Otrava unui sărut

Capitolul 1 - Partea a doua

Giorgiana se plimba frenetică de colo-colo, balasându-şi colţurile rochiei din pânză topită şi cugetând asupra unui plan pentru a distruge-o pe Marion. Deşi nu ar fi fost absolut deloc exclus să iasă chiar în momentul acela pe uşă şi să se ducă s-o strângă de gât fără prea multe explicaţii, cu o cârpă udă şi aspră. Îşi reprimă dorinţa ucigaşă şi bătu neliniştită în lemnul de cireş al pardoselii. Lacrimile amare i se adunară în colţurile ochilor, arzând-o şi, totodată, furându-i şi speranţa. Nu avea nici măcar o zi de când îşi pusese planul în aplicare, iar lucruri mergeau deja prost. Avea impresia că secretul ei se ducea de râpă şi, dintr-un moment în altul, ducele avea să-i afle taina. Mâinile i se duseră instinctiv către păr şi îşi încleştă degetele în el, trăgând cu putere. Îşi ura viaţa, dar trebuia să fie puternică atât pentru ea, cât şi pentru familia ei— pentru sufletele lor care nu se odihneau în pace.

Se îndreptă hotărâtă către oglinda din faţa ei şi se privi preţ de o clipă. Chipul nu-i mai era acelaşi. De când o pierduse pe Emilia, nu mai avea strălucire, nu mai exista speranţă în ochii săi. Închise pleoapele pe rând, masându-le pentru a le readuce la viaţă, însă se cufundă, fără voia ei, în abisul unei amintiri dureroase.

— Emilia, scumpa mea. Trebuia să fugim de aici! îi spuse micuţei după ce Vicontele Christian le părăsise căminul, lăsând corpurile fără viaţă a părinţilor lor întinse în dormitoarele de odinioară.

— Dar mami? Dar tati? Ce o să facem cu ei?

— Emilia. Mami şi tati nu mai sunt. Lordul i-a omorât.

Oricât de greu i-ar fi venit să-i spună toate acele cuvintele, nu avea cum altfel să-i explice Emiliei ce se întâmplase cu adevărat. Era o fată isteaţă, întrucât fusese conştientă de tot ceea ce se petrecuse, dar şocul fusese atât de uriaş încât refuzase realitatea. Ochii copilei se umplură de lacrimi, erau atât de sticloşi încât Giorgiana ar fi putut vedea orice sentiment din înăuntrul lor. Dar tot ceea ce putea face pentru ea era s-o protejeze, s-o iubească şi s-o facă să uite. Dar Emilia nu avea cum să dea uitării toate cele întâmplate. Putea doar să le ascundă într-o partea a sufletului, într-una micuţă şi pe care s-o fi ştiut doar ea. Însă avea patru anişori şi jumătate, era o copilă inocentă şi plină de viaţă. Fericirea şi pacea din inima sa micuţă erau atât de intense încât Giorgiana ar fi putut jura că Emilia ar fi putut molipsi pe oricine cu ele.

În ciuda cuvintelor agresive rostite de Giorgiana, copila îşi ridică braţele în aer şi ceru a fi luată în braţe. Era slăbită atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Acea veste, acea zi... îi puseseră sufletul la pâmânt. I-l călcaseră în picioare, i-l încuiaseră într-o celulă întunecată, unde nu se mai putea regăsi pe sine. Fugiseră împreună spre Londra, acolo unde crezuseră că albinele fabricau şi altceva în afară de miere. Însă se înşelaseră. Nu totul era lapte şi miere. Lordul le urmăriseră îndeaproape, trimiţând pe cineva după ele şi atacându-le în cele mai neaşteptate momente. Giorgiana şi Emilia îşi petrecură trei luni pe drumuri, ascunzându-se în diferite locuri. Trăind chiar şi în cele mai întunecate păduri, căci acolo se simţeau în siguranţă.

Mâncaseră cleiul copacilor, trăiseră de azi pe mâine bând apă din locuri spurcate, dar nu muriseră şi, în niciun caz, nu se dăduseră bătute. Pentru o copilă de doar şapte ani, luase viaţa în mâini de mult prea tânără, dar îi fusese furată la fel de iute. Când crezură că scăpaseră de tot pericolul care mişunase luni întregi în jurul lor, se întâmplase inevitabilul.

Era o zi aparent liniştită. Sorele strălucea ca niciodată pe cerul Londrei, iar cele două fete se îndreptau spre piaţă. Oamenii ieşiseră să îşi vândă legumele ecologice, crescute chiar de ei în plantaţiile care se întindeau pe hectare întregi. Dacă ar fi ştiut că Răul se apropia de ele, ar fi fugit măncând pământ şi dărâmând orice tarabă din calea lor, dar nu ştiau. Lordul le prinse și le dusese într-una dintre bisericele neterminate, a căror construcție încetase sau fusese oprită. Era părăsită, pustie și înfricoșătoare.