Sacrificiu

Capitolul 39

Ok, deci după un car de ani am postat. Și nu voi spune că îmi pare rău, deoarece am probleme de sănătate care nu îmi mai permit să scriu la fel de des. Așa că puteti să nu vă mai chinuiți să întrebați cand vine continuarea. Deoarece nici eu nu știu.

Darren o lasa pe Sara ușor pe pat și o privi pe Emily, care plangea într-un colț. Se îndrepta spre ea și o lua în brațe.
- Iubito, liniștește-te. Ceea ce a fost mai greu a trecut.
- Darren, sunt foarte îngrijorată pentru Sara. Dacă Maya și cu Max se vor căsători, sora mea va fi distrusă.
El o mângâie liniștitor și îi apuca gentil umerii, privind-o în ochi.
- Nu te îngrijora. Vom găsi noi o cale să oprim această nunta. Așa că eu merg la Max pentru a încerca să vorbesc cu el, iar tu ai grija de Sara. Sunt sigur că aveti multe să vă spuneți.
Cu aceste cuvinte o sărută pe frunte și ieși din camera. În timp ce Emily se așeză alături de sora sa, începând să îi mângâie parul.
Ajuns acasă urca la etaj pentru al găsi pe Max, însă isi văzu mama care purta vesela o discuție cu el. Însă la vederea celor doi vorbind, înțelese ca Max nu îl va crede nici în ruptul capului. Așa că trebuia ca el să audă adevărul cu propriile urechi, spus chiar din gura mamei sale.
Cele două surori priveau cerul înstelat, de pe acoperișul casei. Ambele făceau acel lucru încă din copilărie.
- Sara, mai tii minte când veneam aici și vorbeam până dimineața, iar tata venea și ne stropea cu apă pentru a ne trezi?
- Da, iar apoi coboram repede jos și ne ascundem.
Cele două au început să râdă, iar Sara se întoarse pe spate privind cerul.
- Nu îmi vine să cred cum mici amintiri ca astea ne pot însenina ziua.
- Ai dreptate, însă din cauza unor lucruri prostești, ajungem să nu le mai ținem minte. Însă, Sara, nu te temi?
- De ce ar trebui să mă tem, surioara?
- De faptul că de mâine Max nu va mai fi al tău?
Sara tăcu, și își feri privirea.
- Emily, hai să nu vorbim despre asta.
Em încuviință și o lasa în pace. Ne mai dorind să insiste asupra acelui subiect. Deși știind că Sara e mult mai mult decât speriata.
- Sara, mai tii minte când îți căutai în stele mama?
La auzul întrebării, Sara tăcu și simți cum un fior îi străbate spinarea. Chipul mamei sale aparandu-i în minte.
Emily văzu așa că îi atinse umărul și o privi zâmbind.
- Merg să aduc niște apă.
Em pleca, iar când se întoarse fu gata să scape paharul din mana. Olivia stătea deasupra patului unde se afla Emily, iar Cris privea din depărtate.
- Ce fel de fata ești tu?
La auzul glasului grav al Oliviei, Sara tresări speriata și se ridică din pat.
- La naiba, nu meriti iubire ci ura!
La auzul cuvintelor Emily dori să meargă spre ele, însă Cris o opri.
- Te prefaci ca ești buna, însă aduci numai ghinion în viața lui Emily. Asta ți-am spus toată viața, nu-i așa? Iar tu ai stat și ai îndurat, și în schimb ne-ai copleșit cu dragostea ta. Iar acum nu mai pot să înțeleg, ești un înger sau o ființă omenească?
La auzul cuvintelor un zâmbet răsări pe chipul fetei, iar Olivia avea chipul scaldat de lacrimi.
— De când ai venit in casa mea, te-am blestemat și te-am considerat o piaza rea, iar acum mă simt cea mai nefericită numai când mă gândesc că am putut sa mă gândesc la așa ceva despre tine. Mi-e rușine. Toată copilăria și tânjit dragostea mea, iar eu nu te-am alintat nici măcar odată. Te-am urat, iar tu in schimb mi-ai dat numai iubire. Iartă-ma!
Femeia dori să se pună în genunchi in fata ei, însă Sara o opri și o ridică. Apoi îi șterse lacrimile.
— Mătușa! Nu fă asta.
Femeia incepu sa plângă mai tare, iar Sara o privea la fel de tristă.
— Nu, Sara! Nu merit bunătatea ta! Sunt o ființă oribilă. Din cauza familie mele ți-ai distrus căsnicia.
— Nu mătușa! Nu spune asta! Altfel nu mai vorbesc cu tine. Serios.
Fata amenință, iar Olivia își șterse lacrima.
— Bine, însă promite-mi ca data viitoare când vei veni aici cu Emily nu îți vei mai caută mama în stele, fiindcă mama ta e aici, cu tine.
Femeia își deschise brațele, iar Sara simți cum lacrimile incep sa cada din ce în ce mai mult. În timp ce se apropie sfioasă de femeie și o îmbrățișa.
— Mama!