Conincidență sau destin?

Ultimul?

-Cum? Nu? De ce? turui eu întrebările către Victor.

Mă agăț disperat de umărul lui Victor, tata tocmai mi-a spus că a decis că vrea să devină pompier, și sunt multe lucruri care nu îmi confin la meseria de pompier, în frunte cu hainele urâte lângă faptul că poți să mori, în haine urâte.

-Ron, e o meserie frumoasă și onorabilă, îmi spune Rosse.

-Ar trebui să fii mândru, afirmă Don.

-Mândru că Victor își riscă viața în fiecare zi, mă răstesc eu la ei, și pe lângă asta, echipamentul de pompier e oribil.

Par disperat, de fapt, sunt disperat , cum aș putea să nu fiu disperat? Îl privesc pe Victor cu ochii mari, sper că o să îmi spună că a spus asta doar pentru a-l impresiona pe Don. Victor mă ia de mână în încercarea de a mă calma.

-Încă nu sunt foarte decis, spune el privindu-mă fix.

-Spunea că și academia de poliție îi face cu ochiul, intervine Don.

-Asta nu e cu nimic mai bine, tot își riscă viața, doar că hainele sunt ceva mai frumoase, să nu mai vorbim că o să trebuiască să stăm mai puțin împreună pe tot parcursul facultății, zic eu repede. Mai puțin îmi spui că vrei să mergi în război. Dacă spui că vrei să mergi în război, te bat și te închid în beci.

-Nu ai beci, îmi amintește el râzând.

-Fac unul, scuip eu.

-Nu e corect să îl împiedici pe Victor să facă ce vrea, afirmă Rosse, e ca și cum el ți-ar spune că nu e de acord cu ce vrei tu să faci.

-Ce vreau eu să fac nu implică haine urâte și riscul vieții, le explic eu revoltat.

Mă mir că Victor nu se supără măcar puțin, probabil știe că până la urmă o să accept orice ar vrea el să facă, dar tot nu îmi surâde ideea ca el să își riște viața.

-O să fiu bine, spune Victor zâbindu-mi, promit!

-Sper! exclam eu. Nu îmi place să mă îmbrac într-o singură culoare, și am arahnofobie, deci nu vreau să spun că sunt o rasă de păianjen!

-Nu o să fii văduv, afirmă Victor amuzat.

-Crede-mă, nici eu nu vreau să fiu văduv, ai văzut vreodată cum arată? întreb eu cutremurându-mă.

Ei par amuzați, dar mie chiar îmi era frică, nu voiam ca Victor să pățească ceva, nu doar pentru că ar fi trebuit să spun că sunt văduv, deși chiar sună oribil, însă gândul că Victor ar putea să moară într-o casă în flăcări sau într-o inundație îmi făcea corpul să mi se cutremure.

Azi plecăm acasă, ne luăm la revedere de la Rosse, Don, Linda și Mark, apoi mergem și noi la ceilalți.

-Sigur nu vrei să vii cu mine? întreabă Victor.

-Da, răspund eu, trebuie să vorbesc cu Aron oricum, plus că deja mi-am pus toate lucrurile în mașina lui, ar fi o pierdere de timp să le mai mutăm acum.

Victor aruncă o privire spre Aron, care stătea spijiit de mașina lui butonând telefonul, știu că încă nu îi convine că îmi petrec timpul cu Aron, dar totuși cred că a înțeles că între mine și Aron nu este mai mult decât o prietenie.

-Bine, spune el cu privirea ațintită spre Aron, ne vedem acasă.

Îmi sărută fruntea și pleacă, îmi arunc ghiozdanul spre Aron, care îl prinde și îl pune în mașină, mă urc și eu după ce arunc o privire spre Victor, care îmi face cu mâna, iar eu îi zâmbesc.