Conincidență sau destin?

Cadourile

         O Doamne, e dimineța de Crăciun, cel mai frumos cliche cunoscut de mine. Cred că e încă devreme, pentru că Victor încă doarme lângă mine, la fel și Valentin pe salteaua pusă lângă pat, mă ridic încet și ies din cameră, dar când ajung la ușa camerei lui Nathan, îi aud pe el și pe Denisa vorbind, așa că mă opresc să trag cu urechea.

       -...cred că e mai bine așa, sper că nu te superi și înțelegi, aud vocea Denisei.

      -Desigur, nicio problemă, răspunde Nathan.

      Cobor scărie ca să nu risc să mă surprindă când le ascult conversația, e greșit să sper că s-au desparțit? Sincer nu prea se potriveau, și oricum au fost împreună doar câteva zile, deci nu există riscuri ca cineva să sufere, în bucătărie îl găsesc pe Jhon punându-și cafea în cană, avea părul la fel de ciufulit ca mine și părea la fel de disperat după cafea, uneori nu îmi vine să cred că nu e el e tatăl meu natural.

       -Crăciun fericit! Una cu lapte și cu puțin zahăr să fie? mă întreabă el.

       -Crăciun fericit și ție! Da, îi răspund eu, tatăl perfect mereu la datorie!

       -Nu aș zice „perfect", spune el.

       -Pentru mine ești, îi contrazic eu îmbrățișându-l.

       Era așa bine să simți afecțiunea unui tată, după ce ți-a lipsit toată viața, Jhon era tot ce îmi doream eu de la un tată, în principiu, să mă accepte așa cum sunt, deci Jhon e tatăl meu, de acum când mă refer la tata o să mă refer la el, nu la Don, Don și-a pierdut locul.

        -E vreo problemă dacă de acum îți spun tata? îl întrb eu. Intenționam să fac pasul ăsta după ce te căsatorești cu mama, dar m-am răzgândit.

        -Mi-ai face o mare plăcere dacă mi-ai spune tata, răspunde el zâmbind. Doar tu vrei cafea?

        -Suntem singurii din casa asta care consumă cofeină, îl lămuresc eu, rebelii de noi.

        -Crăciun fericit, reblii mei! ne sperie mama pe amândoi.

        -Crăciun fericit, răspundem amândoi în același timp.

       Mama îl sărută pe Jhon, adică e tata, iar mă strânge atât de tare că aproape mă rupe în două.

       -Mama, mama, bângui eu, e crăciunul nu mă mut în Mesopotamia, și nu mă mai întorc.

       Ea dă ochii peste cap și mă sărută pe obraz. Mă duc în sufragerie, unde e și Denisa, care bea ceva suc sănătos dar oribil, îmi pun cana pe masa de sticlă și mă așez lângă ea.

       -Crăciun fericit fato, îi spun eu sărutând-o pe obraz.

       -Crăciun fericit, Ron, îmi răspunde ea fericită.

       Îl văd pe Victor coborând și venind spre noi, părea gânditor și puțin stresat, ca în ziua meciului, ce plănuiește oare?

        -Crăciun fericit, iubirea viții mele! spune el rânjind.

        -Te tog Victor, nu vreau să vomit curcubee de Crăciun, îi răspund ironic chiar dacă cuvintele lui m-au atins pâna sub gheața depusă pe inima mea. Crăciun fericit și ție.

        Merg la el ca să îl sărut, iar el mă lasă pe spate, iar eu îl privesc amuzat.

       -Asta e o drăgălășenie prin gesturi, spun eu, dar dat fiind faptul că e Crăciun, trec cu vederea.