața femeii, apoi pleca fara ai da vreo lămurire. Dorea să afle ce era atât de urgent incat nu mai putea să aștepte.
Ajuns își privi mama care avea ochii in lacrimi si se aseza alături de ea.
— Mama, ce e cu tine?
— Max...
Femeia nu mai termina vorba ci doar îi întinse actele de divorț semnate de Sara și zâmbi meschin fără a fi observată de el. 
— Mereu ai crezut că te iubește? Uite iubirea ei. Aceste acte au fost trimise azi prin posta.
Max simți cum niste lacrimi sunt gata să apară, însă strânse din dinti si lua foile în mana nervos apoi iesi din casă fara ai mai spune femeii vreun cuvânt. Dorea să afle de ce Sara făcu asta. De ce semna?
Sara ajunse speriată la locul pe care i-l spuse Darren și dori să intre pe porțile mari, însă un glas o opri:
— Sara, ce cauti aici?
Fata se întoarse, iar la vederea Mayei, un semn de întrebare i se contura în gând. Nu înțelegea ce căuta șefa ei acolo.
— Doamna, am venit cu niște treburi de familiei și cineva mi-a spus ca și domnul Max e aici așa că am dorit să îi mulțumesc fiindcă m-a condus odată acasă.
— Da, Sara. Așa e el. Foarte grijuliu. Mai ales ca știi, el singur m-a chemat aici. Deoarece avea să îmi spună ceva important. Si eu decisem să îi spun în sfârșit ce simt pentru el.
Imediat cuvintele lui Darren i-au revenit în minte. Ceea ce o făcu să își dea seama că bărbatul o mințise pentru ca ea să se întâlnească cu Max.
— Sara, știi mă bucur că a plecat. Deoarece sunt foarte agitată. Nu am idee cum ar fi trebuit să îi spun ceea ce simt.
Sara își ridică privirea și simți cum teamă o cuprinde, la fel și o stare de gelozie. Doar gandindu-se că Max ar putea să o iubească pe Maya.
— El mi-a trimis și această scrisoare.
Femeia deschise poșetă și îi înmâna o hârtie frumos împăturită pe care Sara o deschise rapid.
"Cred că te întrebi de ce trimit această scrisoare. Nici eu nu stiu. Poate daca ai fi fost în fața mea atunci totul ar fi fost bine. Si nu ar fi trebuit să mă gândesc cu se sa incep. Stiu ca ne întâlnim zilnic, însă abia acum am înțeles cu adevărat sensul relației noastre. Te rog vino in parcul de lângă muzeul de arte. Acolo îți voi putea spune mai multe. Apropo aș prefera să fii îmbrăcata într-o rochie roșie.

Max"

La vederea semnăturii Sara ramase uimita. Însemna doar ca Max cu adevărat se gândește la Maya în alt mod decât cel prietenesc.
— Deci, Sara, acum ca ai citit scrisoare, ce crezi? Oare m-a chemat aici ca sa imi spună că mă iubește?
Sara strânse în pumn scrisoarea la auzul acelor cuvinte și începu să se bâlbâie.
— Doamna, eu...
— Defapt, cum ai putea sa îmi spui. Mai ales că nu îl cunoști bine. Insa doar atât aștept, să revină și să îmi spună că mă place. Apoi eu sa ii spun că îl...
Sara nu mai avu curajul sa o asculte așa că o opri.
— Trebuie să plec. Fratele meu e in spital și cred că mă așteaptă.
Fata dădu înțelegător din cap, iar Sara pleca rapid de acolo. Mai tot drumul fiind absenta. Simțind cum aproape toată lumea îi este dărmată.
Ajunsă acasă fu uimită să îl vadă pe Max in pragul ușii, nervos. Așa că decise să se întoarcă înainte ca acesta sa o vadă, insa nu reuși. Max deja se îndrepta spre ea foarte hotărât și rapid. Sara dori să spună ceva insa nu reusi căci Max îi întinse în fața foile de divorț semnate de ea. Imediat în colțurile ochilor au început să i se adune lacrimile.
— Sara, aceste acte au fost semnate de tine?
— Max, eu...
— Sara, da sau nu?
— Da, Max.
La auzul răspunsului Max lua actele și se îndrepta furios spre mașina plecând, Sara imediat căzând în genunchi plângând.