Tărâmul de dincolo

Capitolul 18

    Elizabeth POV
   Sunt trezită de razele orbitoare ale soarelui, care începuseră sa pătrundă în camera mea întunecată. Simt in gol in stomac, semn ca nu am mai vânat de foarte mult timp. Ieri am fost destul de ocupați mai ales ca a reapărut un membru al familiei regale. Azi e ziua mea, dar nu vreau mare atenție. In primul rând vreau sa merg la vânătoare. Ma ridic cu greu din pat, si merg la baie pentru rutina de dimineață. Ma îmbrac in ceva haine lejere si hotărăsc sa plec in pădure. Ies in liniște din cameră pentru a nu-i trezi si pe ceilalți. Totuși e ora cinci jumate. Ies din palat si plec spre pădure. In scurt timp ajung si incep sa ma afund din ce in ce mai tare in sălbăticie. Ajung la un portal către lumea oamenilor care duce într-o pădure in care mereu se gaseste cineva care sa se piardă. Intru in portal si ajung in lumea vietatilor care se numesc oameni. Încep să simt mirosul dulce al sângelui care le curge prin vene. Nu trebuie sa caut prea mult ca vad cum cineva se apropia de mine. Cand vine vorba de vânat pot fii nemiloasă, neținând cont de viața victimei mele. Trebuie si eu sa traiesc totuși.

Încep să pândesc ceea ce urmează sa ucid. O ființă aparent nevinovată dar cu sufletul murdar, pătat de toate păcatele vieții. E o femeie, destul de tânăra. E puțin speriată si dezorientată. Se vede ca s-a pierdut si oricum va muri, daca nu din vina mea, din vina naturii. Cand ma simt pregătită ma arunc asupra prazii, muscandu-i gâtul. La început țipa si se zbătea dar acum s-a terminat. Viața ei se scurgea încetul cu încetul. Sângele a inceput sa ii curgă, ajungând într-un final pe mine. E atât de dulce si tânăr. Simt cum puterile începeau sa se împrospăteze. După ce îmi termin treaba plec inapoi spre Tărâmul de dincolo, lăsându-mi victima fara suflare. Ma simt atât de bine.

Ajung într-un final la palat unde ii gasesc pe toți stând pe canapea.
- Unde naiba ai fost? Se repede Jenny la mine.
- Nu iti dai si singură seama?
- Ba da, dar ne-am îngrijorat. Te rog nu mai pleca așa.
- Bine, bine.
- Acum hai sa lăsăm asta deoparte si sa trecem la ce e mai important. La multi ani!
- Vai multumesc mult! Spun si o îmbrățișez dar ma despart, cand simt cum imi suna telefonul. Il scot din buzunar si văd ca e Dominik.

Conversatie telefonică
"Alo, ce face iubirea mea?"
"Bine, acum am ajuns acasă"
"Atunci pregătește-te, ca vin sa te iau într-o oră."
"Bine dar unde mergem?"
"Ehh, surpriza"
"Bine, ne vedem atunci"
"Pa"
"Pa"
Conversatie telefonică încheiată

Mai stau putin cu cei doi si plec la mine in cameră sa ma îmbrac. Imi aleg o pereche de blugi destul de rupți, un tricou alb cam pana pe la buric si o pereche de teniși. Parul mi-l prind într-o coadă si folosesc un rimel, putin tuș si un balsam de buze. Consider că arat destul de bine. Vad ca timpul a trecut destul de repede si Dominik ar cam trebui sa ajungă. Pana atunci ma tot gandesc la Nick, care se înțelege nemaipomenit de bine cu Jen. Dacă ea zice ca are încredere în el, atunci e bine. Mă îndrept spre ieșire si chiar când ies pe ușa, vad ca si Dominik parca. Ce sincronizare perfectă. Urc in mașina si il sărut. Nu spun nimic dar nici el nu deschide gura pentru a conversa. Vad ca masina porneste si noi ne îndreptăm spre necunoscut. In mașină se așterne o liniște de mormânt. Privirea mea este ațintită spre peisajele de afară. Totul e asa de frumos.