Otrava unui sărut

Capitolul 5 - Partea întâi

Cea mai mare problemă a societății din acea epocă era setea de avere și putere. Fiecare om își dorea mai mult, nu știa să prețuiască ceea de avea. Se uitau cu ură și invidie la cei care erau mai sus ca ei, la cei care dețineau pamânturi și zestre de mare valoare. Erau în stare să ucidă, să blesteme, să cadă în păcat pentru a își mulțimi egoul. Aceea era, în acel moment, marea problemă a Giorgianei. Căsătoria cu ducele îi putea aduce atât beneficii cât și întâmplări negative, iar vocea interioară, care nu îi dădea pace nicicum, îi șoptea că totul se putea întoarce cu ușurintă împotriva ei. Dar totuși o mică speranță îi mocnea în suflet.

Ce rezolvări vrea să îi caut? Omul ăsta a înnebunit! Doar pentru că am acceptat anumite lucruri, și-a luat nasul la purtare și mă obligă să îi fiu soție, se certă dând din mâini pentru a se face să înțeleagă care era de fapt scopul lui.

A lua o decizie nu a fost niciodată un lucru ușor, în special atunci când era vorba de o alegere care nu te beneficia cu nimic. Giorgiana se afla în situația de a lua decizii care să o scoată din nenumărate problemă care aveau să se ivească de viitoare ei căsnicie cu ducele, dar nu avea oportunitatea de a spune dacă își dorea sau nu ca acel mariaj să aibă loc. Așadar, după multe ore de cugetări inutile, se decise să îl caute pe duce și să se opună deciziei lui.

Ieși din cameră asemenea unei furtuni și porni imediat spre bucătărie, căci cu siguranță vreo una dintre servitoare ar fi știut unde se afla acesta. Însă fu cu adevărat surprinsă când niciuna dintre ele nu se afla acolo. Bucătăria era goală, mirosea a mâncare, focurile erau stinse, dar urmă de acele femei nici că era. Începu a gândi iar, încercând a ghici unde se aflau acestea, dar nimic nu-i străfulgera mintea în acele momente de pierzanie.

Prima idee ce îi ivi mintea fu aceea că ducele ar putea fi în grădină ca de obicei, dar servitoarele unde? Unde era Marion? Unde erau toate? Cum fuseseră capabile să lase mâncarea pe foc și să plece? Nu putea găsi răspuns la niciuna dintre întrebări. Era prea multă presiune pentru ea. Se întoarse pe călcâie vrând să dea de capăt acelui labirint de întrebări și când o făcu, silueta primejdioasă a ducelui apăru după ușa bucătăriei. În primă fază, ar fi vrut să îi zici vreo două bărbatului care îi bloca drumul spre țintă, dar cu cât ridica privirea, cu atât realiza că ea era darţul care mersese direct în mijlocul acesteia.

— Unde ai fost? i se adresă ea nepoliticos, înfățișându-și brațele la piept și privindu-l cu ură.

— Nu-mi ești nici soție și deja îmi împui reguli?

— Asta nu e o regulă, e o simplă întrebare, scuipă ea replica acidă.

— Te cautam, răspunse el cu o notă de amuzament în ton.

— Serios, milord? întrebă arcuind o sprânceană și bătând din picior. Pentru că și eu făceam același lucru și am crezut că ai făcut vreo vrajă și au dispărut toți, replică ironic, ridicând mâinile în aer și arătând în jurul ei.

Ducele mârâi. Nu era îndeajuns de convins de comportamentul ei în acel moment. I se părea falsă și că încerca mult prea mult să fie ceea ce nu era. Giorgiana nu mai era acea femeie hotărâtă de la bal.

— De fapt, începu acesta cu asprime în ton, eu le-am trimis de acasă pentru cumpărături.

— Cu mâncarea pe foc? i-o tăiă ea, nelăsându-l să își termine fraza.

— Da. Tu nu ești în casă? Te poți ocupa de ea.

— Nu știam că ducesele gătesc, i-o trânti, enervantă de alegerile lui schimbătoare.

— Cine a spus că ești ducesă?

— Mi-ai propus să mă căsătoresc cu tine, nu?

— Dar încă nu am spus condițiile, încercă el s-o întoarcă pentru a o ameţi.

— La masă mi-ai spus că trebuie să mă gândesc la vrute și nevrute pentru că voi ocupa un loc acolo lângă tine și va trebui să învăț cum să confrunt totul. Sau... doar eu am avut un coșmar din ăsta? întrebă râzând.

Acesta pufni în chicote de râs. O analiză de sus până jos și îi oferi un zâmbet plin de mândrie. Giorgiana încă nu putea înțelege atitudinea lui și mai ales de ce zâmbea în acel fel după ce îi fiersese nervii la foc mic. Se juca cu ea îl felurile pe care și le dorea, căci la vârsta ei încă nu trecuse prin toate încercările pe care viața și dragostea i le putea oferi.

— Bravo! Mă bucur că ai găsit o soluție pentru această problemă! o felicită el, însă ea nu înțelesese de ce.

— Ce problemă?

— Tocmai ai fost o mică ducesă în fața ducelui tău, îi spuse, dar văzându-i fața confuză i-o zise cu alte cuvinte. A fost o probă, Giorgiana. Am vrut să văd cum o să te descurci. Nu mă interesează dacă te-ai gândit sau nu, contează dacă poți face față. Unicul lucru pe care vreau să-l știu e dacă intr-adevăr îți dorești să te măriți cu mine?

Aceasta rămase fără cuvinte. De ce atâta harababură pentru o simplă întrebare pe care oricum nu o putea refuza? Bărbatul se aplecă în fața ei și scoase dintr-o cutie un inel cu o piatră prețioasă, destul de mare, ce îi luă ochii de încântare a Giorgianei. Culoarea roșie i se reflecta în ochi ca două scântei fierbinți, iar acesta profita de moment pentru a-i lua mâna și ai vârâi inelul pe deget, însă nu până la capăt.

— Vrei să fii soția mea? Îmi doresc o femeie capabilă pentru a fi alături de mine în anii pe care îi mai am de trăit. O femeie care să își dorească să îi facă pe toți să plătească. Îmi doresc dreptate și în tine o văd, chiar dacă ești o simplă servitoare. Doamnele din nobilime nu sunt în stare decât să se vândă pentru aur și alte lucruri care să le aducă din ce în ce mai multă avuție.

Cuvintele lui o lăsară fără glas. Ar fi vrut să îi răspundă cu cel mai frumos da, fiindcă ceea ce făcea într-adevăr o merita. Însă era atât de emoționată încât fusese nevoită să înghită în sec de câteva ori pentru a-i putea oferi un răspuns.

— Da, vreau. Promit că voi fi o ducesă pe măsură, fiindcă ambii o merităm.

Inelul arăta spectacular pe degetul ei plinuţ, iar după ce ducele părăsi bucătăria și îi ceru să anunțe servitoarele pentru că voia să organizeze o cină în cinstea lor, stătu pe scaun până acestea apărură, admirându-şi degetul decorat de acea piatră prețioasă. Viața ei începea să prindă culoare, iar speranța ce îi murise în suflet după seara balului, i se aprinsese iarăși odată cu propunerea ducelui. Privea în jurul ei și tt ce vedea era bucurie și dreptate. Îi putea vedea în ochi pe părinții și surioara ei, iar în curând... avea să îi și mulțumească.