Conincidență sau destin?

Meciul

Au trecut câteva săptămâni de la evenimentul ciudat, zilele au trecut repede, în fiecare dimineață Victor venea după mine şi mergeam împreună la şcoală, unde nu prea s-au întâmplat multe evenimente speciale. Nu mai ieşeam atât de des cu Victor, pentru că are multe antrenamente la baschet, mâine după şcoală o să aibă un meci cu o echipă din altă şcoală, care e doar amical, dar am înțeles de la Victor că echipele au o rivalitate acerbă, aşa că ambele o să dea tot ce pot, mie nu prea îmi plac sporturile, dar am acceptat să vin la meci, ca să îi susțin.

E ziua meciului şi mai sunt două ore până la meci, care erau destul de lejere, desen, cu proful care venea ne spunea să fim cuminți şi plecă, şi franceză cu proful care ştie cel mai bine să sforaie în franceză. Am decis să fac din nou schimb de locuri cu Valentin, ora asta. Abia am făcut schimb de locuri, când proful de desen a băgat capul pe uşa şi ne-a spus să fim cuminți. Victor a fost foarte preocupat de meciul de astazi, simt că are emoții, aşa că nu o să aduc meciul in subiect.
-Fetele s-au gandit, încep eu, şi sâmbătă ar vrea să mergem să vedem un film, mi-au spus că pot să invit pe cine vreau eu, în plus am hotărât să vedem un film de groaza şi o să am nevoie de susținere morală dupa țipetele lor acute, arunc o privire către Valentin şi Denisa, care păreau destul de apropiați îm ultima vreme, sunt sigur că Denisa o să-l invite pe Valentin, ca să aibă cine să o ducă pâmă acasă dupa film, adaug eu râzând.
-Sigur că vin, spune el cu zambetul lui specific, care îmi place mai nou, o să vin eu să te iau, la ce ora e filmul?
-Nu mai ştiu sigur, spun eu încruntându-mă, aşa că decid să o strig pe Denisa, care se întoarce repede odată cu Valentin şi o întreb, la ce oră era filmul?
-La ora zece seara, răspunde ea, eu l-am invitat pe Valentin, a spus că vine, adugă ea zâmbind.
-Eu l-am invitat pe Victor, încep eu şi ma uit către el, şi părea mai mult absent, mă gândeam ca după film sa-l tăiem în bucați şi să-l dăm la ciori, tu ce părere ai Victor?
-Da, raspunde el tresărind la auzul numelui său, e o idee bună.
Valentin şi Denisa au ras, iar Victor părea confuz, şi se uită la mine căutând dupa răspunsuri, mă întreb dacă s-a întamplat ceva de e atât de distras, am văzut că Valentin şi Denisa s-au intors, deşi nu eram sigur dacă era bine să deschid subiectul , trebuia să ştiu dacă e bine.
-Victor, încep eu, s-a întamplat ceva?
Victor a ezitat cateva clipe, ocolindu-mi privirea dar până la urma m-a privit şi a început să vorbească.
-M-am certat cu tatăl meu vitreg de dimineață, raspunde el, atâta tot.
Dar eu ştiam că nu e doar un atâta tot, însă nu voiam să întind din nou coarda, ca data trecută, aşa că am încercat să schimb subiectul.
-Oh, îmi aduc eu aminte, mama ți-a făcut brioşe, i-am spus că ai meci astazi, şi ea s-a gândit că o să îți placa, adică, cui nu i-ar plăcea brioşele, brioşele sunt incredibile, însă mie îmi plac mai mult gogoşile, de fapt îmi place orice are ciocolată, dar beau cafeaua cu foarte puțin zahăr, poate că asta e şi motivul, oricum ador cafeaua mai mult chiar şi decât ciocolata....
M-am oprit pentru că mi-am dat seama că am început să vorbesc prea mult, cred ca Victor deja a murit de plictiseală, însă cand m-am uitat la el se uita la mine şi zâmbea larg, dar eu tot m-am simțit ciudat.
-Scuze, încep eu, uneori mă pierd vorbind şi spun numai tâmpenii, îmi pare rău daca te-am plictisit cu vorbăria mea excesiva.
-Nu, spune el, chiar deloc, îmi place să te aud vorbind, e... e relaxant.
Eu am făcut ochii mari de uimire, relaxantă? Nimeni nu mi-a mai spus asta, nici măcar mama, dar mă bucur că măcar cineva crede ceva pozitiv despre vorbăria mea excesivă.
-Eşti prima persoană care îmi spune asta, îi spun eu, majoritatea persoanelor mă consideră enervant când vorbesc prea mult.
-Păi, îmi spune el, asta înseamnă că majoritatea oamenilor sunt fraieri.
Eram imposibil de flatat de cuvintele lui, în general părerile celor din jur treceau pe lângă mine fără să le iau în considerare, dar se pare că în ceea ce-l priveste pe el lucrurile stau diferit. Am continuat să vorbim, bine, mai mult am vorbit eu, dar el mă privea cu acelasi zâmbet şi cu ochii lui superbi şi strălucitori, până s-a teriminat ora, iar el a trebuit să plece pentru ca trebuie să faca încălzirea înainte de meci, aşa că eu m-am mutat cu Denisa ultima oră.
-Abia aştept meciul, spune ea entuziasmată, vi şi tu?
Observ că profa abia intrase şi deja adormise, aş vrea să pot şi eu adormi aşa la comandă, mă intorc apoi să îi răspund Denisei.
-Normal, îi răspun, dar ştiu eu de ce aştepți tu cu atâta nerăbdare meciul, ridicând o sprânceană, pentru că joacă Valentin, iar tu speri că o se înclzească şi o să îşi dea tricoul jos.
Râdem pentru o clipa, iar ea îmi împinge uşor umărul, înroşindu-se, îmi placea compania ei, chiar dacă era cam fragilă pentru gusturile mele.
-Nu poți să negi că tu mergi să-l vezi pe Victor, spune ea.
Ceea ce tocmai a spus, a ridicat un numar de întrebări, oare aşa e? Doar de asta merg la meci?
-Merg să îi văd pe toți cei din clasa noastră care participă, îi răspund eu.
-Dar în special pentru Victor, spune ea cu un zamabet şiret, sunt prirtena ta, poți să îmi spui orice, o să păstrez secretul, îți place de Victor?
Intrebarea ei m-a suprins, nu ştiam ce să răspund, probabil pentru că nici eu nu ştiu, deschid gura să îi răspund când cineva îmi pune mâna pe umeri, iar eu mă întorc şi văd că e Andrei, tipul ăsta cauta mereu ceartă.
-Ce vrei? Îl întreb eu, fară să mă ridic de pe scaun.
-Aş vrea să discutăm, înepe el, acum că garda ta de corp nu mai e îm clasa să te protejeze.
-Lasa-l în pace, Andrei, îi spune Denisa, eram suprins de autoritatea din vocea subțire a fetei.
-Nu te băga, drăguțo, îi spune el rânjind.
-Oh, te rog, încep eu dând ochii peste cap şi ridicându-mă în picioare, chiar dacă ai fi în stare să mă bați, ce o să faci după, o să fugi din țară?
-La ce te referi? Întreabă el.
-Victor nu a plecat pe veci, tembelule, îi spun eu ducându-mi mâna la frunte, uimit de prostia lui, o să vina înapoi şi o să se asigure că nu o să mai rămână nimic din tine decât un smoc de păr creț, adaug arătând spre părul lui.
-Nu mi-e frica mie de baschetablistul ăla, spune el îndcordându-se.
-A nu, îi spun eu, atunci dă-i drumul, loveşte-mă nici nu o să mă împotrivesc, doar ca să vad cum îți tăbăceste Victor fundul.
El şi-a îngustat ochii privindu-mă furios, însă după aceea a bătut în retragere mergànd cu spatele până la banca lui. Unul dintre prietenii lui vine la mine, şi eram gata pentru încă o rundă de replici taioase.
-Vreau să îmi cer scuze în numele lui Andrei, spune el, are conflicte vechi cu Victor, iar el a văzaut ca tu eşti foarte apropiat de el. Eu sunt Bobo.
Era puțin mai înalt decât mine, cu ochi albastri şi păr negru, e o combinație ciudată, era frumuşel şi avea o jachetă care chiar era din piele, iar pe sub ea avea un tricou cu Marilyn Manson.
-Nicio problemă, îi spun eu zâmbind, eu sunt Ron, încântat.
Ma bucur ca nu a vrut să dăm mâna, altfel ar fi trebuit să mă gândesc cum să iî răspund gestul într-un mod draguț, mi-a făcut un semn cu mâna drept salut şi a plecat la locul lui.
Ora a trecut destul de repede, şi într-un fel îi eram recunoscator lui Andrei, pentru că m-a ajutat să scap de întrebarea Denisei. Încă nu sunt sigur ce aş fi raspuns, pentru că în general vreau să fiu sincer, mai ales cu prietenii, dar de data asta nici eu nu eram sigur care era adevarul, țin mult la Victor, dar nu sunt sigur dacă îl plac in felul ăla.