Otrava unui sărut

Capitolul 2 - Partea întâi

Figura bărbatului se apropia lent de silueta feminină a Giorgianei, iar pe măsură ce ochii îi zăreau curbele corpului, se simțea și mai incitat de tânără. Dormea liniștită pe suprafața acelor cearșafuri pătate de râurile de transpirație care i se scurgeau de la ceafă înspre spate, înspre coloana subțire și delicată. Tot ce îi mai acoperea trupul în acel moment era doar o bucată de cămașă de noapte, lungă până sub genunchi și ușor transparentă. Îi inspiră mirosul. Nu era unul deosebit, însă pentru el era același cu mireazma lui preferată. Vruse să se apropie și mai mult, să o poată admira mai pe îndelete, dar fata se foi, oprindu-l pe bărbat în loc.

— Cât de frumoasă ești..., o complimentă, apropiindu-se de ea iarăși, pășind încet. Oare de ce lucrurile nu ar putea sta altfel? De ce trebuie să fii o fată fără zestre? Și eu..., spuse, oftând.

Fără să realizeze măcar, picioarele lui se deplasau domol înspre tânăra copilă. În câteva secunde era deja în fața ei, iar degetele lui se îndreptau tremurânde spre chipul fetei. Cu buricele degetului mare îi mângâiă obrazul fin, făcând-o să se ghemuiască şi mai mult. Giorgiana îşi strânse picioarele şi bombăni cuvinte neînţelese de bărbat. O dorea şi nu putea face nimic ca să îşi stăpânească stările care îi dădeau atâte bătăi de cap, cât şi furnicături pe şira spinării. Putea face orice pe lumea aceasta, însă autocontrolul nu era deloc punctul lui forte.

Închise ochii şi inspiră adânc, numărând în minte până la zece. Deşi niciodată nu fusese o asemenea persoană, timpul şi circumstanţele îl obligară să fie. Ceva din sufletul lui îl împingea în acel abis al posesivităţii şi a dorinţei de a face dragoste cu orice femeie frumoasă, orice femeie în floarea vârstei. O mai privi o dată, asigurându-se că era numai a lui şi că putea face orice cu ea. O putea obliga să i se supună, o putea lega sau o putea iubi de bunăvoie, dacă aceasta voia— dar nu avea s-o facă.

Buzele lui cărnoase şi bine definite de conturul gros şi roşiatic, se lipiră de fruntea fetei. Aceasta tresări, iar într-o secundă ochii i se măriră, căutând un punct fix. Când văzu ochii bărbatului, se ridică în capul oaselor şi se dădu câţiva paşi mai în spate, târându-se pe ceaşeafurile albe. Inima îi bubuia în piept şi putea jura că dintr-un moment în altul era pregătită s-o ia la galop. Încercă să se ridice, dar fu oprită de mâna lui care o prinse de încheietură. Giorgiana îi aruncă o privire ucigătoare şi se smuci din ghearele lui, ducându-şi mâna spre inimă pentru a încerca să-şi potolească bătăile.

— Ce cauţi aici? rosti fără a se gândi că de fapt ea îi invada teritoriul.

— Cum adică ce caut aici? întrebă râzând acesta, ridicându-se în picioare şi ocolind patul. E casa mea aici, Giorgiana.

— Ştiu, răspunse sec, absentă.

— De ce fugi de mine?

— Aş avea vreun motiv să n-o fac? Eşti un psihopat.

— Vreau doar să te iubesc şi să mă iubeşti. E atât de greu pentru tine?

— Nu pot iubi omul care mi-a ucis familia, i-o tăiă rapid, apucând pe la spate o oglindă de pe marginea pervazului.

— Poţi iubi orice, dacă-ţi doreşti.

Fata îl privi cu dispreţ.

— Ai nişte teorii foarte proaste. Dacă tu crezi că vei face o femeie să te iubească omorându-i toate persoanele dragi şi închizând-o în casa ta... te înşeli amarnic!

Vicontele Christian nu mai spuse nimic, ci începu a-şi mişca picioarele pentru a se îndrepta spre tânără. Aceasta era îngrozită de felul calm şi degajat în care se apropia de ea, iar privirea lui nu exprima altceva decât o dorinţă macabră. În veci nu şi-ar fi dorit să-i fie femeie, din niciun punct de vedere. Poate dacă ar fi încercat prin alte metode... Însă pentru ea, el era Diavolul. Vicontele îşi duse buzele spre gâtul ei şi...