Otrava unui sărut

Capitolul 6 - Partea a doua

Dormitorul era diferit de restul camerelor din conac. Patul cu baldachin era așezat aproape de geam, iar perdelele ce îl acopereau în întregime, nu ofereau o priveliște atât de bună celor care ar fi privit din exterior către seara lor incendiară de logodnă. Camera era mult mai spațioasă, iar cele două noptiere din lemn erau decorate cu lumânări și crenguțe de liliac. Veșnicele crengi, își spuse în gând Giorgiana, dându-și ochii peste cap. Îi era greu să se vadă împărățind același pat, aceeași viață și inevitabil aceleași gânduri cu un om care îl simțea adeseori un necunoscut, iar alte ori ca pe un bun prieten.

Încercă să se acomodeze noului mediu, dar era clar că habar nu avusese ce presupunea a fi ducesă, a fi logodită și totuși invidia servitoarelor era prea mult pentru ea. Se plimba de colo-colo într-un spațiu destul se limitat, gândindu-se cum ar fi putut scăpa din acea încurcătură. Iar colac peste pupăză, voia să îl și omoare pe Christian. Era șansa vieții sale. Putea oricând să fugă din conacul lui Silver, să îl lase cu buza umflată în fața societății. Dar nu putea. Poate era creierul sau poate inima, sau poate doar stupida ei bunătate o determină să mai rămână. Subconștientul îi șoptea să nu se dea bătută, să îl seducă pe duce cu frumusețea și tinerețea ei. I-ar fi picat la picioare. Dar ea nu era o femeie experimentată, nu avusese aventuri și nici experiențe cu un gust plăcut. Ci doar amintiri amare, ce îi lăsaseră pe suflet urme adânci, ce nu mai puteau fi scoase.

Clanța ușii se mișcă o secundă, iar Giorgiana se opri terorizată în loc. Nici nu se gândise bine la un plan că deja ducele i se alătura. Brațele lui i-au cuprins mijlocul și părea foarte serios în ceea ce privea logodna, dar imediat ce mirosul de vin îi invadă simțurile Giorgianei realiză că datorită alcoolului ducele era atât de pierdut. Mâinele lui începură a se mișcară de sus în jos, frământându-i cămașa de noapte. Aceasta se ridică până la jumătatea feselor, incitându-l pe duce și totodată obligându-l să își mute privirea către porțiunea de piele dezgolită. Giorgiana vru să îl oprească, dar pentru un moment... atingerile lui fură atât de calde încât nu vruse să oprească momentul. Nu se simțise niciodată atât de bine primită în brațele unui bărbat, atât de bine atinsă. Toată ființa lui emana o dorință nebună de iubire, flacăra acesteia ardea puternic în ochii lui.

S-a întors către el și l-a privit cu atenție în ochi. Aceștia erau roșii și tulburi din cauza alcoolului. Era ca și cum marea se lovea puternic de stânci în irisurile ducelui. Mâinile lui cazură pe lângă corp, iar un zâmbet inocent îi apăru pe chip privind-o pe Giorgiana. Dacă cineva l-ar fi pus să explice în acea clipă ceea ce simțea, nu ar fi putut. În inima lui se dădea un război între iubire și ură, între răzbunare și toleranță, între a se lăsa dus de val și între a-și crea o armură a indiferenței. Era confuz.

— S-a întâmplat ceva? l-a întrebat cu subînțeles.

Silver își arcui o sprânceană și se clătină dintr-o parte în alta. Un chicot îi scapă printre buze și, simțind cum nu își mai putea ține echilibru, își sprijni fruntea de cea a Giorgianei.

— S-a întâmplat că nici nu știu ce simt. Ai intrat în inima mea la fel de repede cum ai intrat și în casa mea. Nici nu îmi pot da seama dacă încep să mă îndrăgostesc de tine sau e doar o ambiție de moment. Nu vreau să mă înșel, dar toată viața mea s-a schimbat în scurt timp, se confesă privind-o adânc în ochi. Și totuși... poate e doar recunoștință. Dacă tu nu ai fi găsit acea scrisoare, aș mai fi aflat de fapt că sora mea a fost amenințată tot timpul? Că eu sunt în pericol?

— Sunt sigură că e doar recunoștință. Nu te vei putea îndrăgosti niciodată de cineva într-un timp atât de scurt.

— Crezi?