Conincidență sau destin?

Alternativă

  Nu sunt sigur ce ar trebui să fac, nu m-am mai aflat într-o situație ca asta până acum, mă întreb ce a făcut Adam ca să îi supere pe băieții ăștia, care par foarte foarte nervoși, și se apropie de noi. Fuga nu e o opțiune, nici bătaia, ce pot să spun, e vai de Adam dacă nu îmi iese.

  Când ajung în fața noastră le zâmbesc larg, suntem fix sub un felinar, minunat loc în care să fii bătut, dar să sperăm că reușesc să scap și din asta, Adam oricum nu scapă nebătut din această situație, pentru că îl voi bate eu imediat ce scap de ăștia, sper că pot să scap de ei, spre binele colectiv.

  -Îl vrem pe el, scuipă unul arătând spre Adam.

  Și începem.

  -Pe el? Păi ce a făcut? întreb eu.

  -Nu e treaba ta, tu poți să pleci, scuipă același băiat care a vorbit anterior.

  -Hei, pe el l-am văzut la televizor, spune cel de lângă el.

  Sigur, și dacă îl întreb ce am făcut ca să ajung la televizor nu știe, dar nu asta este relevant în momentul ăsta, acum e importnat să găsesc o portiță de scăpare.

  -Dă-te la o parte! exclamă altul. Sau vrei să te dăm noi.

  -Calmați-vă, sunt sigur că orice ar fi, Adam poate să se revanșeze, afirm eu aruncându-i o privire scurtă lui Adam.

  -Dacă își dă singur cu fața în pumnii noștrii, da, stirgă cel care a spus că m-a văzut la televizor.

  Da, e clar, nu îi duce capul atât t de departe încât să înțeleagă faptul că ar câștiga mai multe dacă i-ar cere ceva lui Adam, decât dacă l-ar bate, deci nu o să meargă nici cu șantajul, nici cu amenințările probabil, timpul trece, iar ei par că nu mai au răbdare, măcar acum stau toți patru în fața noastră, însă tot ar fi imposibil să fugim, suntem pierduți.

  Încerc să mă pregătesc pentru autoapărare, cât este posibil, dar atunci se aude un autobuz cum oprește în stația din spatele nostru, o fată care merge cu gluga pe cap și se uită pe telefon intră în el, nu cred că sunt destul de deștepți încât să își dea seama de ce vreau e să fac, trebuie să le distrag atenția repede.

  -Aia e Madison Ivy? strigă Adam arătând spre nimic.

  Bătăușii se întorc, iar Adam mă ia de mână și începem să fugim spre autobuz urcăm în el, iar eu apăs pe butonul de închidere a ușii de de autobuz, șoferul mă ceartă, dar îi trece repede și portnește autobuzul. Bătăușii fug în urma autobuzului, iar Adam le arată degetul mijlociu, râzând, dar se oprește din râs imediat după ce îl plesnesc zdravăn.

  -Au! exclamă el frecân du-și obrazul.

  -Ce mama pisicilor sfinte a fost asta, știi ce, nici nu vreau să știu cum i-ai supărat pe tipii ăia, pentru că îți știu aptitudinea specială de a enerva oamenii, pe care voi, băieții din familia Walton o aveți, și în ultimul rând, cine e Madison Ivy?

  -O actriță de filme porno. răspunde Adam.

  Da, nu e o surpriză că nu am auzit de ea, cum nu e o surpriză că ratații ăia și-au rupt gâturile încercând să o vadă pe tipa aia.

  -Eu voiam să le dau cu telefonul tău în cap.

  -De ce nu cu al tău?

  -Pentru că eu nu am parolă la telefon, tu da, îi explic eu, deci dacă telefonul nu ar fi fost distus în proces, ar mai fi putut fi folosit.