Conincidență sau destin?

Pleacă

Victor a mers acasă ca să o vadă pe Sara, care s-a întors ieri împreună cu mama lui și Norman din vacanță, m-am abținut să nu plâng cât timp Victor a fost cu mine, chiar dacă am plâns în mașină la Aron. Ce a fost în capul meu, de ce am vrut să îl sărut din nou? Urc în camera mea, mama și Jhon nu s-au întors încă din vacanță, o să vină abia mâine, Victor a spus că se întoarce repede.

Mă așez pe pat și plâng, nu știam exact cât timp a trecut, dar îmi aud telefonul sunând scurt de două ori, îl iau și văd că am două mesaje de la Victor, în care îmi spune că Sara vrea să doarmă cu el, și mă întrabă dacă vreau să vină la mine după ce adoarme, mă holbez aproximativ un minut la telefon și îi răspund că o să fiu bine și că nu o să mor dacă dorm o noapte singur. Mp las pe spate și privesc tavanul.

-Te simți bine? întrabă o voce feminină.

Râd printre lacrimi, nici nu mai trebuie să mă ridic ca să îmi dau seama că e fata cu păr albastru, nu avea niciun rost să o întreb cum a intrat, din nou, în camera mea.

-Deloc bine, răspund eu ridicându-mă. Îl urăsc pe Aron.

-Îl urăști? întreabă fata.

Stau câteva clipe, apoi o privesc, deși singura lumina era cea care intra de pe hol prin ușa deschisă, îi văd zâmbetul, ea mereu zâmbește.

-Nu, nu îl urăsc, dar Victor o să mă urască dacă o să afle că m-am sărutat din nou cu Aron, afirm eu, dacă se hotărăște să îi spună, ca să ne despartă.

-Chiar crezi că Aron ar face ceva care să te rănească? continuă ea seria de întrebări.

-Nu. Cred că încep să înebunesc, recunosc eu amuzat, ești doar în capul meu, așa-i?

-Nebunii nu se întreabă dacă sunt nebuni, îmi explică ea.

-Dacă nu sunt nebun, tu cine ești? o întreb eu încruntându-mă.

-O să știi când o să crezi în mine, afirmă ea.

-Ah, vorbești numai tâmpenii, remarc eu, dacă ești ceva criminală în serie, măcar să îi oprești pe Victor și pe Aron în a se bate pe cine îmi păstează cenușa.

-Nu sunt o criminală în serie, spune ea râzând.

-Mă bucur, pentru că îmi place să trăiesc, recunosc eu, chiar dacă acum plâng, viața merită trăită, idiferent în ce fel de cliche triung amoros m-am băgat. Tu crezi că e posibil să îi iubesc pe amândoi și dacă da, ce să fac?

-Doar tu ai răspunsul, oricum trebuie să iei o decizie, răspunde ea.

-Dar ce mult m-ai ajutat prinții, spun eu ironic, mersi că vrei să te faci utilă, acum vreau să rămân singur, să închizi ușa când pleci.

-Nu știu pentru cât timp o să rămâi singur, afirmă ea amuzată.

-Doar teleportează-te de aici, spun eu întorcându-mă cu spatele la ea.

Peste câteva clipe aud ușa cum se deschide mai mult, știu că se deschide penru că lumina se întinde până peste pat.

-Închide ușa, repet eu.

Au ușa cum se închide, dar aud și niște pași în cameră, sigur, tipa s-a teleportat și cineva a intrat în casă „Nu știu cât timp o să mai rămâi singur", chiar o să o plesnesc data viitoare, fără glumă, mă ridic și nu prea pot să văd nimic, așa că întind mâna încurntat, cineva își împletește degetele cu ale mele, simt că are un inel, e Victor? Se apropie, dar eu tot nu pot să îmi dau seama cine e, mă dau în spate, iar el își pune buzele peste ale mele, dar îmi dau seama că nu e Victor, știu că este de fapt Aron, dar nu îl resping...